Panama Papers. Mai multe state anunță anchete interne. China cenzurează presa

Tudor Despina | 05.04.2016

Vizată de ancheta lansată în urma scurgerii Panama Papers, elita politică din China a decis să reacționeze, cenzurând media interne pentru a limita accesul populației la informații.

Pe aceeași temă

 

Liderii comuniști chinezi au decis să dea o replică recentului scandal aflat în plină desfășurare privind schemele de evaziune, spălare de bani și corupție dezvăluite de documentele din dosarul Panama. Astfel, Beijingul a apelat la cenzură.

 

Autoritățile mai multor state de pe glob au anunțat deja că au demarat sau pregătesc lansarea de anchete oficiale ca urmare a dezvăluirilor provocare de scurgerile de informații din dosarul Panama, privind o vastă rețea de firme offshore administrată de o casă de avocatură din Panama, rețea prin care erau desfășurate prespuse acțiuni de spălare de bani, evaziune și corupție la cel mai înalt nivel. Analiza celor 11,5 milioane de documente furnizate de o sursă anonimă presei germane, care ulterior a dat drumul public la informații, e în curs de desfășurare.

 

Între timp, au început să apară primele nume cu legături în dosarul Panama. Oameni din anturajul lui Vladimir Putin ar beneficia de obscurele firme offshore, alături de rude ale liderilor din Marea Britanie, Pakistan, Islanda, China și chiar președintele Ucrainei Petro Poroșenko. Nici România nu pare să fie ocolită de scandal, RISE Project anunțând că la o primă analiză a documentelor, peste 100 de cetățeni români au legături cu rețeaua Panama.

 

Un caz special este cel al Chinei, documentele prezentate public relevând că mai mulți membri ai Partidului Comunist Chinez s-ar fi folosit de rețeaua de offshore-uri pentru a face afaceri ferite de atenția publică. Potrivit BBC, dosarul Panama îl numește chiar pe cumnatul președintelui chinez Xi Jinping. La scurt timp, Beijingul a decis să reacționeze și a dispus cenzurarea principalelor mijloace de informare în masă pentru a limita posibilitatea publicului de a ajunge la informații. Presa britanică scrie că liderii comuniști chinezi au cenzurat postări de pe rețelele de social media care aveau legătură cu subiectul Panama Papers.”Sute de postări de pe rețele precum Sina Weibo sau Wechat pe această temă au fost șterse începând de luni dimineață”, transmite BBC. Eforturile autorităților comuniste de la Beijing vin ca urmare a apariției în documentele Panama a numelui lui Deng Jiagui, căsătorit cu sora mai mare a lui Xi Jinping. Potrivit unei investigații Bloomberg din 2012, Deng și soția sa dețin sute de milioane de dolari în imobiliare, active și alte bunuri.

 

Reuters scrie că, în timp ce au aplicat cenzura, comuniștii chinezi au denunțat prin media controlată de stat investigația Panama Papers ca fiind părtinitoare împotriva liderilor non-occidentali. Totuși, argumentul e greu de crezut, dat fiind că documentele menționează și liderii din Vest, cum e premierul britanic David Cameron, al cărui tată ar fi avut legături cu rețeaua de offshore-uri.

 

Marți, biroul Mossack Fonseca – firma de avocatură aflată în centrul scandalului – din Hong Kong a transmis că nu a fost acuzată niciodată sau investigată pentru presupuse fapte penale în cei 40 de ani de operațiuni. “Nu ne sfătuim clienții cum să-și administreze afacerile. Nu avem legături cu companiile pe care le ajutăm. Dincolo de veniturile profesionale pe care le câștigăm, nu intrăm în posesia banilor clienților sau nu avem nicio legătură cu operațiunile financiare desfășurate de clienți”, spune Mossack Fonseca.

 

Situația e pe cale să se schimbe, în condițiile în care autoritățile din Franța, Australia, Noua Zeelandă, Austria, Olanda și Suedia au anunțat că au demarat anchete. Alte state, printre care Statele Unite ale Americii, au spus că analizează situația. La București, premierul Dacian Cioloș a transmit că Fiscul nu are nevoie de îndrumarea Guvernului pentru a acționa atunci când legea e încălcată. Procurorul șef al parchetului anti-mafia (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a precizat că instituția pe care o conduce analizează documentele pentru a determina dacă pot fi utile anchetelor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22