Pe aceeași temă
Astăzi talibanii sunt convinşi că victoria le aparţine. Mai mult, ei cred că NATO va pleca acasă în 2 sau 3 ani. Sunt profund conştienţi de popularitatea în scădere a războiului din Afganistan în state precum Germania sau SUA. Tot ce trebuie este să aştepte. „Forţa gravitaţională a acestei campanii constă în determinarea, voinţa politică a aliaţilor de a crea un Afganistan care îşi poate asigura singur securitatea internă“ (John Nagl).
În următoarele două săptămâni, comandantul Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate (ISAF), generalul Stanley McCrystal, urmează să prezinte o radiografie detaliată a situaţiei militare în care NATO se află astăzi în Afganistan. Totodată, este de aşteptat ca raportul McCrystal să identifice şi o serie de resurse suplimentare (sub formă de noi capabilităţi militare şi de reconstrucţie civilă) necesare pentru a susţine campania de contrainsurgenţă pe care alianţa se pregăteşte să o declanşeze în următorul an. Problema de fond este că această „listă de cumpărături“ vine într-un moment în care sprijinul public pentru campania din Afganistan este tot mai scăzut, în special în statele (SUA şi Marea Britanie) care se vor afla în avangarda efortului de contrainsurgenţă planificat pentru următoarele 12 luni. Un sondaj recent al Washington Post şi ABC News arată că peste 50% dintre americani considerau Afganistanul ca fiind un război în care nu merită investit. De remarcat faptul că din 2006 resursele alocate de SUA acestei campanii au crescut exponenţial: dacă, în 2006, SUA aveau în Afganistan doar 20.000 de militari, astăzi numărul acestora s-a triplat, fiind aşteptat ca la sfârşitul anului să ajungă la un plafon de 68.000 de militari.
Pe fond, însă, aici este miezul problemei: în Afganistan, NATO încă se confruntă cu un grav deficit de resurse. Deşi cunoaştem răspunsul potrivit pentru stabilizarea Afganistanului (o campanie agresivă ce respectă tiparul consacrat de generalul Petraeus – „curăţă, menţine, construieşte“), totuşi, comandanţii NATO nu au avut niciodată la dispoziţie resursele adecvate pentru a aplica această reţetă de contrainsurgenţă în regiunile controlate de talibani. Generalul McCrystal pare însă hotărât să modifice această stare de lucruri, solicitând o suplimentare cu încă cel puţin 20.000 de militari a forţelor ISAF. „În Afganistan problema nu este că nu ştim ce trebuie să facem. Ştim: ceea ce am învăţat de-a lungul timpului este că dacă nu menţii teritoriul pe care l-ai curăţat, atunci vei fi obligat să repeţi la nesfârşit această operaţiune, pentru simplul motiv că insurgenţa se reinfiltrează imediat ce te-ai retras. Problema este că nu avem suficiente resurse (în special forţe afgane) pentru a menţine teritoriul curăţat. Pe fond, armata americană este prea mică pentru campaniile pentru care este chemată să le desfăşoare“, ne-a declarat John Nagl, consilier al Secretarului Apărării, Robert Gates. Astfel, soluţia temporară constă într-o suplimentare judicioasă a forţelor coaliţiei pentru a menţine teritoriul eliberat în zonele pivot, concomitent cu o accelerare a procesului de creare a forţelor de securitate afgane. Se estimează că în următorii ani armata naţională afgană trebuie să ajungă la un efectiv de 250.000 de oameni, iar aparatul de poliţie la un efectiv de 150.000.
Unde ne aflăm astăzi? Pe de o parte, ştim că insurgenţa este o problemă de guvernare şi control a populaţiei. Pe de altă parte, în insurgenţă, dacă nu câştigi, atunci cu siguranţă pierzi. După aceste două criterii, misiunea ISAF urmează un parcurs descendent. Cert este că Alianţa nu câştigă în Afganistan. O perspectivă statistică ne arată că, din cele 398 de districte administrative în câte este împărţit Afganistanul, în primăvara anului 2009, doar un sfert se aflau efectiv sub controlul guvernului de la Kabul, în cel puţin jumătate autoritatea guvernului era contestată sau chiar se aflau sub control local, iar un sfert se aflau sub controlul efectiv al talibanilor. În următoarele 12 luni generalul McCrystal va încerca schimbarea fundamentală a balanţei de putere în favoarea autorităţilor de la Kabul. Dacă va reuşi este foarte posibil să vedem „cum părţi semnificative ale mişcării talibane, în special acele elemente cu o agendă locală, nonideologică, devin deschise unui compromis politic. Dacă liderii locali simt că victoria nu mai este tangibilă, dacă încrederea lor este dislocată, atunci toate aceste fracturi şi defectări regionale ar putea determina un efect de domino care ar putea dezarticula din interior gruparea talibană“, ne-a declarat Bruce Riedel, expert în contrainsurgenţă la Brookings Institution. //
