Poroșenko: Integritatea teritorială a Ucrainei nu va fi jertfită pe altarul păcii

În ciuda reverenței făcute în fața cancelarului Merkel, numită „un bun prieten și un avocat puternic al Ucrainei“, Poroșenko a respins categoric ideea de a ceda teritorii în schimbul păcii. Cel puțin la această etapă.

Odiseea convoiului umanitar rusesc a du­rat 10 zile. Președintele Vladimir Putin n-a mai avut răbdare și i-a spus cancelarului german Angela Merkel într-o discuție te­lefonică că a considerat inac­ceptabilă orice amâ­na­re, afir­mând că autoritățile ucrainene trag de timp pentru a împiedica dis­tri­buirea ajutoarelor în re­giu­nea Lugansk, controlată parțial de separatiștii pro­ruși, unde situația po­pu­lației este critică. Astfel că, vineri 22 august, la ora 11.20, convoiul format din 220 de camioane s-a pus în mișcare in­trând pe teritoriul Ucrainei, fără apro­ba­rea Kievului. Cu o zi înainte, re­prezen­tan­ții Crucii Roșii Internaționale au par­ti­ci­pat ca observatori la controlarea a 34 de ca­mioane din convoi de către grăniceri ruși și ucraineni la punctul rusesc de fron­tieră, Donețk. Acele camioane ar fi fost în­cărcate cu orez, apă, zahăr, iar două din­tre ele cu medicamente. Vineri dimineața, Crucea Roșie a refuzat să însoțească con­voiul din cauza luptelor care s-au dus în cursul nopții pe traseul pe care urma să se deplaseze coloana, care transporta potrivit oficialilor de la Moscova aproximativ 2.000 tone de ajutoare umanitare.

Provocarea Rusiei

Oficiali de la Kiev au numit „invazie“ și „încălcare gravă a dreptului in­ter­na­țio­nal“ incursiunea convoiului, președintele Poroșenko respingând acuzațiile Rusiei po­trivit cărora Ucraina inventează tot felul de pretexte pentru a împiedica intrarea co­loanei de camioane ale armatei, revopsite în alb. Serviciul Extern al UE a calificat ac­țiunea Rusiei ca o „evidentă încălcare a graniței ucrainene“. Ceva mai decise a fost Pentagonul, care a cerut Moscovei să-și retragă convoiul, iar NATO, prin vocea secretarului său general, a afirmat că prin această acțiune Rusia adâncește criza pe care tot ea o alimentase.

După ce cancelarul Merkel și președintele Barack Obama au calificat, într-o discuție purtată vineri, trimiterea convoiului fără acordul autorităților de la Kiev drept o în­călcare a suveranității și integrității teri­to­riale a Ucrainei, administrația americană a folosit mai ales termenul de „provocare“ pentru a descrie acțiunea Rusiei. Iar vice­pre­ședintele Joe Biden, într-o discuție pur­tată sâmbătă cu Poroșenko, a lăudat re­ți­nerea de care au dat dovadă autoritățile ucrainene în fața „provocărilor Rusiei“.

Vineri seară, camioanele erau descărcate la Lugansk, iar sâmbătă la prânz, potrivit pur­tătorului de cuvânt al Consiliului ucrai­ne­an de Securitate și Apărare, 184 de ca­mi­oa­ne trecuseră deja granița înapoi în Ru­­sia. Tot el afirma că în aceste camioane ar fi fost evacuate mașini și utilaje din fa­brici de echipament militar ucrainene, in­for­ma­ție care nu s-a confirmat din alte surse.

Rusia, care a demonstrat prin acest gest de forță că nu se conformează nici unui fel de norme și că refuză să joace în estul Ucrainei după regulile Kievului, a anunțat deja un nou convoi umanitar pentru aceas­tă săptămână.

Republica Populară Lugansk

Cum se poate ca un convoi format din 220 de vehicule militare, vopsite în alb, care s-ar vedea probabil de pe lună, să intre și să iasă ne­stingherit pe teritoriul altei țări, să parcurgă sute de km fără ca autoritățile statului respectiv să poată in­ter­ve­ni?

Totul a fost posibil pentru că regiunea Lugansk se află chiar la granița cu Rusia, iar de o bună bucată de timp frontiera este con­tro­lată de separatiștii proruși. În toată aceas­tă criză s-a vorbit mai puțin despre Lu­gansk.

Regiunea este dominată etnic și lingvistic de ruși și legată istoric de Rostov, din Fe­derația Rusă. Primele acțiuni separatiste s-au produs la 6 aprilie, când protestatarii au ocupat clădirea serviciului ucrainean de securitate (SBU) din Lugansk. Abia la 29 aprilie s-au instalat în clădirile ad­mi­nis­trației regionale și a procuraturii. Lu­gansk, alături de Donețk, a organizat un re­ferendum nerecunoscut la 11 mai, la ca­re s-ar fi înregistrat un covârșitor 96% pen­tru independență. A doua zi s-a pro­cla­mat Republica Populară Lugansk, care a semnat la 24 mai, cu doar o zi înaintea alegerilor prezidențiale din Ucraina, acor­dul de constituire a statului confederativ Uniunea Republicilor Populare, alături de Donețk. Noua entitate autoproclamată es­te mai cunoscută sub numele de Novo­rossia.

În presa occidentală s-a vorbit mult mai puțin de Lugansk și pentru că acolo sus­ținerea curentului separatist prorus este mai puternică, apropierea geografică de Ru­sia e mai mare, iar interesele eco­no­mice ale orgarhilor ucraineni sunt ne­sem­nificative în regiune. Spre deosebire de Donețk, în conducerea separatistă de la Lu­gansk tensiunile sunt mai mici, chiar da­că pot fi ușor identificate diverse gru­pări ale căror interese adesea nu coincid. Și tot spre deosebire de Donețk, con­du­cerea este în mâna localnicilor, ma­jo­ri­ta­tea foști militari de carieră, membri ai Uni­unii Veteranilor. Modelul de ad­mi­nistrație, atât cât poate fi analizat, este ins­pirat din perioada sovietică, fiind în­ființate instituții precum KGB sau Smerș (contra-informațiile militare sovietice în vremea războiului mondial).

Timp de câteva luni, în lagărul se­pa­ra­tiștilor din Lugansk rolul opozantului l-a jucat Aleksei Mozgovoi, al cărui vechi conflict cu Valeri Bolotov, liderul se­pa­ra­tiștilor proruși din regiune, era de noto­rietate. Competiția pentru putere a fost câș­tigată de Bolotov, iar Mozgovoi, care co­manda batalionul Prizrak (fantomă, în traducere), a părăsit orașul Lugansk, par­ticipând activ la lupte. Dacă politic Moz­govoi s-a subordonat lui Bolotov, din punct de vedere militar el s-a aflat sub co­manda celebrului Ghirkin (Strelkov), re­cent dispărut fără urmă. Un rol important în regiune îl joacă cazacii, comandați de Nikolai Kozițîn, cetățean rus, care au controlat sudul și care formează Marea Ar­mată a Donului, în care luptă mulți ce­tă­țeni ruși, cazaci veniți din regiunea Ros­tov. În comunitatea cazacilor s-a păstrat memoria alb-gardistă din vremea Răz­bo­iului Civic, izbucnit după ce Lenin a pus mâna pe putere la Petrograd, în noiembrie 1917. În ecuația politică din Lugansk ca­zacii joacă un rol important, pentru că ei controlează o parte a tranzitului peste frontiera ruso-ucraineană. Kozițîn a avut relații tensionate și cu conducerea po­li­tică, cu Bolotov, și cu cea militară Strel­kov-Mozgovoi. Aprecierile analiștilor care cunosc zona sunt diferite, ei vorbind de procente cuprinse între 10 și 40 de mer­ce­nari ruși care luptă printre insurgenții din Lugansk. Totuși, prezența cetățenilor ruși în structurile de putere separatiste de la Lugansk este mult mai puțin vizibilă, în comparație cu Donețk.

În ultimele luni, s-a răspândit fenomenul răpirilor de persoane, sute de oameni fi­ind dați dispăruți. Recent, și consulul ono­rific al Lituaniei la Lugansk a fost răpit și ucis de separatiștii proruși, ceea ce a mai oferit prilejul UE să-și facă simțită acti­vi­tatea printr-un comunicat de condamnare „fermă“.

Planul Merkel pentru Ucraina

Privită cu suspiciune mai ales în Europa Centrală și de Est, care a făcut obiectul Pac­tului Molotov-Ribbentrop, de la a că­rui semnare s-au împlinit sâmbătă, 23 au­gust, 75 de ani, Germania a jucat un rol esen­țial în consolidarea unei politici uni­tare a Occidentului față de agresiunea Ru­siei împotriva Ucrainei și a sprijinit sanc­țiunile economice. Poate că nu întâm­plător, de 23 august, cancelarul german a vizitat în 2012 Chișinăul, iar acum Kievul. Berlinul rămâne activ în căutarea unei soluții negociate la criza ucraineană, este membru influent al formatului de ne­go­ciere alături de Franța, Rusia și Ucraina și exercită o influență crescândă asupra evo­luțiilor politice de la Kiev. Nu întâmplător vizita la Kiev a cancelarului Angela Merkel a fost urmărită cu interes deosebit în toa­te cancelariile lumii.

Germania a promis Ucrainei un credit de 500 de milioane de euro pentru asigurarea aprovizionării cu apă și energie a re­giu­nilor distruse de război și alte 25 de mi­li­oane pentru ajutorarea refugiaților (neo­ficial, cifra acestora depășește 300.000 de persoane), ceea ce l-a făcut pe preș­edin­tele Poroșenko să vorbească despre în­ce­putul unui veritabil „plan Merkel“ pentru țara sa, după modelul Planului Marshall pentru Occidentul distrus de cel de-al doi­lea război mondial. Conferința donorilor din UE, care va avea loc în septembrie, va confirma în ce măsură așteptările Kievului sunt îndreptățite.

Cancelarul Merkel a subliniat că e nevoie de negocierea unui acord bilateral pentru încetarea focului, o condiție esențială fi­ind controlul eficient al granței ruso-ucrai­nene. Chiar în deschiderea vizitei, analiștii ruși speculau asupra obiectivului can­ce­larului de a-l determina pe Poroșenko să înceapă negocierea unei soluții politice cu Putin, cu ocazia întâlnirii de la Minsk, la 27 august. Merkel a remarcat cu satisfacție disponibilitatea lui Poroșenko de a discuta problema descentralizării și statutul limbii ruse în Ucraina. În ciuda speculațiilor de presă, nu e nicio noutate, cererea can­ce­larului Merkel corespunzând poziției de principiu a lui Poroșenko menționată și în cele 14 puncte pentru reglementarea cri­zei anunțate în momentul inaugurării man­datului prezidențial. Foarte impor­tan­tă pentru Kiev a fost reconfirmarea po­ziției Germaniei de nerecunoaștere a ane­xării Crimeei de către Rusia.

Vizita cancelarului german a fost un bun prilej pentru Poroșenko de a repeta câteva axiome ale politicii Kievului în această criză: nu Ucraina și-a dorit acest război, ci el a fost provocat de vecini, pacea se va putea instaura foarte repede dacă vor fi retrași mercenarii străini de pe teritoriul Ucrainei și, cel mai important, Ucraina va face tot posibilul pentru instaurarea păcii, fără să jertfească suveranitatea, in­te­gri­ta­tea teritorială și independența.

De fapt, în ciuda reverenței făcute în fața cancelarului Merkel, numită „un bun prieten și un avocat puternic al Ucrai­nei“, Poroșenko a respins categoric ideea de a ceda teritorii în schimbul păcii. Cel pu­țin la această etapă. Astfel că nimeni nu poate să garanteze că, pe lângă fronturile de luptă din Donbass, Ucraina nu va deschide altul în Crimeea, în care Rusia va trebui să lupte direct, nu prin militari deghizați, împotriva armatei ucrainene. //