Pe aceeași temă
Viata politica americana incepe deja planificarea pentru alegerile din 2008, se trag invataminte, actorii politici se repozitioneaza, se testeaza subiecte noi si apar primele programe electorale. Surprinzator este rolul ocupat de politica externa si de razboiul din Irak, ca subiecte principale, iar "fuga catre centru" devine evidenta. Lansarea Comisiei pentru o Putere Inteligenta, ai carei co-presedinti sunt Joseph Nye, promotorul abordarii "soft power", si Richard Armitage, exponentul abordarii "hard power" , este reprezentativa pentru testarea de noi abordari in politica externa americana. In acest context, "democratul conservator" Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate nationala al lui Jimmy Carter si membru in board-ul Centrului de Studii Strategice si Internationale (CSIS), isi lanseaza cartea A doua sansa: trei presedinti si criza superputerii americane . Desi nu are aceeasi arie de cuprindere geopolitica si forta de predictie precum lucrarea Marea tabla de sah (1997), aceasta ultima carte continua argumentatia din Operatiunea: dominatie sau leadership global (2004). Brzezinski isi propune sa analizeze critic politica externa americana a ultimilor trei presedinti si sa faca recomandari viitorului presedinte, pentru 2008. Cu eruditia recunoscuta international, dar si legitimitatea oferita de pesimismul manifestat fata de interventia unilaterala in Irak, din 2003, Brzezinski atrage atentia ca nici unul dintre presedintii de dupa sfarsitul Razboiului Rece nu a inteles complexitatea globalizarii si interdependenta puterii globale, desi au avut sansa sa fie cei mai importanti actori. Astfel, George H.W. Bush este considerat ca fiind cel mai experimentat presedinte, dar nu a avut o viziune pentru momentul istoric pe care l-a traversat, William Clinton a fost cel mai inteligent si vizionar lider, dar nu a fost consistent strategic si nu a stiut sa foloseasca puterea americana, iar George W. Bush a avut instincte puternice si inspiratie, dar nu a inteles complexitatile globale si a avut un temperament inclinat catre dogmatism. Capitolele care analizeaza aceste caracterizari ale presedintiilor sunt intitulate, sugestiv: Pacatul originar pentru presedintia lui Bush senior, Impotenta bunelor intentii pentru presedintia lui Clinton si Leadership catastrofic pentru Bush jr. Ca profesor si analist, Brzezinski da note: nota B lui Bush senior, pentru abilitate tactica, dar oportunitati strategice neexploatate, nota C pentru Clinton, pentru lipsuri majore intre performante si potential, si il pica la examen pe George W. Bush, cu nota F, pentru viziune dogmatica ce a indus un unilateralism distructiv. Ca esenta a politicilor, Bush senior este considerat un bun politist, care a pus accent pe putere si legitimitate pentru a prezerva stabilitatea traditionala, Clinton drept un suporter al bunastarii sociale bazata pe efectele globalizarii, iar Bush jr. un mobilizator al temerilor interne ale americanilor pentru a declansa lupta impotriva unor forte demonice. Argumentele pentru aceste caracterizari sunt: Bush senior a stiut sa manevreze si influenteze contextul colapsului Uniunii Sovietice, sa gestioneze diplomatic si militar criza invaziei Kuweitului de catre Saddam, dar a pierdut oportunitatea sa traduca aceste victorii tactice intr-un triumf istoric; Bill Clinton a stiut sa creeze cadrul pentru o pace in Orientul Mijlociu, sa extinda NATO si sa stabilizeze Balcanii, dar stilul sau oportunistic de decizie si credinta ca globalizarea rezolva lucrurile de la sine au fost importante greseli; Bush jr. a risipit oportunitatea unei solidaritati globale, dupa 11 septembrie 2001, iar managementul interventiei in Irak a fost un dezastru geopolitic, creand impresia unei Americi ca superputere imperiala. Cumulativ, Brzezinski considera ca America a devenit azi mai puternica, dar o democratie de temut si singuratica, intr-o lume politica antagonizata.
Consider ca cea mai interesanta parte a cartii lui Brzezinski nu este analiza politicii externe a celor trei presedintii, care poate fi mai mult sau mai putin subiectiva, ci ultimul capitol de recomandari pentru viitoarea presedintie. Astfel, Brzezinski considera ca America, prin potentialul sau, mai are o a doua sansa. America are un monopol global al fortei militare, este cea mai puternica economie si nu are rival la nivelul inovatiei tehnologice. Pe de alta parte, exista o recunoscuta necesitate pentru un rol de stabilizator al sistemului international. Este rolul unui " lider global IV", al viitorului presedinte, de a exploata acest potential. Pe de alta parte, pentru a fi acceptata ca lider global, America trebuie sa raspunda, in viziunea lui Brzezinski, la urmatoarele intrebari: este sistemul american echipat pentru a sustine o politica globala? Este societatea americana pregatita sa sustina un rol de leadership global? Simte natiunea americana ce consecinte pentru viitor va avea acest rol? Brzezinski da, pe scurt, propriile raspunsuri, ceea ce ii indeamna la lectura acestei carti nu numai pe politicienii si elita americana, ci si pe romanii interesati de relatiile internationale, de soarta partenerului strategic american si, indirect, de soarta Romaniei. Brzezinski avertizeaza, in final, ca aceasta a doua sansa trebuie fructificata, pentru ca nu va mai fi o a treia sansa, deoarece taria unei mari puteri se diminueaza daca inceteaza de a se mai pune in slujba unei idei. Unii comentatori considera aceasta carte ca un manifest de politica externa pentru Barack Obama (vezi David Ignatius), dar cred ca intentia autorului este mai degraba bipartizana. Un indemn la lectura.