Oligarhii ruşi au pierdut 39 de miliarde de dolari într-o singură zi după invadarea Ucrainei

Redactia | 25.02.2022

În mai puţin de 24 de ore după decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina, cei mai bogaţi oameni din Rusia au pierdut 39 de miliarde de dolari.

SHARE 3

Pagubele provocate de atacarea Ucrainei se resimt asupra tuturor activelor. Indicele principal al bursei ruseşti MOEX s-a prăbuşit cu 33%, a cincea cea mai gravă cădere din istoria bursei locale, fiind pentru prima dată după "Lunea Neagră" din 1987, când un declin de o asemenea magnitudine a afectat o piaţă cu o valoare de peste 50 de miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

 Potrivit surselor citate de Bloomberg, gigantul elveţian UBS Group AG, care administrează averile a jumătate din miliardarii lumi, a decis să execute opţiuni de tip "margin calls" pentru unii din clienţii săi care folosesc obligaţiuni ruseşti drept garanţii, după ce a redus la zero valoarea unor obligaţiuni ruseşti.

 O serie de miliardari ruşi, inclusiv Gennady Timchenko, sunt deja vizaţi o serie de sancţiuni impuse de statele occidentale pentru că sunt apropiaţi ai lui Vladimir Putin şi există solicitări pentru extinderea listei persoanelor vizate.

 "Sunt foarte mulţi oameni din SUA şi Europa care vor să îi sancţioneze direct pe miliardarii ruşi. Nu cred că există vreo veste bună în sancţiunile pentru ei", susţine Chris Miller, profesor la Universitatea Tufts.

 Preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov, a suferit cel mai grav declin al averii sale, scrie Agerpres. Într-o singură zi averea sa a scăzut cu aproape o treime, sau cu 6,2 miliarde dolari, până la 13 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Acţiunile Lukoil s-au prăbuşit cu aproape 33% în cursul zilei de joi.

 Preşedintele producătorului de oţel Severstal, Alexey Mordashov, a pierdut şi el 4,2 miliarde de dolari în cursul zilei de joi, astfel că averea sa este în prezent de 23 de miliarde de dolari, iar Vladimir Potanin, preşedintele Norilsk Nickel şi cel mai bogat om din Rusia a pierdut trei miliarde de dolari.

 În total, Vagit Alekperov şi Gennady Timchenko au pierdut fiecare aproximativ 10 miliarde de dolari în acest an, sau peste 40% din averea lor. Cei doi au suferit cele mai mari scăderi procentuale ale averilor din rândul miliardarilor ruşi urmăriţi de Bloomberg Billionaires Index.

Comentarii 3

Liviu Mocanu - 02-26-2022

O zi.Prima.

Răspunde

Darie - 02-25-2022

Una dintre cele mai jenante situații. Este evident că Occidentul e prizonierul Rusiei demult, încă înainte cu mult ca Rusia să invadeze Ucraina. Șah-mat-ul se pregătește din timp, da. Oricare dintre noi dacă ar avea 23 miliarde ar avea vreun disconfort că a pierdut 6 dintre ele? Occidentul a fost umilit. Să nu fim așa siguri că nu vom negociați noi înșine nu peste mult timp. Cine a vândut odată și încă odată se cheamă că e comerciant, iar obiectul vânzării se cheamă că e marfă. Ucraina a fost vândută. Dacă știau că nu pot apăra Ucraina de ce au mai încurajat-o să intre în NATO? Cu durere mare o spun: „lumea civilizată” miroase.

Răspunde

Marian - 02-25-2022

Păi o scădere de trei miliarde la ăștia e pistol cu apă, e cum mi-ar scădea mie averea cu 300 de lei. Când ai niște miliarde, nu mai contează câte sunt.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22