Pe aceeași temă
În acelaşi timp, Joe Biden l-a descris pe Vladimir Putin drept un om care s-a izolat de restul lumii şi care şi-ar fi pedepsit consilierii pentru eşecul din război. Rușii încearcă să se regrupeze, să se aprovizioneze și să-și consolideze ofensiva în regiunea Donbas, a declarat secretarul general al NATO.
Între timp, Marea Britanie și aliații săi au convenit să trimită mai multe arme letale în Ucraina. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării din Londra, care a spus că este vorba despre artilerie cu rază lungă de acțiune, muniție, vehicule blindate și arme antiaeriene.
Joe Biden, preşedintele Statelor Unite: În ceea ce îl priveşte pe Putin, sunt puţin cam sceptic. Ideea este să-şi retragă trupele din jurul Kievului şi nu este nicio dovadă că face asta.
Opinia președintelui american este împărtășită și de secretarul general NATO, la rândul lui neîncrezător în anunțurile venite de la Moscova.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Potrivit informațiilor noastre, trupele rusești nu se retrag, ci se repoziționează. Rușii încearcă să se regrupeze, să se aprovizioneze și să-și consolideze ofensiva în regiunea Donbas. În același timp, Rusia menține presiunea asupra Kievului și a altor orașe.
Ucrainenii se pregătesc pentru noi atacuri în Donbas
Situația din sudul și estul Ucrainei rămâne extrem de dificilă. Forțele ucrainene se pregătesc să reziste unor noi atacuri în regiunea Donbas, după ce au respins asaltul Rusiei asupra capitalei Kiev - a spus președintele Zelenski. El a anunțat primele demiteri în rândul celor implicați în apărarea Ucrainei. Este vorba despre doi generali, şefi în serviciile de securitate naţională pe motiv că sunt trădători.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Au spus trei sau cinci zile. Au crezut că va fi suficient pentru ei să pună mâna pe întregul nostru stat. Și sunt deja 36. Iar noi rezistăm. Și vom continua să luptăm. Până la sfârșit.
La nord de Kiev, în direcția Cernihiv, în regiunea Sumî, ocupanții sunt respinși. Ei sunt conștienți că nu mai suportă intensitatea ostilităților ca în prima jumătate a lunii martie. Dar trebuie să înțelegem și că, pentru armata rusă, face parte din tactica lor.
Știm că se îndepărtează de zonele în care îi batem pentru a se concentra asupra altora care sunt foarte importante și în care ne poate fi nouă mai greu.
Situația din sud și din Donbas rămâne extrem de dificilă, extrem de dificilă. Invadatorii își direcționează creativitatea bolnavă către zonele ocupate temporar din regiunea Herson. Încearcă să-și organizeze acolo unele dintre structurile lor de neînțeles, încearcă să-și dea seama cum să-și consolideze prezența acolo.
În Donbas, la Mariupol, pe direcția Harkov, trupele ruse acumulează potențial pentru lovituri puternice. Ne vom apăra. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a-i opri pe ocupanți și pentru a ne curăța pământul de himerele lor rele și fără sens.
Moscova anunţă pentru vineri deschiderea unui coridor umanitar la Mariupol
Rusia a declarat joi că un coridor umanitar care să permită evacuarea civililor va fi deschis vineri la Mariupol, oraşul-port din sud-estul Ucrainei pe care forţele ruse încearcă să îl cucerească de săptămâni întregi.
"Forţele armate ruse vor redeschide un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporojie (220 km spre nord-vest) pe 1 aprilie, de la ora 10.00 dimineaţa, ora Moscovei", a anunţat ministerul rus al apărării într-un comunicat.
Această măsură a fost luată ca urmare a unei solicitări personale a preşedintelui francez (Emmanuel Macron) şi a cancelarului german (Olaf Scholz) adresate preşedintele rus Vladimir Putin", a adăugat ministerul apărării de la Moscova.
"Pentru a asigura succesul acestei operaţiuni umanitare, se propune realizarea acesteia cu participarea directă a reprezentanţilor Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR)".
Joi, CICR s-a declarat pregătit să "conducă" evacuarea civililor din Mariupol începând de vineri, cu condiţia să aibă garanţiile necesare privind situaţia de securitate.
Situaţia umanitară este catastrofală în Mariupol, unde sunt captivi zeci de mii de civili care suferă din cauza frigului şi a lipsei alimentelor. Guvernul ucrainean a anunţat că a trimis joi 45 de autobuze pentru a evacua civilii din Mariupol în Zaporojie, acuzând forţele ruse că au împiedicat intrarea lor în oraş.
Rușii au părăsit cu ostatici centrala de la Cernobîl
Trupele ruse care au părăsit joi centrala de la Cernobîl, ocupată la începutul invaziei Ucrainei pe 24 februarie, au luat cu ele ostatici, au declarat joi seară la Kiev oficiali ucraineni, scrie Agerpres.
"Părăsind centrala nucleară de la Cernobîl, ocupanţii ruşi au luat cu ei membri ai Gărzii Naţionale pe care îi ţineau ostatici din 24 februarie", a anunţat pe Telegram agenţia ucraineană de stat Energoatom, citând angajaţi. Nu este clar câţi soldaţi ucraineni au fost ţinuţi ostatici de forţele ruse.