Pe aceeași temă
Ambiţiile Moscovei de a-şi reconstitui dominaţia în Europa de Est au continuat să obsedeze elita politică din Rusia. Demnitari civili şi militari ai Federaţiei Ruse etalează din ce în ce mai strident pretenţiile Rusiei de a-şi reface influenţa în „vecinătate“. Evocând „fraternitatea“ din perioada sovietică, Moscova a lansat o ofensivă viguroasă de a delegitima suveranitatea statelor desprinse din Uniunea Sovietică, de a-şi restabili hegemonia economică, politică şi de securitate în CSI şi de a intimida guvernele respective prin incitarea minorităţilor ruse din ţările lor, cărora le-a oferit cetăţenie şi paşapoarte ruse.
Pretextul invocat de Rusia în august 2008, că s-a simţit obligată să intervină în Georgia ca să-şi apere cetăţenii, a fost respins categoric şi peste tot în străinătate. În afara de Rusia, nicio altă ţară europeană nu a recunoscut „independenţa“ provinciilor georgiene ocupate de armata rusă, Osetia de Sud şi Abhazia. Statele ex-sovietice din vecinătatea Rusiei, precum Ţările Baltice, Ucraina şi republicile din Caucaz, ca şi cele din Europa Est-Centrală, au fost timorate de invazia armatei ruse în Georgia şi s-au întrebat dacă NATO are capabilitatea şi voinţa de a le apăra independenţa în cazul unei agresiuni externe.
Din cauză că Uniunea Europeană nu are prezenţă militară în Europa de Est, umbrela protectoare a NATO şi mai ales a SUA reprezintă cea mai importantă garanţie de securitate pentru membrii NATO din Noua Europă şi oferă o oarecare protecţie pentru statele dintre UE şi Rusia care aspiră să se integreze în structurile euro-atlantice. Elitele politice din Europa de Est au acceptat cu recunoştinţă declaraţiile benevolente şi vizitele personale ale liderilor occidentali şi mai ales ale preşedinţilor Statelor Unite, precum Bill Clinton, în 1994, şi George Bush, în 2005.
În iulie 2009, vicepreşedintele american Joe Biden, în vizita oficială la Kiev şi la Tbilisi, a asigurat Ucraina şi, respectiv, Georgia că iniţiativa administraţiei Obama de a „reseta“ relaţiile cu Rusia nu va afecta ţările lor şi că America nu va permite altor state să le dicteze în ce structuri de securitate să se integreze. El a reiterat că, deşi Moscova se opune cu înverşunare, America sprijină admiterea lor în NATO.
Cu toate acestea, întrunirea recentă dintre preşedintele american Barak Obama şi guvernanţii de la Moscova a sugerat o diminuare îngrijorătoare a angajamentului public al SUA de a proteja ţările excomuniste din Europa Est-Centrală. Unele personalităţi influente de la Washington au promovat ideea că guvernul SUA îşi poate avansa interesele în Iran, Afganistan şi Coreea de Nord prin acceptarea hegemoniei ruse în Europa de Est. Obama a sugerat că ar putea renunţa la amplasarea instalaţiilor antirachetă în Polonia şi Cehia, în schimbul colaborării Rusiei la prevenirea obţinerii armelor atomice de către Iran.
Ceea ce supraestimează capacitatea Rusiei de a influenţa ambiţiile nucleare ale Iranului şi ar putea duce la abandonarea unui proiect de securitate în Europa Răsăriteană de mare importanţă pentru statele respective. Obama recunoaşte că NATO are o capacitate limitată de a-şi continua extinderea spre Est şi că SUA nu mai are aceeaşi influenţă politică în Noua Europă pe care o avea acum 10 ani. Sugestiile că SUA ar putea renunţa la protecţia ţărilor excomuniste din Europa Est-Centrală, în schimbul unor beneficii strategice dubioase în relaţiile cu Rusia, a creat un sentiment de vulnerabilitate în regiune.
Un grup distins de foşti preşedinţi şi miniştri din Europa Est-Centrală, din primele două decenii de postcomunism, a adresat o scrisoare deschisă lui Obama, în care solicita ca SUA să nu ignore interesele est-europenilor în tratative „discrete“ cu Medvedev şi Putin. Semnatarii atrag atenţia preşedintelui american că ţările lor percep o degradare a staturii NATO, o deteriorare a relaţiilor euro-atlantice şi o depreciere a promisiunilor Alianţei de a apăra Noua Europă. În acelaşi timp, Rusia a devenit o putere revizionistă în care guvernanţii îşi prezintă agresiv ambiţiile de a-şi restabili hegemonia în regiune.
Mulţi analişti bine informaţi consideră că, deşi există domenii în care SUA şi Rusia pot coopera, interesele lor naţionale divergente creează impedimente majore în relaţiile dintre cele două puteri. Eforturile occidentalilor de a coopta Federaţia Rusă, ca şi ofertele de aliniere cu structurile de securitate euro-atlantice au fost respinse cu desconsiderare de Moscova. Propaganda oficială antiamericană continuă neabătută. În iulie 2009, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO a reafirmat dezinteresul Moscovei de a coopera cu NATO şi a exclus categoric posibilitatea participării militarilor ruşi la manevre şi aplicaţii comune cu cei din Alianţa Nord-Atlantică. În aceste condiţii, posibilitatea făuririi unui parteneriat real între SUA şi Federaţia Rusă este iluzoriu.
Tandemul Putin-Medvedev exacerbează conflicte destabilizante în vecinătate, incitând minorităţile etnice ruse din statele desprinse din URSS, etalând pretenţii teritoriale şi sprijinind enclave separatiste. Prin intimidare, şantaj energetic şi investiţii motivate politic, Rusia ameninţă să neutralizeze Europa Est-Centrală, să-şi restabilească privilegiile în regiune şi să dicteze opţiunile de securitate ale statelor respective.
Deoarece Ucraina are în jur de 8 milioane de etnici ruşi (o şesime din populaţie), Moscova a ameninţat Ucraina că, dacă insistă să adere la NATO, Rusia va forţa împărţirea ţării şi anexarea regiunilor în care etnicii ruşi sunt majoritari. Recent, Putin s-a referit la Ucraina ca „Mica Rusie“, un termen nemăgulitor din vremea ţarismului. El i-a atacat pe occidentalii care „încearcă să despartă Ucraina de Rusia“. Deoarece Kievul a declarat că în 2017 nu intenţionează să reînnoiască acordul cu privire la staţionarea flotei ruse din Marea Neagră la Sevastopol, Crimeea va deveni un focar major de confruntare între cele două state vecine.
În Republica Moldova, Moscova presează pentru acceptarea unei rezoluţii care să recunoască autonomia Transnistriei şi care să permanentizeze prezenţa trupelor ruse în provincia separatistă. Ruşii încearcă să prevină restabilirea relaţiilor de normalitate între Armenia şi Turcia şi să menţină tensiunea azero-armeană din regiunea Nagorno-Karabah. Ca anul trecut, înainte de invazie, Moscova acuză Tbilisi că bombardează Osetia de Sud. Manevre militare denumite „Kavkaz 2009“ au concentrat trupe la graniţa cu Georgia şi au simulat o nouă invazie. Afectate drastic de criza economico-financiară, Letonia, Estonia şi Lituania se simt deosebit de vulnerabile faţă de ameninţările Rusiei. Militarii ruşi au făcut exerciţii militare la graniţele lor, simulând recucerirea şi anexarea lor la Federaţia Rusă. Deşi cele trei Ţări Baltice sunt membre NATO, ele se simt marginalizate, deoarece prezenţa militară a Aliantei în ţările lor este simbolică, iar ripostele occidentale la provocările Moscovei din trecut au fost debile.
Este adevărat că UE, fiind o asociaţie prosperă de state democrate fără intenţii expansioniste, reprezintă un model atractiv „soft“ pentru Estul european. În schimb, Rusia, acţionând agresiv şi subversiv în regiune, pretinde restabilirea oficială a limbii ruse în statele ex-sovietice, acordarea de cetăţenie dublă şi renunţarea din partea est-europenilor la ataşamentele faţă de NATO.
Membrii NATO din flancul de Est al Alianţei vor să fie siguri că Articolul 5 al Tratatului este aplicabil prompt, în orice intervenţie ostilă din exterior. Garanţia de securitate trebuie să fie susţinută nu numai prin declaraţii, dar şi prin planificare detaliată, prin măsuri concrete de logistică şi prin prezenţa unei infrastructuri militare credibile a NATO în regiune. //
