Pe aceeași temă
„Forțele armate ruse au continuat seria de atacuri cu rachete cu rază lungă și de înaltă precizie, lansate atât din aer cât și de pe mare, împotriva instalațiilor militare și energetice ucrainene”, a comunicat Ministerul rus al Apărării. „Toate țintele planificate au fost lovite."
Premierul ucrainian Denis Șmîhal, a confirmat lovirea în cursul dimineții de luni a 18 situri – majoritatea obiective din cadrul sistemului energetic național. Intensificarea atacurilor rusești, mai ales după atacul de vineri cu drone din portul Sevastapol din Crimeea creează îngrijorare pe măsură ce temperaturile scad și se apropie iarna.
„Rachetele și dronele au lovit în 10 regiuni, în care au fost avariate 18 obiective civile, majoritatea din doemniul energetic”, a postat Șmîhal pe Telegram. „Sute de localități din șapte regiuni ale Ucrainei nu mai au energie electrică”. Facilitățile din Cherkasy și Kirovohrad au fost, de asemenea, atacate. Armata ucraineană a declarat că a interceptat rachete deasupra regiunii Lviv, ceea ce a scutit această parte de vest a țării de pene de curent.
Washington Post scrie că există „pene de curent prelungite în regiunile Kiev, Zaporijia, Dnepropetrovsk și Harkov” și multe altele. Ziarul a enumerat câteva dintre regiunile afectate de întreruperi de curent electric la scară largă și care se confruntă cu lipsa apei curente:
Regiunea Kiev: Rachetele au lovit clădiri rezidențiale, salvatorii căutând eventualele victime, a anunțat poliția locală. Atacurile au lăsat 80% din capitală fără apă, peste 350.000 de locuințe fără electricitate și este probabil să apară pene lungi de curent, a spus primarul Vitali Klitschko.
Harkov: Două lovituri au lovit infrastructura critică a orașului din est, provocând probleme cu alimentarea cu apă și afectând rețeaua de transport public, a spus primarul.
Regiunea Zaporijia: O instalație din infrastructura energetică a fost avariată de tirul de rachete, a spus guvernatorul local, oficialii din regiunea din sudul țării avertizând că alimentarea cu energie electrică ar putea fi, de asemenea, afectată.
Regiunea Cherkasy: O parte din regiune a fost deconectată de la rețea după atacurile aeriene asupra infrastructurii, a spus administratorul militar.
Ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba a condamnat atacurile ca fiind crime de război: „Un alt lot de rachete rusești lovește infrastructura critică a Ucrainei. În loc să lupte pe câmpul de luptă, Rusia luptă împotriva civililor”, a scris el pe Twitter.
În plus, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat pe Telegram că aceste noi lovituri au lăsat 80% din locuitorii capitalei fără apă și aproximativ 350.000 de locuințe fără electricitate.
„Pentru orice eventualitate, vă rugăm să vă faceți provizii de apă de la cele mai apropiate pompe și puncte de vânzare”, i-a îndemnat primarul pe locuitorii Kievului. Primăria a promis că alimentarea cu apă a zonelor afectate ale orașului va fi restabilită în trei-patru ore, echipajele de intervenție lucrând la înlăturarea pagubelor.
Deja, înainte de atacurile de luni, oficialii ucraineni estimau că 40% din sistemele energetice ale țării au fost grav avariate și au îndemnat populația să-și limiteze consumul, în special în cazul aparatelor electrocasnice mari neesențiale. Ucrainenii sunt în continuare avertizați să se pregătească pentru întreruperi de curent pe termen lung, deoarece iarna friguroasă se apropie.
Cel mai mare holding energetic din Ucraina, Dtek, a declarat că cea mai mare parte a echipamentelor pentru refacerea sistemului energetic al Ucrainei a fost epuizată după loviturile cu rachete ale forțelor armate ruse din 10 octombrie, iar achiziționarea unuia nou necesită mulți bani și timp.
Veștile nu sunt însă bune, cel mai mare holding energetic din Ucraina, Dtek, anunțând o situație disperată în sistemul energetic național:
Directorul executiv al companiei Dtek, Dmitriy Sakharuk, a declrat despre situația din sistemul energetic al Ucrainei: „Am epuizat din păcate stocul de echipamente pe care le aveam în depozite după primele două atacuri care au avut loc în 10 octombrie. Am reușit să achiziționăm niște echipamente. Păcat, echipamentul valorează acum sute de milioane de dolari.
Sunt deja unele dificultăți cu achiziționarea acestui echipament, pentru că este foarte scump. Acum lucrăm la cum o să cumpărăm sau să luăm de la partenerii noștri. Acum, aceasta este o problemă pentru toți energeticienii”, a declarat directorul general al companiei.