Pe aceeași temă
In iulie 2008, pretul petrolului ajunsese la 147 de dolari/baril, facandu-i pe multi analisti sa prognozeze o crestere de pana la 200 de dolari. De atunci si pana astazi, pretul petrolului s-a prabusit cu mai mult de 50%, coborand sub 60 de dolari (pe 12 noiembrie la Bursa din New York pretul unui baril a fost tranzactionat cu 56, 16 dolari). Ce a produs aceasta volatilitate a pietei petrolului?
Un rol major in determinarea pretului petrolului il au fortele pietei: cererea si oferta. O cerere mai mare decat oferta determina cresterea pretului petrolului. Este ceea ce s-a intamplat pe piata globala a petrolului inainte de extinderea crizei financiare din Statele Unite la nivel international (toamna anului 2008). Exista o stricta corelatie intre randamentul de productivitate al economiei unui stat si consumul sau de petrol. Inainte de criza financiara, pretul petrolului ajunsese la aproape 150 de dolari/baril pe fondul unei cresteri abrupte a cererii care depasise cu mult capacitatea pietei (a ofertei) de a o satisface. Cererea de petrol a crescut masiv in special sub presiunea gigantilor consumatori de energie din Asia - China si India, doua economii cu ritmuri de productivitate in plina ascensiune si care au nevoie de tot mai mult petrol.
Cresterea consumului de petrol in China si India a determinat la randul sau cresterea cererii globale de petrol, in conditiile in care OPEC-ul a mentinut oferta pietei la cote mult inferioare cererii. De aici volatilitatea pretului. OPEC-ul este un cartel de interese creat in septembrie 1960, reunind Iranul, Venezuela, Irakul, Kuweitul, Arabia Saudita, Algeria, Indonezia, Libia, Nigeria, Qatarul, Angola si Emiratele Arabe Unite. Scopul sau este influentarea pretului petrolului prin controlul ofertei (statele OPEC detin 77% din rezervele globale de petrol cunoscute). Desi au potentialul energetic de a produce mai mult pentru a acoperi cererea pietei, totusi, statele OPEC produc atat cat trebuie pentru a mentine oferta mult inferioara cererii (pentru a determina cresterea pretului si maximizarea propriului profit). Practic, OPEC-ul exercita un control premeditat politic asupra ofertei de pe piata.
De ce s-a prabusit pretul petrolului?
Criza sistemului financiar din Statele Unite nu mai este demult o criza exclusiv americana. Efectele sale au fost deja resimtite la nivel global - in Europa, in Rusia, in Japonia sau in China. Crash-ul de pe Wall Street nu a afectat doar sistemul financiar global, ci si piata petrolului. Criza financiara din SUA a produs o scadere semnificativa a ritmului de crestere a economiilor emergente - India si China. Pe fondul crizei globale, ratele de crestere economica in zona euro si in Japonia au scazut mai mult decat in Statele Unite. Dar si economiile emergente au resimtit in plin efectele crizei. Potrivit profesorului Niall Ferguson de la Universitatea Harvard, pietele de capital din Rusia, India si China au scazut cu mai mult de 40% pe an. Analistii Credit Suisse prognozeaza in urmatoarele 3 trimestre o crestere economica de numai 7% pentru China, ceea va reduce productia industriala, diminuand cererea de petrol a Chinei. Un randament de sub 8% reprezinta un serios semnal de alarma pentru o economie care are nevoie sa creasca constant pentru a crea noi locuri de munca, astfel incat sa poata absorbi o populatie rurala in continua expansiune. Scaderea ritmului de crestere conduce automat la o diminuare a consumului de petrol. Practic declinul cererii de petrol in economiile avansate, dar si contractia consumului energetic in India si China au determinat prabusirea pretului petrolului la nivel global. Diminuarea cererii in cele mai importante economii consumatoare de petrol a condus la o scadere drastica a cererii globale de pe piata petrolului. Statele OPEC au reactionat incercand sa stabilizeze pretul petrolului prin reducerea ofertei de pe piata. Acestea au anuntat scaderea productiei de petrol cu 1,5 milioane de barili/zi, incepand cu 1 noiembrie.
Consecinte
Cele mai afectate de caderea pretului petrolului sunt economiile a caror crestere economica si ambitii de politica externa sunt finantate din petrodolari, asa-numitele autocratii petroliere (energetice) - Rusia, Iranul si Venezuela. Liderii cu agende populiste, precum Vladimir Putin, Hugo Chavez si Mahmoud Ahmadinejad au raspuns boom-ului economic generat de explozia pretului petrolului (de pana la 150 dolari) printr-o sporire masiva a cheltuielilor guvernamentale. Ei au finantat pe aceasta cale ample programe de asistenta sociala menite sa le aduca legitimitate si loialitate populara. Regimurile lor politice se sprijina practic pe o bunastare sociala artificiala, finantata aproape exclusiv din petrodolari. Iranul a rezistat regimului de sanctiuni economice impus de catre Consiliul de Securitate datorita profitului inregistrat din vanzarea petrolului. Conform International Herald Tribune, presedintele Iranului ar fi spus la prezentarea bugetului pe 2007 in Parlament: "Chiar daca vor emite 10 noi rezolutii, economia si politica Iranului nu vor fi afectate." Prabusirea pretului petrolului echivaleaza insa cu o scadere de proportii a imunitatii politice a regimului Ahmadinejad. Mai mult, vulnerabilitatea sa sporeste pe masura ce alegerile prezidentiale din iunie, anul viitor, se apropie. Este o perioada de maxima sensibilitate pentru ca evaporarea privilegiilor si a bunastarii economice a clientelei sale politice poate pune in pericol viitorul regimului Ahmedinejad.
Si Rusia a fost lovita in plin. Criza financiara bancara a redus rezervele valutare ale Kremlinului de la peste 500 de miliarde la 300 miliarde de dolari. Profesorul Anders Aslund considera ca exporturile Rusiei pe anul trecut s-au ridicat la 500 de miliarde de dolari, dintre care 400 de miliarde au fost realizate din exportul de marfuri energetice. Caderea preturilor marfurilor energetice a reprezentat un soc real pentru Kremlin si oligarhi. Pe 6 noiembrie, Stanislav Tzyganov, director pentru afaceri internationale al Gazprom a anuntat ca proiectul gazoductului South Stream ar putea fi revizuit. Gazpromul s-a imprumutat masiv pentru a finanta noi proiecte energetice (precum South Stream) iar astazi are nevoie de capital proaspat pentru dezvoltarea unor noi campuri de productie, astfel incat sa-si poata onora contractele in vigoare. |n ansamblu, Deutsche Bank estimeaza ca Iranul si Venezuela au nevoie de un pret mai mare de 95 dolari/baril pentru a-si echilibra bugetele, in timp ce Rusia are nevoie de un pret de 75 dolari.
Occidentul poate specula in favoarea sa aceasta oportunitate in special in ceea ce priveste Iranul. Se poate negocia cu Iranul. Noul presedinte al SUA, Barack Obama isi va asuma mandatul intr-un moment de maxima vulnerabilitate politica pentru regimul Ahmedinejad si isi poate folosi capitalul international de presiune pentru a forta un compromis. Totusi, Occidentul se afla intr-o cursa contra-cronometru. Economiile dezvoltate (SUA, Marea Britanie si zona euro) isi vor relua ritmurile de crestere din 2010. De asemenea, chiar daca economiile emergente, precum China si India, vor inregistra in 2009 o crestere economica incetinita, ele isi vor reveni, potrivit statisticilor FMI, in 2011-2012. Cresterea productiei industriale in aceste economii va conduce la o crestere a cererii globale de petrol, avantajand din nou autocratiile petroliere.
