Pe aceeași temă
“În Siria, învingerea SI necesită un nou președinte (…) Eforturile noastre militare nu sunt de ajuns”, a spus Obama, citat de Agerpres.
Președintele american a vorbit iar despre dificultatea luptei împotriva terorismului, care este una de lungă durată, mai ales că numărul adepților ISIS crește, Statul Islamic având o eficiență deosebită în recrutarea de mmebri pe rețelele sociale. Internetul le oferă teroriștilor posibilitatea de a face recrutări nu doar în Orientul Mijlociu, ci și în Occident.
“Vor exista succese și pași înapoi”, a avertizat președintele american. “Nu este o luptă convențională, este o campanie pe termen lung”, a adăugat Barack Obama.
“Stat Islamic va pierde în cele din urmă pentru că nu au nimic de oferit în afară de suferință și moarte”, a mai spus Obama.
Insistând asupra necesității de a aborda direct condițiile “care au permis SI să prindă rădăcini”, liderul de la Casa Albă a vorbit despre război civil, conflicte religoase sau proasta guvernare.
“Acesta va fi un proces complex”, ainsistat Obama, reafirmând, așa cum a făcut-o și luni de la tribuna ONU, că este gata să coopereze “cu toate țările”, inclusiv Rusia și Iranul. Viitorul lui Bashar al-Assad rămâne principalul punct de dezacord între Moscova și Washington.
CITIȚI ȘI: ONU, negocieri Obama-Putin pe tema Siriei. Dezacord in privinta presedintelui Assad. Putin: Nu Obama si Hollande trebuie sa aleaga cine sa conduca Siria
Rusia, care a susținut mereu regimul de la Damasc, estimează că nu este posibil să se renunțe la președintele Bashar al-Assad pentru a se lupta împotriva jihadiștilor. Pe de altă parte, SUA fac apel la o tranziție politică.
SUA conduc o coaliție militară formată din circa 60 de țări, din care fac parte Marea Britanie și statele arabe vecine Siriei. Aceasta a lansat într-o perioadă de peste un an peste 5.000 de lovituri aeriene asupra pozițiilor SI din Irak și Siria.
Președintele SUA, Barack Obama, și președintele rus, Vladimir Putin, au convenit luni, într-o întâlnire pe care au avut-o la Adunarea Generala a Natiunilor Unite la New York, ca forțele lor armate să poarte discuții pentru a ajunge la o coordonare care sa evite potențiale conflicte legate de operațiunile din Siria. Cei doi lideri nu au reusit insa sa ajunga la un acord in privinta rolului pe care ar urma sa il joace presedintele sirian Bashar al-Assad, acesta fiind sprijinit de Putin, in timp ce SUA doreste inlaturarea lui.
Vladimir Putin a declarat, dupa intalnirea cu presedintele american, ca nu Obama si Hollande trebuie sa aleaga cine sa conduca Siria. "Am cel mai mare respect pentru colegii mei american si francez, dar ei nu sunt cetateni sirieni si prin urmare, nu ar trebui sa se implice in alegerea liderilor unei alte tari", a declarat Putin, conform Hotnews.
Cele două state au viziuni diferite despre soluția politică din Siria, președintee Putin dorind ca Bashar al-Assad să rămână la putere, în timp ce SUA și statele occidentale, precum și țările din zonă, vor înlăturarea acestuia. Obama a reiterat poziția de lungă durată a Washingtonului că Assad trebuie să plece și că nu există nicio cale spre stabilitate în țara devastată de război cu el la putere, scrie Agerpres. Discuțiile politice vor continua între miniștrii de externe ai SUA și Federației Ruse, iar Pentagonul ar urma să aranjeze discuții între militari.
Washingtonul pune sub semnul întrebării intențiile lui Putin în Siria, un vechi aliat al Rusiei, după ce Rusia a trimis acolo luna trecută tancuri și avioane de război. Washingtonul bombardează obiective ale Statului Islamic de aproape un an, amintește Reuters.
Oficialul a mai precizat că, până la sfârșitul reuniunii, intențiile lui Putin erau clare: înfrângerea militanților Statului Islamic și sprijinirea lui Assad. "Avem claritate asupra obiectivelor lor. Obiectivele lor sunt să urmărească ISIL și să sprijine guvernul", a spus oficialul american, folosind o referință alternativă pentru Statul Islamic.
Francois Hollande, presedintele francez: O tranziție politică în Siria presupune plecarea lui Assad
Francois Hollande, presedintele Frantei, a declarat ca tranzitia politica in Siria presupune plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad. Hollande a precizat că'nimeni nu-și poate imagina o soluție politică' ce l-ar include pe președintele sirian, informează agenția de presă AFP.
'Trebuie să facem totul pentru ca o tranziție politică să poată fi găsită pentru Siria, (însă) această tranziție presupune plecarea lui Bashar al-Assad. Nimic nu s-a schimbat', a declarat Hollande, conform Agerpres.
'Rusia și Iranul au declarat că vor să se asocieze în găsirea unei soluții. Prin urmare, cu aceste țări trebuie lucrat, pentru a le spune că soluția tranziției trebuie să-l excludă pe Bashar al-Assad', a spus liderul francez.
Hollande a denunțat 'iluzia' președintelui sirian, care 'vrea să ne facă să credem că dacă ești împotriva Statului Islamic, ești pentru Bashar al-Assad. Nu!', a declarat șeful statului francez.
Putin: Rusia nu va trimite trupe la sol in Siria
In ciuda sprijinului pe care i-l ofera lui Assad, presedintele rus Vladimir Putin a exclus totusi trimiterea de trupe de lupta la sol in Siria, pentru a lupta contra gruparii Statul Islamic. "Ne gandim la modul in care putem ajuta in continuare armata siriana. Dar in ceea ce priveste trupele la sol... o implicare a Rusiei, nu exista nicio discutie despre o implicare terestra, o participare a trupelor rusesti", a declarat Putin.
Nu a exclus insa faptul ca Rusia va efectua lovituri aeriene in Siria in sprijinul armatei aliatului sau Bashar al-Assad si impotriva gruparii Statul Islamic. "Ne gandim la acest lucru. Nu excludem nimic. Dar daca va trebui sa actionam, o vom face numai respectand complet normele dreptului international", a declarat Putin, intrebat de jurnalisti la Natiunile Unite in legatura cu loviturile aeriene efectuate de Franta si Australia in Siria, potrivit Agerpres.
Presedintele rus a mai spus ca intalnirea sa de luni cu presedintele SUA Barack Obama a fost "foarte utila si sincera" si ca ei au discutat despre implicarea Rusiei intr-o campanie militara impotriva militantilor Statului Islamic in Siria."Cand vine vorba despre implicarea rusa, suntem preocupati de ceea ce am putea face in plus pentru a-i sprijini pe cei care sunt pe campul de lupta, rezistand si luptand contra teroristilor, ISIS (Statul Islamic) in primul rand", a afirmat Putin in fata reporterilor.
Despre intalnirea sa cu Obama, Putin a spus: "Avem multe lucruri de facut... exista posibilitatea de a lucra la (solutionarea) problemelor comune impreuna", noteaza Reuters
Stoltenberg, secretarul general al NATO: E nevoie de o coordonare cu Rusia în privința Siriei
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat ieri ca, pentru evitarea eventualelor accidente, e nevoie de o coordonare a forțele ruse și a coaliției conduse de SUA împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
Stoltenberg a spus că Rusia si-a sporit prezența in Siria, inclusiv prin avioane de luptă și sisteme de apărare antiaeriană. "Bineînțeles, este nevoie să ne asigurăm că nu se produce niciun incident sau accident și că există mecanisme pentru a elimina orice risc de conflict în legătură cu prezența militară tot mai mare a Rusiei și eforturile în desfășurare ale coaliției care luptă împotriva ISIL (Statul Islamic — n.r.)", a spus Stoltenberg, conform Agerpres.
Secretarul general al NATO a făcut apel la Rusia "să joacă un rol constructiv și cooperant" în lupta împotriva Statului Islamic și a adăugat că a-l susține pe președintele sirian Bashar al-Assad "nu este o contribuție constructivă la găsirea unei soluții": "Este nevoie cel puțin să se elimine orice risc de conflict în legătură cu prezența forțelor armate ruse în Siria și cu prezența forțelor care luptă împotriva ISIL", a afirmat el, precizând că a salutat contactele care au avut deja loc între SUA și Rusia.
Întrebat despre atacurile aeriene desfășurate de Franța separat de coaliția condusă de SUA, Stoltenberg a spus că a salutat "eforturile tuturor aliaților NATO de a lupta împotriva ISIL". El nu a exclus un rol extins al NATO în lupta împotriva Statului Islamic, dar a refuzat să spună ce ar presupune acest lucru. "Cred că ar fi greșit din partea mea să anunț sau să speculez în legătură cu eventuale roluri suplimentare. Vom discuta despre aceasta dacă și când va fi pe agendă", a subliniat secretarul general al NATO.
CITITI SI: Putin: Rusia acorda ajutor in Siria exclusiv armatei lui Bashar al Assad
Putin propune o nouă coaliție împotriva Statului Islamic
Președintele rus Vladimir Putin a propus, duminică, constituirea unei noi coaliții în Siria pentru combaterea grupării jihadiste Statul Islamic și pentru a-și salva aliatul, președintele Bashar al-Assad, în ajunul unei întâlniri decisive la New York cu omologul său american, Barack Obama, relatează AFP, conform Agerpres.
Într-un interviu pentru televiziunea americană CBS, difuzat duminică, dar realizat în urmă cu câteva zile, președintele Putin a anunțat că el caută să formeze 'cu țările din regiune un fel de cadru de coordonare' a luptei împotriva jihadiștilor din Statul Islamic în Siria și Irak.'Am avea astfel o platformă comună de acțiune colectivă împotriva terorismului', a spus el.
Putin, care se preocupă din nou în ultimele săptămâni de Siria, a precizat că el 'personal i-a informat' pe suveranii saudit și iordanian cu privire la propunerile sale, precum și pe SUA.
Washingtonul și 60 de țări europene și arabe sunnite alcătuiesc de un an o coaliție militară care atacă obiective ale Statului Islamic în Irak și Siria. Putin consideră — și a insistat asupra acestui aspect în cadrul interviului acordat CBS — că singura modalitate de a găsi o ieșire din criza din Siria este de a-l sprijini pe președintele ei, Bashar al-Assad.