În pregătirea summitului: Jong-un și-a demis generalii care s-ar opune acordului cu Trump

Dora Vulcan | 04.06.2018

Cei mai importanţi trei lideri militari nord-coreeni au fost înlocuiţi cu personaje considerate mai moderate şi mai loiale lui Kim Jong Un, liderul regimului de la Phenian, informează site-ul postului CNN, citând mai multe surse, schimbările având loc în contextul pregătirilor pentru summitul Coreea de Nord-SUA.

Pe aceeași temă

 

 

 Agenţia Yonhap, care citează o sursă din cadrul serviciilor secrete, relatează că No Kwang-chol, prim viceministru al Ministerului Forţelor Armate Populare, l-a înlocuit pe Pak Yong-sik în funcţia de ministru al Apărării, transmite Mediafax. 

 

Totodată, Ri Yong-gil a preluat funcţia de şef al Statului Major General al forţelor armate nord-coreene, potrivit sursei citate.

 

Pe lângă aceste schimbări, presa de stat din Coreea de Nord a anunţat că generalul Kim Su-gil a preluat funcţia de director al Biroului Politic General al Armatei Populare Coreene.

 

"(Coreea de) Nord pare să fi pus noi personaje pe fondul schimbărilor în relaţiile inter-coreene şi a situaţiei din Peninsula Coreeană, deoarece oficialii precedenţi nu aveau flexibilitate în gândire", a mai afirmat sursa, citată de Yonhap, adăugând: "În special, No Kwang-chol a fost catalogat drept o persoană moderată".

 

Kim Jong Un ar fi făcut aceste schimbări pentru a neutraliza orice opoziţie din partea structurilor militare care putea obiecta la un acord de denuclearizare cu SUA, transmite agenţia Yonhap.

 

"Toţi trei (oficiali promovaţi n.red.) au avut poziţii foarte sensibile şi la nivel înalt sub Kim Jong Un, sunt foarte loiali (lui) şi toţi au experienţă în a interacţiona cu delegaţi străini", a comentat Michael Madden, autorul blogului North Korea Leadership Watch, un site dedicat analizelor despre conducerea Coreei de Nord, relatează site-ul postului CNN.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22