O Uniune Europeana complet ineficienta

Situatia din Caucazul de Sud continua sa determine evolutii diplomatice semnificative. Pe 12 septembrie, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, si omologul sau rus, Dmitri Medvedev, au adoptat un plan si un calendar strict de implementare a acordului de incetare a focului asumat anterior, la 12 august. In consecinta, Rusia a anuntat ca isi va retrage fortele de mentinere a pacii din cele 5 amplasamente de pe linia Poti-Sinaki in maximum 7 zile, incepand cu data de 8 septembrie. Retragerea trupelor rusesti pe amplasamentele de dinainte de 7 august se va face in cel mult 10 zile de la desfasurarea in zona a echipelor de monitorizare internationala, inclusiv a celor 200 de observatori apartinand UE. In declaratiile sale, presedintele Sarkozy a anuntat ca intentioneaza suplimentarea misiunii UE cu pana la 500 de observatori. Rusia se obliga sa-si retraga trupele cel tarziu pana la data de 1 octombrie 2008, insa numai in contextul in care UE va da garantii de securitate Abhaziei si Osetiei de Sud ca nu vor fi atacate de trupele georgiene. Potrivit oficialilor rusi, intr-o scrisoare adresata presedintelui Rusiei, presedintele Saakasvili s-a angajat ca Georgia nu va recurge la forta militara impotriva enclavelor separatiste. Incepand cu 15 octombrie, la Geneva vor fi initiate negocieri privind reglementarea celorlalte probleme ramase in litigiu intre Georgia si Rusia. In interiorul enclavelor separatiste vor ramane functionale misiunile OSCE si ONU, care sunt, potrivit ministrului rus de Externe Lavrov, partial formate din "cetateni rusi".

Pe de alta parte, asistam la o crestere a tensiunilor dintre Moscova si Occident, in masura in care Rusia a amenintat din nou public statele care vor gazdui elemente ale scutului american antiracheta: "Nu pot exclude faptul ca ar putea fi alese ca tinte pentru o parte dintre rachetele noastre intercontinentale locurile in care sunt amplasate elemente ale scutului antiracheta din Polonia si Cehia, dar si alte potentiale gazde ale acestuia", a declarat, la 10 septembrie, seful fortelor strategice ruse, Nikolai Solovtov, citat de Interfax si Itar-Tass. Totodata, in plin Summit Ucraina-UE, Kievul a fost acuzat de catre Moscova ca adopta politici "neprietenoase" fata de Rusia, continuand demersurile de integrare in NATO, in ciuda vointei poporului ucrainean.

Ce trebuie sa invatam din criza geor­giana?

Rusia nu poate fi lasata sa retraseze prin forta fron­tie­rele Europei si nu poate ra­mane nepedepsita pentru ac­tiu­nile sale din Georgia. Totusi, raspunsul UE a fost unul complet neadecvat. Eforturile inutile, chiar umilitoare, ale Frantei arata in rea­li­ta­te la ce ne putem astepta de la o poli­ti­ca externa si de aparare comunitara: un con­ci­lia­torism franco-german bazat pe o politica a celui mai mic numitor comun. Dimpotriva, Occidentul trebuie sa de­mon­stre­ze ca poate sa descurajeze in mod cre­dibil o Rusie dispusa sa incerce politici similare, dar mai ex­tinse si mult mai pe­ri­cu­loase pentru securitatea euro­pea­na. La acest moment, consecintele anuntate de ca­tre liderii europeni vor avea un im­pact redus asupra Mos­covei. Prin Geor­gia, Rusia a stabilit un precedent care poa­te semnala disponibilitatea si credinta Mos­covei in re­cursul la forta pentru apa­ra­rea minoritatilor ruse din celelalte state. Sa nu uitam ca o astfel de doctrina a con­dus la declansarea celor doua razboaie mondiale (ini­tiate in Europa continentala). Conflictul violent nu este in­­­ca de do­me­niul trecutului si, cu cat Europa se va echi­pa mai repede, demonstrandu-si capa­ci­ta­tea de a se con­frunta cu o Rusie poten­tial revizionista, cu atat mai bine.

UE a gestionat aceasta criza cu me­dio­critate. Sar­kozy a negociat o incetare a focului care a reflectat con­di­tiile Mos­co­vei, lipsita de mecanisme de implemen­ta­re, ceea ce a si dat Rusiei posibilitatea apli­carii si respectarii acordului dupa bu­nul sau plac. Lasand Rusiei posibilitatea in­­calcarii acordului de incetare a focului, UE a transmis mesajul ca cel mai rau lu­cru care se poate intampla este o palma simbolica si ca, pe fond, actiunile sale vor ra­mane nepedepsite. Daca Europa ar fi dorit sa-si de­mon­streze puterea si leader­ship-ul, ar fi trebuit sa lase coor­donarea crizei in seama unuia dintre statele din Eu­ropa Centrala si de Est care intelege mult mai bine regiunea. In acest sens, po­zi­tia comuna a presedintilor Statelor Bal­­ti­ce si Poloniei se deosebeste in mod fun­da­mental de diplomatia esuata si hiper­soft asumata de catre Fran­ta si Ger­ma­nia. Conflictul ruso-georgian a conturat o Europa divizata in special in ceea ce pri­ves­te intrebarea cum sa gestionam rela­tia cu o astfel de Rusie: pe de o parte, avem statele din Europa Centrala si de Est si sta­te­le nordice, iar, de cealalta par­te, avem Europa conti­nen­tala condusa de Franta si Germania.

Intr-o reuniune extraordinara a minis­tri­lor de Externe, NATO a decis la 19 au­gust anumite masuri menite a de­monstra solidaritatea fata de Georgia. Pe fond in­­­sa, aceste masuri colective nu pot afecta Rusia in mod sem­nificativ. De altfel, am­ba­sadorul Moscovei la NATO a ridiculizat rezultatul reuniunii, considerand ca "mun­te­le a nascut un soricel". Un raspuns mult mai robust ar fi tre­buit sa fie acce­le­ra­rea acordarii MAP-ului Ucrainei si Geor­­giei, dar totusi imposibil in conditiile unei Europe di­vi­zate. Sa ne amintim ca Mosco­va a presat cu succes Germania, deter­mi­nand-o sa formeze o coalitie care sa blo­­cheze acordarea MAP-ului acestor state, in timpul Sum­mit-ului de la Bucuresti. In intentia de a nu pro­vo­ca Rusia si de a o con­cilia, cancelarul Angela Merkel a coor­do­nat o coalitie germano-franceza care a blo­cat acor­­darea MAP-ului Georgiei pana cel putin in de­cem­brie 2008.

Reafirmarea primatului NATO

Care sunt consecintele eve­nimen­te­lor din Cau­ca­zul de Sud asupra UE si a NATO?

Inca de la inceputul crizei, sub condu­ce­rea pre­se­dintelui Frantei, Nicolas Sar­kozy, UE a respins aprioric orice optiune de natura militara, initiind negocierile cu Mos­cova de pe o pozitie vulnerabila. Mos­cova a exploa­tat fara scrupule slabiciunea diplomatiei lui Sarkozy, in­­calcand, cu ori­ce ocazie oferita, acordul de incetare a fo­cu­lui, totul culminand cu recunoasterea uni­laterala a in­de­pendentei enclavelor se­pa­ratiste. Prin recunoasterea Abhaziei si a Osetiei de Sud, Rusia incearca stabi­li­rea unui precedent de retrasare a frontie­re­lor prin forta. Insa raspunsul UE a fost atat de demn de mila, ceea ce a deter­mi­nat Moscova sa creada ca actiunea sa este nu doar acceptabila, tolerabila, ci nor­mala.

Este momentul sa contemplam si alte optiuni de so­lutionare a crizei si sa re­vi­zuim mecanismele de secu­ritate si apa­ra­re ale Europei. UE a pretins controlul cri­zei, marginalizand premeditat rolul NATO in scopul ex­pu­nerii publice a performantei presedintiei UE. Esuand la toate nivelurile in demersul sau, UE ar trebui sa aban­do­ne­ze visul unei identitati militare indepen­den­te si chiar sa determine statele consti­tutive sa reinvesteasca in Alianta Nord-Atlantica.

Argumentul popular conform caruia ra­tio­nalitatea fon­datoare a NATO nu se mai justifica - "de a-i mentine pe americani inauntru, pe germani sub control si pe rusi in afara" - a fost anulat de actiunile im­­potriva Geor­giei. Desi amenintarile princi­pale sunt de natura asi­me­tri­ca, totusi pe­ri­colul unei confruntari militare traditionale nu a disparut. Europa trebuie sa fie capa­bila sa desfa­soare ambele tipuri de opera­tiuni. Structurile decizionale care deter­mi­na cum si unde vor fi deplasate resur­se­le militare ale Europei sunt esentiale pen­tru viitorul Aliantei transatlantice.

In perspectiva aniversarii a 60 de ani de la infiintare, NATO are nevoie de un nou concept strategic si de o re­definire a re­latiilor dintre Alianta si UE. Daca Sum­mit-ul de la Strasbourg-Kehl isi propune sa clarifice aceasta re­latie, demersul nu poate viza o consolidare inutila a identi­tatii militare a UE, ci, dimpotriva, trebuie sa afirme in mod explicit primatul NATO in spatiul de securitate eu­ro­atlantic.

Ce trebuie sa urmarim in relatia ime­diata cu Ru­sia? Ce mijloace coercitive avem la dispozitie?

Statele Unite trebuie sa se asigure ca orice eventuala re­zolutie adoptata in Con­siliul de Securitate exprima in­te­resele sale si ale Georgiei. Statele Unite trebuie sa anunte public ca isi vor folosi dreptul de veto fata de orice rezolutie care esuea­­za sa garanteze 3 conditii esentiale: 1) sa afirme integritatea teritoriala si suvera­ni­ta­tea Georgiei; 2) Rusia trebuie sa-si retra­­ga de urgenta intregul personal militar de pe teritoriul Georgiei; 3) trupele de men­ti­nere a pacii rusesti sa fie inlocuite de forte OSCE, UE sau ONU (si care sa nu fie formate din soldati georgieni sau rusi).

UE trebuie sa fie pregatita sa-si fo­lo­seasca parghiile economice pentru a con­strange Moscova. Franta tre­bu­ie sa ii con­vinga pe ceilalti membri ai UE sa adopte ma­suri concrete impotriva Rusiei: retra­ge­rea sprijinului pen­tru obtinerea statutului de membru in OMC (Organizatia Mon­diala a Comertului); suspendarea partici­parii Ru­si­ei la reuniunile G8; retragerea spri­jinului pentru organi­za­rea JO de iarna din 2014, programate sa se desfasoare la Soci, la 20 km de granita ruso-geor­gia­­na; suspen­da­rea negocierilor privind in­­­che­ierea unui parteneriat care sa guver­neze relatiile comerciale si investitionale dintre Rusia si UE, pana cand Moscova nu isi va revizui fun­da­men­tal politicile.

Adoptarea acestor masuri ar semnala Moscovei ca Occi­dentul, in ansamblul sau, este pregatit sa sanc­tio­neze actiunile sale din Georgia, inclusiv recunosterea ile­gala a independentei enclavelor sepa­ra­tiste. In plus, una dintre consecintele ime­diate ale unei pozitii unitare si con­cer­tate occidentale ar conduce, pe termen lung, la sub­minarea strategiei Moscovei de a diviza Vestul.

* Analist de politici publice euroatlantice la Heritage Foundation, Washington D.C.

Interviu realizat de Octavian Manea