Pe aceeași temă
Povestea unei identitati in constructie
Lansate cu mare fast la Luxemburg pe 9 decembrie 2006, zi care a mobilizat, mai mult decat institutiile implicate, orasul intreg, manifestarile din cadrul Anului Cultural 2007 au particularitatea de a reuni intr-un parteneriat Sibiul cu Luxemburgul si Marea Regiune. Evenimentele anuntate sunt de natura sa anime, pentru un an, nu numai viata culturala a Luxemburgului, ci si a unei importante zone europene, care include, in Belgia, Regiunea Wallonnie, in Germania Saarland si Rheinland-Pfalz, iar in Franta, Lorena.
Un santier identitar cultural
Schimbul se anunta a fi profitabil pentru ambele parti: pe de o parte, Sibiul se afla in plin proces de reconstructie si isi recheama la viata patrimoniul arhitectural neglijat de atata vreme, iar pe de alta parte, Luxemburgul, aflat si el intr-un proces de constructie - sau, si mai exact, de inventare - a unei identitati, se intalneste cu lunga traditie culturala a Sibiului. In plus, Luxemburgul se afla deja la a doua experienta de acest tip - orasul a mai fost capitala culturala europeana in 1995 -, iar Sibiul poate sa profite de savoir-faire-ul organizatoric al unor institutii care cumuleaza deja o suma de experiente.
Anul cultural face parte insa dintr-un tablou mai larg, in care Luxemburgul doreste sa se dezvolte si pentru pregatirea caruia autoritatile culturale de aici au demarat pregatirile cu cel putin doi ani inainte. Tara de dimensiuni reduse, dar extrem de bogata, Luxemburgul a declansat in ultima perioada o campanie de investitii de prestigiu si de reprezentare. Mai mult decat atat, Marele Ducat se straduieste de aproximativ doua decenii sa reduca un incontestabil deficit identitar pe care prosperitatea economica singura nu-l poate anula. Incepand cu eforturile de sustinere a invatamantului public in luxemburgheza - "limba" luxemburgheza este ea insasi o inventie lingvistica de data recenta -, trecand prin crearea unei literaturi luxemburgheze si chiar a unei discipline universitare denumita "studii luxemburgheze", politicile guvernelor care s-au succedat in ultimii ani au vizat construirea unui profil identitar care trezeste uneori, prin insistenta cu care este promovat, nedumeriri chiar din partea anumitor voci din elita locala. Toate acestea in tabloul trilingv general, unde franceza si germana coabiteaza de ani buni, influentand-o deopotriva, cu limba locala.
Calea promovarii lingvistice nu a fost singura optiune. Luxemburgul a declansat concomitent o impresionanta campanie de constructie - efectiva! - a unor institutii culturale care isi semnalau deja cu insistenta absenta, intr-o societate bogata "constransa", ca sa avanseze, sa aiba nevoie de lux si loisir.
Prosperitatea Luxemburgului si apoi aparitia, pe cale de consecinta, a unei clase de mijloc urbane sunt de data recenta. Industria siderurgica, dezvoltata, in primele ei exploatari, incepand cu 1913, a inceput sa se dezvolte la sfarsitul anilor ’20, in zona Luxembourg-Thionville, pe granita cu Franta. A fost primul val de bogatie publica intr-o zona care, la inceputul secolului XIX, cand ducatul era alipit Frantei, fusese sugestiv botezata de Napoleon Le département des forêts. Declinul siderurgiei europene nu a ocolit exploatarile din sudul Luxemburgului si din Lorena, de partea cealalta a frontierei, astfel ca in anii ’70 si ’80 ele au fost progresiv inchise. In pofida dezvoltarii industriale din sud, Luxemburgul a pastrat, mai cu seama in zona centrala si de nord, spre Belgia si Germania, o populatie ocupata majoritar in agricultura. Micul paradis fiscal si bancar creat ca o solutie de salvare dupa falimentul siderurgiei a mentinut si a multiplicat impresionant averea Luxemburgului, dar a lasat in suspensie o problema care, de vreo douazeci de ani incoace, a devenit mai mult sau mai putin explicit un punct din programele de guvernare: construirea identitatii culturale luxemburgheze. Programul s-a desfasurat in mai multe directii, toate sustinute de vointa politica si financiara a unei guvernari care si-a facut un titlu de glorie din promovarea si sprijinirea santierului identitar luxemburghez.
Filarmonica si MUDAM, "diversiuni" in Cartierul European
Deja in 1995, Luxemburg isi asuma, pentru prima data, rolul de capitala culturala europeana. Au urmat proiectele mari ale Filarmonicii si Muzeului de Arta Moderna (MUDAM), talonate de ameliorarea functionarii Bibliotecii Nationale si de lansarea ori stimularea mai multor institutii culturale, toate implicate si in manifestarile de anul acesta: Centrul Cultural al Abatiei Neumünster, Muzeul National de Istorie si Arta, Muzeul de Istorie al orasului Luxemburg, Arhivele Nationale, Casino Luxembourg - Forum de Arta Contemporana.
Emblematice pentru directia in care se indreapta eforturile administratiei centrale luxemburgheze sunt insa cele doua constructii recent inaugurate, Filarmonica si MUDAM-ul. Ambele proiecte au presupus investitii de ordin financiar si uman impresionante, dar au corespuns vointei politice a guvernului luxemburghez de implantare a unor constructii-institutii simbol. Spatiul care le este consacrat nu a fost nici el ales intamplator. Atat Filarmonica, cat si MUDAM-ul au fost construite in Cartierul European, Kirchberg, ale carui prime cladiri sunt de data extrem de recenta si se plaseaza la sfarsitul anilor ’60. Intre timp, cartierul a avansat si s-a extins, tinand pasul cu constructia institutionala europeana. Alte si alte cuburi din beton au inceput sa fie ridicate pe inaltimile nordice ale orasului Luxemburg, legate de centru prin asa-numitul Pod Rosu, podul Grande Duchesse Charlotte (bunica actualului Mare Duce Henri, figura extrem de respectata de luxemburghezi pentru pozitia adoptata fata de ocupantii germani in timpul celui de al doilea razboi mondial). Campurile verzi din jurul primelor constructii au fost repede inghitite de bulevarde, parking-uri si esplanade asfaltate. Nimic locuit, ceea ce-l face pe vizitatorul "ratacit" prin Kirchberg intr-o zi de sambata sau de duminica sa aiba senzatia unei patrunderi ilicite intr-un oras evacuat, lasat in urma de o populatie mult prea civilizata, mult prea atenta sa stearga urmele oricarei locuiri. Dezvoltarea unilaterala a Cartierului European a inceput sa puna, la un moment dat, probleme tocmai din aceasta cauza. Masele imense din sticla si otel, batute de toate vanturile Luxemburgului, aveau nevoie de un sprijin identitar pe care functionarii care lucrau de la 9 la 18 ai institutiilor europene nu aveau cum sa li-l ofere. Scoala Europeana, rasarita mai tarziu in mijlocul acelorasi campuri de asfalt, nu a putut nici ea sa adauge mai mult.
Contextul cerea animarea cartierului european prin alte mijloace. Cum solutia locuirii nu fusese luata in calcul de planurile de urbanism elaborate initial, alte solutii complementare au inceput sa-si croiasca drum. Filarmonica - proiect realizat de arhitectul francez Christian de Portzamparc si inaugurat pe 26 iunie 2005 - si MUDAM-ul - creat de arhitectul Ieoh Ming Pei, autor, printre multe altele, al piramidelor de la Luvru, si inaugurat la 15 iulie 2006 - au creat, la intrarea in Cartierul European, doua destinatii insolite, devenite repede puncte de reper in viata culturala locala.
Kulturfabrik in "desertul rosu"
Obiective atinse, Filarmonica si Muzeul de Arta Moderna au fost deja inscrise in proiectul mult mai vast de inventare culturala. Altele s-au dezvoltat paralel, de pilda proiectul de reconversie a sudului postindustrial.
Tinta principala este Esch-sur-Alzette, un mic orasel construit in imediata vecinatate a fostului sit siderurgic de la Belval, pe granita cu Franta. Gandit ca un pandant al industriei din zona, orasul a suferit un puternic regres in momentul disparitiei aproape integrale a acesteia. Cateva solutii de recuperare au fost deja lansate, dar succesul lor ramane inca sa fie demonstrat.
Principala piesa o constituie centrul cultural Kulturfabrik, institutie "bugetara" instalata intr-un fost abator convertit la fabricarea culturii. Kulturfabrik are in prezent pe agenda, in cadrul parteneriatului Luxemburg-Sibiu, capitale europene ale culturii, programul Belles Roumanies. Realizat in colaborare cu Institutul Cultural Roman, cu Muzeul Brukenthal si cu Societatea Romana de Radiodifuziune - din partea romana -, Belles Roumanies isi propune sa desfasoare pe parcursul intregului an o serie de manifestari culturale care sa stranga laolalta artisti romani si luxemburghezi, in spectacole, expozitii, concerte atat la Kulturfabrik, la Esch-sur-Alzette, cat si la Luxemburg sau la Sibiu. (Ultimul eveniment din aceasta serie a avut loc recent, pe 6 martie, cand Ana Blandiana si Emil Brumaru, "moderati" de Alexandru Calinescu, au participat la o serata literara la Kulturfabrik.)
Un alt proiect, mult mai ambitios, este cel de reconversie a sitului siderurgic propriu-zis, care seamana acum pana la identitate cu peisajele desertic-rosii-selenare-industriale ale lui Antonioni. Guvernul doreste sa instaleze deasupra haldelor de steril "ecologizate" nici mai mult nici mai putin decat proaspat infiintata Universitate din Luxemburg, sau macar o parte a facultatilor care o compun, in special cele umaniste (Facultatea de Drept si cea de Studii Economice urmand sa ramana in actualul sediu al Universitatii, in centrul orasului Luxemburg). Proiectul Universitatii - asezamant de invatamant superior cu o vechime de trei ani - starneste cele mai mari pasiuni din partea elitei locale, care se imparte deja intre entuziasti fara rezerve, entuziasti moderati, sceptici ponderati si sceptici radicali. (Cei din urma neaga pana si utilitatea unei asemenea institutii intr-o zona aflata in proximitatea unor importante centre universitare europene din Franta, Belgia sau Germania.)
Anul Cultural 2007 se plaseaza asadar sub necesitatea constructiei: refacere materiala la Sibiu, inventare identitara la Luxemburg, amandoua reinnoite sub ceea ce se spera a fi o inovatie culturala in dublu sens profitabila.
