Pe aceeași temă
Decizia judecătorului districtual William Orrick III din San Francisco precizează că ordinul lui Trump avea ca țintă categorii largi de fonduri federale pentru administrații locale ''sanctuar'' și că reclamanții care au atacat ordinul au șanse să câștige în a demonstra că măsura este neconstituțională, conform Reuters, preluată de Agerpres.
Orașele ''sanctuar'' oferă în general adăpost sigur pentru imigranții ilegali și deseori nu folosesc fonduri sau resurse municipale pentru punerea în aplicare a legislației federale privind imigrația.
Ținutul Santa Clara, care include orașul San Jose și mai multe comunități mai mici din Silicon Valley, a depus o plângere în justiție în februarie, spunând că intenția lui Trump de a retrage fondurile federale este neconstituțională. San Francisco a deschis un proces similar.
Ținutul Santa Clara primește anual circa 1,7 miliarde de dolari din fonduri federale directe sau indirecte, reprezentând aproximativ 35% din veniturile sale. Ținutul susține că i se datorează milioane de dolari din fonduri federale în fiecare zi și că procesul său de planificare bugetară a fost aruncat în haos de ordinul lui Trump.
Departamentul de Justiție a spus că ținuturile au exagerat în interpretarea ordinului președintelui, care ar afecta doar fondurile de la Departamentul de Justiție și Departamentul Securității Interne, o fracțiune din subvențiile primite de ținuturi.
În decizia sa, judecătorul a precizat că textul ordinului arată clar că acesta vizează retragerea de fonduri și în afara domeniilor justiției și securității.
"Și dacă mai era vreo îndoială privind aria de acoperire a ordinului, președintele și procurorul general au eliminat-o prin comentariile lor publice", a mai scris judecătorul.
El a oferit ca exemple comentarii ale lui Trump în care președintele a spus că ordinul este o ''armă'' de folosit împotriva jurisdicțiilor care nu sunt de acord cu politicile sale privind imigrația.