Pe aceeași temă
Documentele militare secrete care au ajuns pe rețelele de socializare detaliază planurile SUA și ale NATO de a consolida armata Ucrainei înainte de o posibilă contraofensivă, relatează The New York Times. Potrivit prestigioasei publicații americane, acestea sunt clasificate „top secret” și evaluează „starea conflictului la 1 martie”.
Conțin date preconizate ale livrărilor de arme și este menționat numărul de trupe și batalioane ale Ucrainei, dar „nu există planuri concrete de luptă” – cum, când și unde intenționează să lanseze Kievul o ofensivă. Nu este clar cum au ajuns documentele pe rețelele de socializare, dar canalele guvernamentale pro-ruse au distribuit informaţiile, au spus analiștii militari, care bănuiesc că documentele au fost manipulate în anumite părți față de formatul lor original.
Modificările ar putea indica un efort de dezinformare al Moscovei, au mai spus analiștii, în condițiile în care estimările SUA cu privire la numărul ucrainenilor morți în război sunt exagerate, iar pierderile trupelor ruse, subestimate, scrie NYT.
În document se arată că între 16.000 și 17.500 de soldați ruși au fost uciși, în timp ce Ucraina are până la 71.500 de morți. Pentagonul și alți analiști estimaseră că aproape 200.000 de soldați de fiecare parte au fost uciși sau răniți.
Analiștii au spus, însă, că părți din documente par autentice și oferă Rusiei informații prețioase, cum ar fi calendarul de livrare a armelor sau coloanele cu „inventarul” unităților de trupe ucrainene, cu echipamentele și antrenamentele programate în perioada ianuarie – aprilie.
Documentul conține și un rezumat pentru 12 brigăzi de luptă, nouă dintre ele aparent fiind antrenate și aprovizionate de Statele Unite și alți aliați NATO. Dintre cele nouă brigăzi, șase vor fi gata până pe 31 martie, iar restul până pe 30 aprilie. O brigadă ucraineană are între 4.000 și 5.000 de soldați, au spus analiștii. Echipamentul total necesar pentru nouă brigăzi, arată documentul, e de peste 250 de tancuri și peste 350 de vehicule mecanizate.
Documentele menționează și rata de consum a munițiilor HIMARS, sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate furnizate de SUA, care pot lansa atacuri de la distanță împotriva unor ținte precum depozitele de muniție, infrastructura și concentrările de trupe. Pentagonul nu a precizat public cât de repede folosesc trupele ucrainene munițiile HIMARS. Dar la începutul războiului, oficialii ucraineni au ezitat să-și împărtășească planurile de luptă cu Statele Unite, tocmai de teama unor astfel de unor scurgeri, au spus oficialii americani și europeni.
Sabrina Singh, secretarul de presă adjunct la Pentagon: „Fie că aceste documente sunt autentice sau nu, oamenii ar trebui să aibă grijă cu tot ce publică sursele rusești”, a conchis Michael Kofman, directorul de studii rusești la CNA, institut de cercetare din Arlington, Virginia. Administrația americană „lucrează pentru a elimina” documentele, dar până acum nu a reușit să realizeze acest lucru, mai scrie NYT. În martie, citând analiștii NATO, Bild scria că următoarele șase luni vor fi critice pentru operațiunea militară din Ucraina. Potrivit publicației, principalele direcții ale contraofensivei Ucrainei vor fi Luhansk și Zaporojie, iar Kievul dorește, de asemenea, să întrerupă comunicarea terestră a Rusiei cu Crimeea.