Pe aceeași temă
Reactiile vin dupa ce autoritatile de la Ankara au anuntat, duminica seara, ca in urma referendumului initiat de presedintele Erdogan, Turcia devine o republica prezidentiala, iar acesta a capatat puteri sporite, putand sa ramana la putere pana in 2029.
Opozitia a reclamat mai multe nereguli. Presedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker a spus că așteaptă concluziile observatorilor internationali, relateaza CNN. "Amendamentele constitutionale, si mai ales implementarea lor, vor fi analizate din perspectiva obligatiilor pe care Turcia le are ca stat candidat la Uniunea Europeana", a declarat Juncker.
"Din cauza rezultatului strans, lideri turci trebuie sa faca urmatorii pasi cu mare atentie", a declarat secretarul general, Thorbjorn Jagland. "De cea mai mare importanta este sa fie asigurata independenta sistemului judiciar, precum si respectarea statului de drept si a Drepturilor Omului prevazute in Conventia Europeana. Consiliul Europei, in care Turcia este membru cu drepturi depline, este gata sa asigure acestei tari tot suportul necesar pentru progresul ei", a adaugat el.
Ungaria, Macedonia, Arabia Saudită, Sudan și liderul Hamas și cel palestinian - îl felicită pe Erdogan
In schimb, alti lideri, printre care cei din Ungaria, Macedonia, Arabia Saudita si Sudan, s-au grabit sa il felicite pe presedintele Erdogan, relateaza media de stat din Turcia, citata de CNN, transmite ziare.com.
"Acest refendum va marca, fara indoiala, debutul unei noi ere in istoria tarii noastre surori si va intari rolul si locul Turciei puternice si stabile in arena internationala", i-a transmis acesta.
Emirul Qatar-ului si liderul palestinian l-au felicitat deja pe presedintele Erdogan, la fel si vicepresedintele Irakului, relateaza mass-media turca, citata de World Bulletin.
La randul sau, Izzet Er-Resa, unul dintre liderii Hamas, le-a transmis felicitari pe Twitter presedintelui Erdogan si premierului Binali Yildirim, spunand ca Turcia a facut "un pas mare pe calea dezvoltarii".
Din Egipt, Talaat Fehmi (Fratia Musulmana), a declarat pentru agentia turca Anadolu ca Turcia a dat o lectie de democratie lumii, demonstrand ca "liderii sprijiniti de multime pot depasi toate dificultatile".
Occidentalii, rezervați
Pozitia guvernului Germaniei a fost rezervata. "Sa ramanem calmi si sa trecem la urmatoarea etapa", a comentat ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, in preajma anuntarii rezultatelor, relateaza BBC.Cancelarul german Angela Merkel i-a sugerat presedintelui turc ca odata incheiata campania electorala "dura" sa incerce acum sa aiba "un dialog respectuos cu toate partidele si cu intreaga societate", relateaza AFP. Mai radicali au fost insa alti politicieni germani, care au cerut sistarea negocierilor de aderare a Turciei la UE, suspendarea livrarilor de armament catre aceasta tara, precum si retragerea soldatilor germani aflati la baza de la Incirlik, relateaza Agerpres.
Londra, de exemplu, asteapta si ea opinia misiunii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) cu privire la modul in care s-a desfasurat referendumul.
Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a scrie pe Twitter ca referendumul "arata cat de divizata este tara", prin urmare "colaborarea Turciei cu UE va fi si mai complexa" decat pana acum.
Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, a comentat la randul sau: "Este ciudat sa vezi cum democratia restrictioneaza democratia. Majoritatea are dreptul sa decida, dar sunt chiar ingrijorat in legatura cu noua constitutie a Turciei".
In schimb, un oficial NATO a precizat doar ca referendumul constitutional din Turcia, tara membra a aliantei, "este o chestiune care tine de poporul turc".
Din Romania, prima reactie a venit de la fostul premier Victor Ponta (PSD), apropiat al familiei Erdogan
"'Democratie' inseamna ca decizia apartine celor care voteaza. Problema este ca Uniunea Europeana nu este multumita de rezultat / nici presa internationala / nici 'deontologii' si Propaganda din tara noastra (...) ", a comentat ">Ponta pe Facebook.