Polonia: Procurorii trec sub controlul direct al ministrului justiției

Iulian Popescu | 29.01.2016

Camera inferioara a parlamentului de la Varsovia a adoptat joi o noua lege controversata – potrivit acesteia, procurorii trec sub controlul direct al ministrului justitiei, anunta AFP, preluata de Hotnews.

Pe aceeași temă

 

Reglementarea prevede ca functia de procuror general va fi exercitata de ministru, iar acesta va avea dreptul de acum incolo de a interveni in fiecare ancheta, pe langa orice procuror.

 

 

Legea a fost votata de 236 de deputati, 209 i s-au opus, iar opt s-au abtinut. Ea anuleaza reforma introdusa in 2009 de majoritatea centrista precedenta care a facut din Parchet o institutie independenta de puterea politica.

 

Conservatorii spun ca astfel se pune capat unei "experiente complet ratate" a precedentei coalitii guvernamentale, care, potrivit acestora, a diminuat responsabilitatea actiunilor Parchetului.

 

Opozitia reproseaza insa partidului Lege si Justitie (PiS), aflat la putere din octombrie, ca "politizeaza" din nou Parchetul. Noua lege modifica structurile Parchetului la nivel national si regional, fapt ce, in opinia opozitiei, ar putea servi ca pretext supravegherii procurorilor, mai scrie Hotnews.

 

Polonia are deja probleme din cauza altor masuri considerate ca antidemocratice ce au fost luate de PiS in scurtul timp de cand a avenit la putere. Comisia Europeana a decis declansarea mecanismuui de evaluare a statului de drept din Polonia. E primul pas catre activarea unor posibile sanctiuni asupra Varsoviei, daca vor fi constatate violari ale principiilor democratice.

 

Prim-vicepresedintele Comisiei, Frans Timmermans, a facut anuntul in fata presei. Oficialul a vorbit despre o “ancheta preliminara” ce a fost decisa in unanimitate de catre toti cei 28 de membri ai Executivului comunitar, pentru “a fi clarificate faptele intr-o maniera obiectiva” si pentru “a incepe un dialog cu autoritatile poloneze fara a avea prejudecati asupra pasilor urmatori”, transmite Politico.

 

Scopul nostru este sa rezolvam aceste chestiuni. Nu urmarim sa intram intr-o polemica”, a explicat Timmermans. Prim-vicele Comisiei Europene a iesit in fata presei dupa o intalnire cu usile inchise la care au participat comisarii cabinetului Juncker, intalnire la care a fost supusa discutiei o eventuala investigatie aprofundata pentru posibile violari ale normelor democratice ale Uniunii Europene.

 

Timmermans a explicat ca Executivul comunicat va declansa primul pas al procedurii statului de drept, ce ar urma sa investeasca Comisia cu raspunderea de a face o evaluare oficiala asupra Poloniei. E prima data cand acest mecanism de salvgardare este activat, ca parte a unui proces ce a fost instituit in 2014 si prin care Bruxellesul urmareste sa verifice respectarea regulilor jocului democratic in statele membre. Pasii urmatori prevad o recomandare si o urmare a recomandarii, in cazul in care este sesizata o “amenintare sistemica” la statul de drept intr-un stat UE.

 

In replica, Varsovia acuza o intruziune in treburile interne ale tarii. Ministrul polonez pentru Afaceri Europene, Konrad Szymanski, a spus in cursul zilei de miercuri ca, prin actiunea sa, Comisia Europeana “risca sa se implice in dezbaterea politica interna” a tarii sale. Totusi, oficialul polonez a subliniat ca Varsovia este “incantata” sa vada ca Bruxellesul este interesat in a avea un “dialog bun” cu Polonia. “Suntem dispusi sa furnizam explicatii si informatii care pot fi necesare pentru a fi inteleasa situatia din Polonia”, a spus Szymansky, potrivit sursei citate.

 

Mirajul iliberalismului

 

Promulgarea unei controversate legi a presei, in Polonia, atrage critici dure. Masurile luate de Guvernul de la Varsovia sunt in contradictie cu democratia, sustine presedintele Federatiei Europene a Jurnalistilor.

 

Masurile luate de noua putere de la Varsovia sunt in contradictie cu pluralismul mass-media, cu independenta presei publice si cu democratia, si se opun valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, crede seful Federatiei Europene a Jurnalistilor. Mogens Blicher Bjerregard i-a adresat o scrisoare comisarului european pentru societate si economie digitala, Gunther Oettinger, cu privire la noua lege privind serviciile publice de radio si televiziune din Polonia, potrivit Agerpres.

 

Nici la nivel international semnalele nu sunt foarte incurajatoare. Devine din ce in ce mai vizibila apropierea Varsoviei de problematica Ungarie condusa de “iliberalul” Viktor Orban. Potrivit AFP, citata de Hot News, premierul maghiar a amenintat in 8 Ianuarie cu exercitarea dreptului de veto in fata oricarei posibile sanctiuni europene la adresa Poloniei.

 

"Uniunea Europeana nu ar trebui sa aplice niciun fel de sanctiuni impotriva Poloniei, deoarece acest lucru cere unanimitate si Ungaria nu va sprijini niciodata vreun fel de sanctiuni impotriva Poloniei", a spus Orban, la postul public de radio, semnalizand o apropiere a celor doua state. Liderul partidului de guvernare PiS (Lege si Justitie), Jaroslaw Kaczynski, vorbinea inca din Octombrie anul trecut despre intentia Varsoviei de a se apropia de Budapesta, actiune aflata in curs de realizare.

 

Context

 

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat saptamana trecuta controversata lege prin care noul regim de la Varșovia își aservește radioul și televiziunea publică, numirile șefilor acestora fiind atribuite șefului Trezoreriei. Pe 30 decembrie, parlamentarii polonezi au aprobat un proiect de lege prin care mandatele conducerilor și consiliilor de supraveghere ale posturilor publice de radio și televiziune încetează imediat, iar dreptul de a face numiri și a revoca șefii acestor instituții i-a fost atribuit ministrului Tezoreriei.

 

Până acum, numirile se făceau pe bază de concurs. Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune denunţă "ameninţări la adresa democraţiei şi a statului de drept" după ce posturile publice de radio şi televiziune din Polonia au fost trecute, peste noapte, sub controlul guvernului.

 

A urmat un val de proteste internaţionale faţă de preluarea ostilă a mass-media publice. Modificările legislative au fost adoptate în pofida avertismentelor mai multor oficiali europeni care au atras atenția noii puteri de la Varșovia că riscă să încalce statul de drept prin aceste decizii.

 

Cu o săptămână înaintea aceste intervenții legislative, președintele Duda a mai promulgat o lege controversată, ce limitează puterile Tribunalului Constituțional și permite blocarea deciziilor pe care această instanță le-ar lua împotriva noii puteri.

 

Partidul naționalist PiS (Lege și Justiție) a înregistrat o victorie răsunătoare la alegerile parlamentare de la finele lunii octombrie, obținând majoritatea absolută. Este pentru prima oară după căderea comunismului când guvernarea ajunge în mâinile unui singur partid. PiS este acuzat de naționalism și antieuropenism, iar opoziția susține că are o agendă extremistă, similară celei promovate de premierul Ungariei, Viktor Orban.

 

În primele sale săptămâni de guvernare, PiS eliminat a eliminat prevederile IVF (fertilizare in vitro), iar printre legile aflate acum pe agenda parlamentului se numără câteva foarte controversate, precum cea antiterorism, care conține reglementări ce ar limita libertatea de circulație și de exprimare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22