Pe aceeași temă
Recenta avalanșă de exerciții militare ale NATO și ale Rusiei, care aduc aminte de vremurile tensionate ale Războiului Rece, au rolul de a comunica disponibilitatea reciprocă de ripostă în cazul escaladării conflictului din Ucraina.
Statele Unite și NATO au efectuat sau au demarat în săptămâna care tocmai s-a încheiat o serie de exerciții militare și demonstrații de forță, cu scopul de a reasigura statele de pe flancul estic al Alianței. Statele Unite plănuiesc să desfășoare în Europa peste 3.000 de militari și 750 de vehicule blindate, care se vor antrena cu forțele militare ale aliaților din Est timp de 90 de zile, pentru a descuraja posibilele acțiuni agresive ale Federației Ruse. Această desfășurare de forțe face parte dintr-un efort militar convenit cu aliații săi de anul trecut, când au fost realizate primele planuri pentru consolidarea prezenței americane și a NATO în Europa Centrală și de Est.
Vulnerabilitățile baltice
În momentul de față, principalele teatre ale acestor aplicații militare au fost statele baltice și Marea Neagră. Dintre toate statele de pe flancul estic al NATO, cele mai vulnerabile, în cazul unei agresiuni sau al unei provocări rusești, sunt Estonia, Letonia și Lituania. Țările baltice sunt vulnerabile în fața unei agresiuni rusești deoarece nu posedă resurse relevante pentru a se apăra singure și nici de adâncimea strategică care să le permită să facă față cu succes unei invazii. Situația lor strategică este complicată și de absența unei bariere naturale (cursuri de apă, munți) care să delimiteze granița cu Rusia, astfel încât să poată fi apărate mai ușor.
Prezența unei minorități ruse relativ numeroase în aceste state și statutul de foste republici sovietice – singurele foste republici sovietice care au aderat la NATO sau la Uniunea Europeană – reprezintă alți factori care să indice că, după estul Ucrainei și Crimeea, statele baltice ar putea să devină următoarele victime ale revizionismului și revanșismului rusesc.
Bombardier rusesc Tu-22 M Backfire
Din cauza acestor factori politico-strategici, NATO și Statele Unite consideră întărirea prezenței militare și crearea unor planuri de apărare drept prioritatea zero în actualul context de securitate din Europa. Există temerea la nivelul NATO, subliniată de generalul Sir Adrian Bradshaw, adjunctul SACEUR, că Estonia, Letonia și Lituania ar putea cădea victime unei operațiuni militare fulger prin care Kremlinul să obțină controlul asupra acestor state, iar o eventuală operațiune militară de „restabilire a suveranității“ acestor state va fi împiedicată de amenințarea utilizării arsenalului nuclear rusesc.
Manevre aliate în Marea Neagră
În Marea Neagră situația este mai puțin gravă pe termen scurt, dar este cel puțin la fel de urgentă. Comandantul forțelor americane din Europa, generalul Frederik Hodges, a indicat că scopul Kremlinului după anexarea Crimeei este controlul asupra gurilor Dunării, o evoluție strategică care i-ar permite lui Vladimir Putin să controleze militar arealul Mării Negre, cu excepția strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Federația Rusă a profitat de anexarea Crimeei pentru a-și întări poziția la Marea Neagră și a demara modernizarea Flotei Mării Negre. Prezența militară rusă în Crimeea a fost întărită deja prin desfășurarea de mijloace antiacces (rachete antinavă și rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune), dar și a unor rachete balistice cu rază scurtă de acțiune ce pot fi dotate cu focoase nucleare, pentru a contracara activitatea NATO din regiune. Zilele acestea, primele bombardiere Tu-22 M Backfire au aterizat la bazele aeriene din peninsulă. Bombardiere și rachetele balistice ar putea fi folosite împotriva statelor NATO de la Marea Neagră, dar și pentru a amenința scutul antirachetă ce urmează să fie desfășurat în România.
Răspunsul NATO în zona Mării Negre la activitățile militare rusești a fost să-și crească prezența navală în regiune și să sporească capacitatea de luptă a țărilor membre NATO sau ale Parteneriatului pentru Pace, prin aplicații navale comune. Prezența navală a SUA și a altor state NATO, deși nu poate fi una permanentă din cauza prevederilor restrictive ale Convenției de la Montreux, a fost una consistentă de la debutul crizei din Ucraina. Nave americane și ale altor state NATO au intrat în Marea Neagră, au executat misiuni de diplomație navală și s-au antrenat cu forțele navale ale statelor riverane. Gruparea navală SNMG 2 care acoperă Marea Mediterană a pătruns de două ori în Marea Neagră pentru a executa misiuni comune cu marinele turcă, română și bulgară. Săptămâna trecută, în largul coastelor românești, SNMG 2 a executat o serie aplicații navale de amploare.
Răspunsul rusesc şi demonstraţia americană
Răspunsul rusesc nu s-a lăsat mult timp așteptat. Manevrele navale au fost observate de la distanță de avioanele de spionaj electronic rusești, iar Flota Mării Negre a executat la rândul ei o serie de exerciții militare. În timpul aplicațiilor NATO din Marea Neagră, Moscova a pus în stare de alarmă și flotele de nord, din Marea Baltică și Oceanul Pacific. Răspunsul rusesc a fost „nuanțat“ și de declarații belicoase venite din partea militarilor și diplomaților ruși, care au amenințat România și Danemarca cu posibile riposte militare, dacă contribuie la desfășurarea scutului antirachetă al SUA în Europa.
Vehicule Stryker ale NATO în cursul Operaţiunii Dragoon Ride
Una dintre cele mai vizibile demonstranții de forță a SUA pe flancul estic a fost trimiterea în Lituania, la începutul lunii martie, a peste 100 de vehicule blindate (tancuri M1 Abrams și mașini de luptă ale infanteriei M2 Bradley), în cadrul operațiunii Atlantic Resolve. Concomitent, un escadron american de vehicule Stryker a sosit pe calea ferată din Germania, de la Vilsek, în România, pentru a participa la exerciții cu militarii români. Astfel, operațiunea Atlantic Resolve va fi extinsă și în Sud-Estul Europei. Statele Unite pregătesc, de asemenea, o serie de aplicații în Georgia, iar în Ucraina militari din cadrul Brigăzii 173 Aeropurtate vor antrena începând cu luna aprilie trupele Ministerului de Interne ucrainean.
Însă cel mai vizibil și important exercițiu militar american a debutat pe 21 martie în țările baltice: Operațiunea Dragoon Ride. În cadrul acesteia, 120 de vehicule Stryker vor parcurge peste 1.700 km în zece zile, traversând șase state membre NATO: Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Republica Cehă și Germania. Scopul acestui exercițiu mai puțin obișnuit este să demonstreze solidaritatea SUA cu aliații săi din NATO, dar și rapiditatea unei riposte americane în cazul unei agresiuni rusești. Cele 120 de vehicule Stryker (un derivat al transportorului Piranha) nu vor fi transportate cu trenul, cum se practică de obicei, ci vor utiliza infrastructura rutieră din Centrul și Estul Europei. Generalul Hodges a justificat această decizie prin necesitatea vizibilității publice a acestei acțiuni: „De ce să le transportăm noaptea cu trenul, când nimeni nu le vede? Ideea este [ca aceste vehicule] să fie văzute cum traversează orașele, ca locuitorii să vorbească cu militarii. Mă gândesc că se vor juca copii pe aceste vehicule – un fel de exercițiu cu relații cu publicul“.
Selectarea unei brigăzi Stryker pentru Dragoon Ride nu e deloc întâmplătoare. Spre deosebire de tancurile Abrams sau mașinile Bradley, transportoarele Stryker sunt vehiculele cu cel mai înalt grad de mobilitate din inventarul armatei americane. Ele sunt utilizate de unități de infanterie ușoară al căror rol este reacția rapidă în situații de criză sau pentru respingerea unor atacuri. Astfel, în cazul improbabil al unui conflict cu Rusia, brigăzile dotate cu transportoare Stryker ar putea fi primele unități americane care să ofere riposta.
Această avalanșă de exerciții militare ale NATO și ale Rusiei, care aduc aminte de vremurile tensionate ale Războiului Rece, au rolul de a comunica disponibilitatea reciprocă de ripostă, în cazul escaladării conflictului din Ucraina dincolo de granițele acestui stat. Pentru statele membre NATO, aceste aplicații reprezintă o formă de reasigurare reciprocă pentru a descuraja și contracara o potențială agresiune. Rolul lor este să transmită un mesaj neechivoc Rusiei cu privire la solidaritatea aliaților.