Nuclearizarea Coreii de Nord si umanismul idealist al lui Montesquieu

Lumea intreaga a aflat ca, la 9 octom­brie, Coreea de Nord a efectuat un test nu­clear subteran. Tara "Liderului in­­dragit" Kim Jong-Il isi anuntase aceasta intentie.  Consiliul de Securitate (CS) al ONU a avertizat, cu 3 zile inainte de test, ca un astfel de act care nu tine sea­ma de moratoriul international de interzicere a testelor nucleare ar fi o in­­cal­ca­re grava a pacii si securitatii in­ter­nationale. Phenianul a ignorat avertismentul. Din mai 1998, cand Pakistanul a testat bombele sale nucleare ca raspuns la testele indiene, nici un test cu arme nucleare nu mai avusese loc.

Clubul exclusivist al nuclearilor

 Coreea de Nord ar putea deveni al noualea stat care detine arme nucleare. Cei cinci membri permanenti ai  Consiliului de Securitate al ONU detin cu totii ar­me nucleare. SUA dispune, in situatia de dupa Razboiul Rece in care detine o "hegemony by default", de cele mai multe active: intre 6.000 si 10.000 de fo­coa­se si capacitati neegalate de a le pro­iecta la distanta. Acestora li s-au alaturat India si Pakistan, in ciuda existentei in­­­­ca din 1968 a unui Tratat de neproliferare nucleara. Israelul nu confirma, dar nici nu infirma faptul ca ar detine aceasta ca­pacitate. Clubul s-ar putea largi cu tari pre­cum Coreea de Nord si Iranul spre o banalizare prin extinderea conclavului "greilor nucleari". Iranul afirma ca do­res­te un soi de democratizare a accesului la tehnologia nucleara (in scopuri pas­ni­ce) si a declarat ca va impartasi si altor tari avansul sau tehnologic in domeniu. Revista  The Economist apreciaza ca in jur de 40 de tari ar putea avea teore­tic capacitatile de a dezvolta arme nucleare.

 Este greu sa convingi tarile cu as­pi­ra­tii de puteri regionale sau globale sa re­nun­te la programele nucleare cand rea­li­zea­za ca statutul international superior nu depinde doar de forta diplomatiei si eco­nomiei, ci si de calitatea de membru al  Clubului nuclearilor. Atata timp cat apar­tenenta la acest Club exclusivist va spori statura internationala a oricarei tari,  statu-quo-ul va fi chestionat si fortat ca urmare a atractivitatii si mirajului puterii obtinute pe calea dobandirii statutului de putere nucleara. La fel cum e greu sa convingi tarile in curs de dezvoltare sa fie respectuoase fata de mediu cand, in etapa industrializarii, si chiar si acum, tari dezvoltate precum SUA contribuie cu 45% la poluarea cu dioxid de carbon a planetei in care traim cu totii. E nevoie de regimuri internationale si acorduri sem­nate si respectate unanim pentru a so­lutiona colectiv astfel de probleme. Alt­fel ipocrizia va fi tot timpul invocata, ala­turi de dublul standard si exceptiile da­ta­toa­re de privilegii arbitrare, efectul fiind cel al unei anomii controlate, dar totusi al unei ordini internationale in care predomina nisele ce permit strecurarea printre ulucile conventiilor si normelor in­ter­nationale. Nu poti sa te prezinti lumii drept cavalerul alb Cel-fara-de-prihana si sa ceri gintilor planetei sa te urmeze in lupta cea dreapta a denuclearizarii si ne­proliferarii, dar sa predici calare de pe ba­laurul care poate mistui totul in cale cu forta focului a mii de rachete nucleare.

Proliferarea sau proscrierea "inventiei fatale"?

 La inceputul secolului al XVIII-lea, cu 224 de ani inainte ca prima bomba nucleara sa vesteasca tragic capacitatea de distrugere la o magnitudine fara precedent pe care omenirea o detine impotriva omenirii, Montesquieu afirma in  Scrisori persane, cu deosebita clarviziune, temerea ca dupa descoperirea prafului de pusca nu mai exista adapost pe pamant impotriva nedreptatii si vio­len­tei, dar ca acesta ar putea sa nu fie ultimul pas in aceasta directie: "Mi-e teama intruna sa nu se ajunga pana la urma la descoperirea unui secret care sa procure o cale mai scurta pen­tru a ucide oamenii, a distruge po­poare si natiuni intregi". Personajele persane imaginate de baronul de la Brède, in periplu prin Europa pentru a compara moravurile si legile cu cele din "Est" si a prilejui, astfel, asemenea nebunilor de la curtea regilor, reflectii si ganduri sincere la adapostul impunitatii, resping acest gand: temerea "sa nu se in­venteze un mod de distrugere mai crud decat cel ce se practica" ar fi nefondata, pentru ca, "daca s-ar descoperi o inventie fatala, ea ar fi de in­­data proscrisa de dreptul gintilor si con­simtamantul unanim al natiunilor ar inmormanta aceasta descoperire".

 Baronul de Montesquieu, pe care familia il educase in spiritul umilintei si compasiunii si caruia ii fusese ales un cer­setor drept nas, era un adevarat uma­nist. Dovada ca avea incredere in forta ra­tiunii. Avea incredere in forta de reglementare si generare de ordine a legilor bazate pe ratiune, desi traia in realitati de multe ori irationale, pe care le-a si ex­pus admirabil in  Scrisori persane. Temerile filosofului francez s-au adeverit. Din pacate, nu si increderea sa in ra­tionalitatea actorilor statali care ar fi trebuit sa inteleaga ca orice descoperire de asemenea natura, capabila sa anenti­zeze umanitatea, trebuie  de-descoperita, adica uitata si niciodata incercata. Tentatia mefistofelica a invins.

Jocul de-a v-ati ascunselea sau alba-neagra cu bomba

 Dupa ce, in 1992, SUA au aflat de existenta a doua reactoare nucleare in Co­reea de Nord si dupa ce Phenianul a lansat mai multe rachete  Taepodong-1, unele care au survolat nordul Japoniei, pentru a demonstra ca pot sa propage armele de distrugere in masa, se spune ca administratia Clinton ar fi oferit Coreii de Nord un package deal de 6 miliarde de dolari, alimente, 20 de ani de ajutoare cu petrol si doua reactoare nucleare cu utilizare civila. In prezent, dupa negocieri de mai multi ani in format hexagonal si dupa ce Phenianul a anuntat public la inceputul lui 2005 ca de­tine arme nucleare, IAEA, forul mandatat cu controlul energiei atomice, a es­timat ca Coreea de Nord are 6-7 bom­be atomice. Se considera ca rachetele Taepodong-3 testate de Phenian in iulie 2006 ar avea o raza de actiune care sa le faca capabile sa atinga teritoriul SUA. Un acord de renuntare de catre Coreea de Nord la programul nuclear parea iminent in septembrie 2005. Dar Phenianul a revenit asupra deciziei, se pare si datorita inghetarii unora din conturile sale dintr-o banca chineza din Macao, dupa in­sistentele Trezoreriei americane.

Acest scurt istoric al unor negocieri care seamana cu un joc de-a v-ati ascunselea in care cei ce trebuiau sa fie ga­siti erau mereu nord-coreenii, reveleaza in acelasi timp speranta americanilor, sustinuta eronat si in alte situatii (Irak, Iran, Sudan), ca atitudinea de intransigenta si mai ales presiunile interne ale privatiunilor unei populatii pauperizate si izolate de embargouri ar putea genera schimbarea de regim, ridica din nou intrebarea eficientei regimului de sanctiuni indreptat impotriva unor regimuri fara de tagada deviante de la normele internationale, dar care lovesc in populatii controlate autoritar, indoctrinate si saracite fara a obtine rezultatul scondat, oferind insa propagandei oficiale argumentele consolidarii regimului prin strangerea randurilor in fata pericolului extern.

S-a incercat convingerea Coreii de Nord sa urmeze exempul Libiei, care a re­nuntat in decembrie 2003 la programul sau nuclear in schimbul unui pachet recompensatoriu economic. Pentru Coreea de Nord din era dinastiei comuniste Kim, singura moneda de schimb o con­sti­tuie programul nuclear. Iar Kim Jong-Il stie ca acesta este singurul sau atu pentru a obtine cele doua lucruri care intere­sea­za cu adevarat regimul: in primul rand garantia de securitate a mentinerii sale (implicit garantia ca nu se va incerca rasturnarea regimului prin interventii exo­gene), iar, in al doilea rand, dar tot le­gat de obiectul conservarii puterii, are ne­voie de mijloace de subzistenta econo­mi­ca, adica de asistenta pe termen lung. Primul deziderat necesita un  deal politic, al doilea o intelegere economica.

Rezolutii ONU stropite cu cognac

 La 14 octombrie  CS a adoptat o re­zo­lu­tie in care anunta adoptarea de sanc­tiuni economice si embargouri la adresa Phenianului, creandu-se un Comitet de sanctiuni al CS cu rol de monitorizare. Se cere Coreei de Nord sa nu mai efectueze teste nucleare sau balistice. Re­zo­lu­tia initiala americana a fost "indulcita" de chinezi, fara al caror ajutor economic regimul lui Kim Jong-Il nu ar fi supravietuit pana acum.

 Chinezii si rusii, ca si americanii de altfel, se tem de efectele detinerii de arme de distrugere in masa de catre regimuri care le-ar putea prolifera si ur­ma­resc implementarea unui regim mai strict de control al producerii si comercializarii de componente nucleare care ar putea fi transferate teroristilor si statelor ira­tio­na­le. Totusi Moscova si Beijingul au negociat indelung la New York rezolutia de sanctionare a Phenianului, temandu-se ca SUA sa nu foloseasca prevederi din text pentru a justifica ulterior utilizarea fortei militare. De aceea, chiar daca se stipuleaza un embargo de arme si se au­to­rizeaza sanctiuni individuale, se fac re­feriri doar la articolul 41 din  Carta ONU (sanctiuni economice).

 Noua rezolutie,  1718, a CS prevede sanctiuni care la prima vedere par sur­prin­zatoare: impiedicarea intrarii in Coreea de Nord a produselor de lux. Ce legatura au acestea cu sanctiunile privind echipamentele si componentele ba­lis­tice si nucleare sau cu armamentul conventional? De fapt, acest punct al re­zo­lutiei loveste in plex, acolo unde un astfel de regim percepe durerea: in privi­le­giile si bunastarea liderilor. Doar nomenclatura poate avea acces la acest tip de bunuri si in special "Liderul in­­dragit", care cheltuia aproape 700.000 de dolari pe an pentru a se aproviziona cu bautura sa preferata. Kim Jong-Il era principalul importator individual de Cognac Hennessy din lume, o sticla de Hen­nessy Paradis costand 600 de dolari, aproximativ cam cat castiga un nord-corean pe an in paradisul comunist imanent. Acum se pare ca apreciaza vinul rosu frantuzesc si are o colectie de 20.000 de filme.

Cealalta Coree: cea a noului Secretar General al ONU

 Testul nuclear nord-coreean a ingrijo­rat Coreea de Sud nu numai din cauza confirmarii impredictibilitatii si dificultatii de a trata cu un dictator si un regim cu o logica diferita de operare, dar si din cau­za posibilitatii de a afecta candidatura celui care a fost ales, intre timp, la 13 octombrie, al optulea Secretar Gene­ral al  ONU. La aceeasi data cu testul Coreii de Nord, la 9 octombrie, Ban Ki-moon, candidatul Coreii de Sud a fost propus, dupa 5 runde de vot, de catre Consiliul de Securitate votului Adunarii Generale a ONU. Ban, care ar urma sa isi inceapa mandatul in prima zi din 2007, este ministrul de Externe al Coreii de Sud si va fi seful organizatiei globale, daca va beneficia de doua mandate, pana in 2016. An pana cand trebuie sa gestioneze probleme internationale sensibile precum Iranul, Irakul, Sudan/Darfur, Coreea de Nord, Israel-Palestina, dar si reforma interna a unei organizatii acu­zate de anchilozare. Cel care a fost deja descris ca "diplomatul de teflon", "pestele alunecos", "omul compromisurilor", "administratorul de bloc" nu va avea o misiune usoara, dar ar putea sa spere sa vada in timpul mandatului sau rezolvarea crizei si poate chiar unificarea peninsulei nord-coreene. Cine stie, in 2016, sau poate chiar in 2011 un Secretar General al  ONU est-european (grupul est-european fiind singurul din cele cinci grupuri regionale de la ONU care nu a dat un Secretar General) ar putea media si facilita rezolvarea unor conflicte precum cele din Transnistria sau din Caucaz. Daca acestora nu li se va gasi totusi o solutionare adecvata inainte.

New York, 15 octombrie 2006

Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor doar in calitate personala.