Noi explozii în Kiev, blocuri bombardate în regiunea Lugansk

Redactia | 30.03.2022

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că semnalele care vin în urma negocierilor de la Istanbul cu Rusia sunt „pozitive”, însă ele nu pun stop bombardamentelor rusești.

Pe aceeași temă

Departamentul Apărării din cadrul administrației Statelor Unite avertizează că doar numere reduse de militari ruși au fost retrase din zona Kiev în ultimele zile, în ciuda susținerilor rușilor conform cărora vor începe reducerea ofensivelor în zona capitalei Ucrainene și orașului Cernihiv. În fața Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a fost acuzată că a provocat o "criză alimentară mondială" şi că a generat riscul apariţiei "foametei" prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei.

Forțele armate ucrainene au transmis că trupele ruse continuă să „comite acte ilegale” împotriva populației locale din Zaporijia în sud-estul Ucrainei și Herson în sud, scrie BBC.

Totodată, forțele ucrainene au spus că Rusia continuă să trimită trupe în Ucraina și că rușii continuă să percheziționeze casele localnicilor, să rețină activiști pro-ucraineni și oficiali guvernamentali.

Un cartier din oraşul Lîsîceansk din estul Ucrainei a fost bombardat în această dimineaţă de forţele ruse cu artileria grea. Este o localitate din regiunea Lugansk, aflată în partea controlată de guvernul din Kiev. 

Guvernatorul regional spune că sunt daune mari. Imaginile făcute publice arată urmările unei lovituri de obuz care a distrus o bună parte dintr-un bloc.

Până la această oră nu sunt informaţii despre victime. Salvatorii intervin la fața locului.

În această dimineață s-au auzit din nou explozii lângă Kiev.

Corespondentul BBC Lyse Doucet a transmis că în oraș s-au auzit sirenele antiaeriene încă de la primele ore ale dimineții. De la periferia orașului s-au auzit explozii puternice.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa parlamentului australian prin intermediul unei legături video, joi, a declarat ministrul australian al Muncii Stuart Robert.

„Ucraina dă dovadă de curaj și rezistență remarcabile în timp ce face față războiului neprovocat al Rusiei”, a adăugat el.

Australia a furnizat Ucrainei ajutor umanitar de urgență în valoare de 65 de milioane de dolari. De asemenea, a promis echipamente de apărare în valoare de 91 de milioane de dolari, transmițând că „este clar că Ucraina are nevoie urgentă și continuă de asistență militară”.

Mesajele transmise de Zelenski, de la ONU și Congresul SUA până la parlamentul Japoniei, s-au încheiat mereu cu aplauze pentru el și poporul ucrainean. „El știe să întruchipeze spiritul națiunii – nu numai în discurs, ci și în felul în care se prezintă” , a comentat un expert pentru BBC.

Cancelarul german Olaf Scholz a acuzat Rusia că a atacat Ucraina „dintr-o viziune foarte imperialistă” asupra lumii şi că scopul Rusiei a fost de a captura teritorii prin intermediul războiului.

„Nu putem şi nu vom accepta acest lucru”, le-a spus Scholz participanţilor la o reuniune găzduită la Dusseldorf de grupul parlamentar al landului Renania de Nord-Westfalia, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Aceasta este într-adevăr o situaţie serioasă şi foarte, foarte, foarte ameninţătoare”, a spus Scholz, adăugând că lumea liberă, care a făcut front comun, are dreptate să impună rapid sancţiuni eficiente împotriva Rusiei.

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, este în Ucraina pentru discuții urgente cu guvernul ucrainean în legătură cu siguranța instalațiilor nucleare din această țară, scrie CNN.

Rafael Mariano Grossi a postat marți pe Twitter o fotografie în care stă în fața unui vehicul oficial al ONU, însoțită de mesajul: "Tocmai am trecut granița în Ucraina pentru a începe misiunea AIEA de a asigura siguranța și securitatea instalațiilor nucleare ale țării".

AIEA a precizat că Grossi se află în Ucraina pentru a "iniția prompt un sprijin în materie de siguranță și securitate pentru instalațiile nucleare din Ucraina". Locația lui Grossi în Ucraina nu a fost dezvăluită.

Grossi a declarat că conflictul "pune centralele nucleare ucrainene și alte instalații cu material radioactiv într-un pericol fără precedent".

Aproximativ 18 milioane de persoane din Ucraina vor avea nevoie de ajutor umanitar din cauza războiului, a declarat șeful Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).

Francesco Rocca a explicat că, de la începutul războiului, Crucea Roșie ucraineană a ajutat 400.000 de persoane cu articole precum alimente, lenjerie de pat, pături, corturi și apă. El le-a spus reporterilor în cadrul unui briefing al ONU la Geneva, că "nimeni din Ucraina nu este neafectat de conflictul în curs de desfășurare".

În cadrul aceluiași briefing, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în Ucraina, Dr. Jarno Habicht, a declarat că au avut loc 74 de atacuri asupra sistemului de sănătate, în care au fost ucise 72 de persoane.

Rusia a fost acuzată în faţa Consiliului de Securitate al ONU că a provocat o "criză alimentară mondială" şi că a generat riscul apariţiei "foametei" prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei, "grânarul Europei".

Preşedintele rus "Vladimir Putin a început acest război. El a creat această criză alimentară globală. Şi el este cel care o poate opri", a declarat numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, în cursul unei şedinţe a Consiliului de Securitate consacrată situaţiei umanitare din Ucraina, scrie Agerpres.

Pentru secretarul de stat adjunct, "Rusia şi preşedintele Putin poartă, singuri, responsabilitatea pentru că au declanşat războiul împotriva Ucrainei şi pentru consecinţele acestui război asupra securităţii alimentare mondiale".

Ambasadorul Franţei la ONU, Nicolas de Riviere, a susţinut acuzaţia: "Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei creşte riscul de foamete în întreaga lume. Oamenii din ţările în curs de dezvoltare sunt primii afectaţi". Şi, a afirmat diplomatul francez, "Rusia va încerca cu siguranţă să ne facă să credem că sancţiunile adoptate împotriva ei sunt cele care dezechilibrează securitatea alimentară globală".

12 oameni au murit și 33 au fost răniți în Nikolaev, după ce proiectilele rusești au trecut prim mijlocul clădirii administrative a regiunii.

O nouă încercare de evacuare a supraviețuitorilor din Mariupol a eșuat, într-o zi în care au avut loc negocieri de pace între Rusia și Ucraina.

Economia Rusiei va suferi pierderi majore în acest an, estimează Fondul Monetar Internațional. 

Efortul de a susține războiul din Ucraina și sanțiunile occidentale vor face ca Produsul Intern Brut al Rusiei să aibă o contracție de 8,5%. Înainte de 24 februarie, prognozele arătau o creștere economică de aproape 3% pentru Rusia.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22