Pragmatism si modernitateFericit ca un islandez

Aruncata in mijlocul Atlanticului, confruntata cu ierni interminabile, Islanda este, potrivit ONU, tara din lume unde se traieste cel mai bine. Un reporter britanic explica de ce aprecierea este, fara indoiala, adevarata.

Copii cu nemiluita (cea mai mare rata de natalitate din Europa), casnicii des­tra­ma­te (cea mai mare rata de divorturi), mame mai mult plecate decat acasa (cea mai mare rata de femei active) - s-ar zice ca ne gasim in fata unei retete cu care mergi la sigur in materie de nefericire si de haos social. Si totusi Islanda, acest bo­lo­van de lava subarctica la care se refera statisticile de mai sus, se afla in fruntea ul­timului clasament (2007-2008) al Pro­gra­mului Natiunilor Unite pentru Dezvol­ta­re (UNDP). Societatea si economia is­lan­deza sunt campioane mondiale in ce priveste bogatia, sanatatea si educatia.

Realitatea demonstreaza vitalitatea is­lan­deza. Tara este pe locul sase la PIB-ul pe cap de locuitor. Speranta de viata pen­tru barbati este cea mai ridicata si aproa­pe cea mai ridicata si pentru femei. Este tara in care sistemul bancar se dezvolta cel mai rapid. Exporturile cresc vazand cu ochii. Este singura tara membra NATO care nu are armata (a fost interzisa acum sap­te secole). Iar calitatea vietii este exem­­plara: toate casele au apa calda curenta ie­sita direct din maruntaiele vulcanice ale pa­mantului; aerul are o puritate de cristal - si asa mai departe.

Nimic din toata aceasta fericire nu ar fi po­sibila fara o neclintita incredere in sine, ce il caracterizeaza pe orice islandez. O in­­credere inradacinata intr-o societate a ca­rei cultura o predispune la cresterea unor copii fericiti, oricare ar fi numarul tatilor si al mamelor. Se pare ca originile vikinge ale acestui popor insular explica, in buna ma­sura, aceasta predispozitie la fericire. Desigur, stramosii lor erau talhari si vio­la­tori fara leac, dar macar aveau cinstea mo­rala de a nu fi gelosi pe ce faceau ne­ves­tele acasa in lipsa lor. Care neveste reu­seau sa-si intretina familia in semi­tun­dra nemiloasa a acestei insule pierdute in timp ce "domnii" dispareau cu anii pe me­lea­guri indepartate, ocupati cu prada­ciu­ni­le. Cum imi explica o bunica: "Vikingii ple­cau si femeile erau stapane. Faceau copii cu sclavii iar barbatii, cand li se in­torceau, nu ziceau nimic". "La noi, fa­mi­liile refacute sunt o traditie", adauga Oddny Sturludóttir, o seducatoare pia­nis­ta de 31 de ani, mama a doi copii fa­cuti cu tati diferiti. Vorbeste curent ger­ma­na, traduce carti din engleza in islandeza si este consilier municipal la Reykjavík.

"E ceva obisnuit ca femeile sa aiba co­pii cu mai multi barbati. Dar toti for­mea­za o familie". Lucru pe care l-am re­mar­cat de mai multe ori. Cazul lui Oddny nu este absolut deloc exceptional. Islan­da, cuibarita in mijlocul Atlanticului de Nord, avand Groenlanda drept cel mai apro­piat vecin, nu se afla pe drumurile celor mai multi dintre misionarii crestini ai Evului Mediu. Este o tara pagana, cum le place autohtonilor sa-si inchipuie, eli­be­ra­ta de povara tabuurilor, care in alte lo­curi sunt aducatoare de nenorociri. Islan­de­zii sunt deci indivizi pragmatici, care nu ezita cand e vorba sa rupa o casnicie. Ale­gerea lor este usurata de o societate care nu ii stigmatizeaza. Iar familiile fac zid in jurul copiilor parintilor divortati. Islan­de­ze­le, asa moderne cum sunt ele (Vigdis Finnbogadóttir, mama celibatara, a deve­nit in 1980 prima femeie din lume aleasa pre­sedinte prin vot universal), duc mai de­par­te vechea traditie a copiilor facuti de foarte tinere. "Sunt femei de 21 sau 22 de ani care hotarasc sa aiba copii, de mul­te ori inca din timpul facultatii", con­tinua Oddny. Intr-o facultate franceza sau britanica, o studenta insarcinata ar fi mar­ginalizata. La Universitatea din Reyk­ja­vík, femeile insarcinate nu sunt o rari­tate.

Statul acorda islandezilor care au o sluj­ba noua luni de concediu parental care pot fi impartite intre mama si tata dupa cum ii aranjeaza. "Angajatorii stiu deci ca un barbat poate sa-si ia zile libere in aceeasi masura ca si o femeie pen­tru a se ocupa de copil", precizeaza Sva­fa Grönfeldt, in prezent rectorul Uni­ver­sitatii din Reykjavík. "Concediul de pa­ternitate a marcat diferenta in privin­ta egalitatii femeilor din tara asta." O po­sibilitate de care Svafa a profitat din plin. Pentru primul copil, cea mai mare par­te din concediu parental i-a revenit ei. La al doilea, sotul ei a fost cel care nu s-a mai dus la lucru. "Aveam, pe vremea ace­ea, un post pentru care calatoream trei sute de zile pe an", isi aminteste ea. Daca a avut indoieli, ele s-au risipit pe de o parte pentru ca stia ca sotul ei este acasa si pe de alta parte pentru ca stia ca se poate baza pe excelentul sis­tem educativ islandez. Scolile private aproa­pe ca nu exista si "99% dintre co­pii, fie ca parintii sunt instalatori sau mi­lio­nari, trec prin sistemul public", ne asi­gu­ra Svafa.

Slujba care o obliga sa se deplaseze trei sute de zile pe an era un post de vi­ce­pre­sedinta responsabila cu fuzionari si achi­zitii pentru Actavis, un laborator far­ma­ceutic care produce medicamente ge­ne­rice. A fost angajata lor timp de sase ani. In aceasta perioada, societatea a tre­cut de la statutul de cantitate neglijabila in­ternationala la acela de a treia forta mon­diala in sectorul respectiv si a ras­cum­parat treptat douazeci si trei de intre­prin­deri straine. Svafa nu face doar elo­giul fostului sau patron, ci ne enumera si cateva dintre succesele comerciale ale tarii sale in cursul ultimilor zece ani, o perioa­­da de prosperitate pentru o economie de­pen­denta, pana atunci, de pescuit. Ban­cile islandeze au inceput sa fie prezente in douazeci de tari si societatea deCODE, cu sediul la Reykjavík este una dintre li­derii cer­­cetarii biotehnologice in domeniul ge­nomului. Intreprinderile islandeze in­­ghit societati din domeniul alimentar si al tele­co­municatiilor din Marea Britanie, Scan­dinavia si Europa de Est.

Svafa este o persoana cu spirit ascutit si plina de umor. Biroul ei spatios si mo­dern, mobilat in stilul nordic, sobru, pare un salon, iar privelistea este incredibila: pe unul dintre geamuri - acoperisurile rosii si verzi ale Reykjavík-ului talazuiesc pana in zare, spre portul de pescuit si spre al­bas­trul mohorat al marii. Pe altul - un lant mun­tos, nu prea inalt, acoperit de za­pa­da. Peisajul e magnific, dar nu intot­dea­una primitor, mai ales in cei o mie de ani dinaintea inventarii electricitatii si a mo­to­ru­lui cu explozie. "La noi, ca sa supra­vie­tuiesti trebuie sa fii nu numai voinic, ci si inventiv", constata Svafa. "Daca nu-ti pui imaginatia la treaba, esti pierdut." Asa cum au aratat vikingii, imaginatia res­pec­tiva te impinge sa strabati lumea. Cum fac aproape toti islandezii. E rar sa in­­talnesti un islandez care sa nu vorbeasca perfect engleza. Numai ca acum, pros­pe­ra, e randul Islandei sa invite lumea sa vina la ea.

Islandezii stiu sa identifice tot ce e mai bun si sa-l integreze in societatea lor. Ii fac aceasta remarca lui Geir Haarde, pri­mul ministru, pe care il vad cu ocazia unui eveniment oficial care se tine intr-o baie publica, un loc de intalnire foarte iu­bit de islandezi. Nu se vede nici picior de bodyguard (criminalitatea este aproape ine­xistenta in Islanda) si domnul prim-mi­nis­tru accepta imediat sa ia loc pentru un scurt interviu. "Cred ca am combinat ce e mai bun in Europa si in Statele Uni­te, anume sistemul social nordic si spi­ri­tul intreprinzator al americanilor", spu­ne el amintind ca tara sa, spre deosebire de celelalte tari scandinave, are o fisca­li­ta­te foarte putin impovaratoare, atat pen­tru persoanele fizice, cat si pentru intre­prin­deri. "Rezultat:  intreprinderile islan­de­ze raman pe loc si strainii vin la noi, asa incat cresterea activitatii econo­mi­ce a dus la o crestere de 20% a ve­ni­tu­rilor fiscale."

Cu toate acestea, Islanda nu este imu­ni­zata la panica financiara care a cuprins restul lumii. Exista temeri ca bancile is­lan­deze, actori planetari agresivi si optimisti, sa nu-si fi supraestimat fortele. Cresterile pre­turilor la petrol si la alimente proiec­tea­za aceleasi titluri alarmate in presa is­lan­deza ca peste tot in lume. Dar nimic nu lasa sa se inteleaga ca sistemul eco­no­mic ar fi direct amenintat. Islandezii vor continua sa beneficieze de un invatamant gratuit de cea mai buna calitate, dar si de gratuitatea unui foarte bun sistem de sa­na­tate.

Dagur Eggertsson, pana nu demult pri­marul Reykjavíkului, imi aminteste ca ce s-a petrecut in tara lui sfideaza orice lo­gi­ca economica. "In anii 1980 si 1990, oa­menii de dreapta din Statele Unite si din Marea Britanie spuneau ca sis­te­mul scandinav nu este functional, ca o prea mare interventie a statului in ser­viciile publice ar ucide economia." Acest politician stralucit pare, la 35 de ani ai lui, un baietel. Ca toti islandezii, este un polivalent redutabil caci este si medic. "Si totusi, uite ca am ajuns in 2008", continua el. "N-ai decat sa te uiti la da­te­le economice ca sa vezi ca, in ulti­mii doisprezece ani, tarile scandinave au luat un avans considerabil. Cineva a numit fenomenul bumblebee eco­no­my seconomia bondaruluit: in termeni stiin­ti­fici, aerodinamici, nimeni nu stie cum zboara, dar zboara si chiar mai mult."

Succesul spectaculos al Islandei vine din aceasta capacitate de a munci din greu pe care Dagur o ilustreaza perfect si din acest imperativ de creativitate de­spre care ne-a vorbit Svafa. La care tre­bu­ie sa adaugam convingerea lor ca ma­ri­le idei sunt realizabile. "Multi dintre noi am trait in Statele Unite, am studiat aco­­lo", afirma Geir Haarde, "si lucrul pe care l-am invatat de la ei si pe care am descoperit ca il aveam si noi, prin na­­tura noastra, este atitudinea po­zitiva: daca muncesti, totul este posibil."

Este ideea care sta la baza succesului lui Reykjavík Energy, societatea care le fur­­nizeaza islandezilor cea mai mare par­te din apa calda si din electricitate. Cana­li­­za­rile patrund adanc in scoarta in­­ghe­ta­ta a pamantului pentru a extrage nu pe­trol, ci apa care, la 1 kilometru sub su­prafata, atinge temperaturi de ordinul a 200⁰ C. In 1940, 85% din energia islan­de­za pro­ve­nea din carbune si petrol. As­tazi, ea pro­vi­ne in proportie de peste 70% din apa vul­ca­nica subterana - energie hi­dro­electrica si geotermica -, 89% din lo­cuinte sunt in­­calzite geotermic. Reyk­ja­vík Energy este implicata in proiecte mix­te care au ca scop sa exporte modelul is­lan­dez in tari ca Djibouti, Salvador, Indo­ne­zia si China. Vorbind la modul general, suc­cesul lui Reyk­javík Energy este un sim­bol al reu­si­tei islandeze: sa stii sa sta­pa­nesti o na­tu­ra ostila pentru a o trans­for­ma, prin in­ven­tivitate si munca dura, intr-o energie be­nefica si creatoare de bogatie. Nici ar­tis­tii nu sunt de lepadat. Tara for­fo­tes­te de scriitori, de pictori, de regizori si de mu­zi­cieni desavarsiti. Islanda o are pe Björk, dar are si o orchestra simfonica na­tionala care se produce in lumea in­­trea­ga si dis­pu­ne de o trupa de opera pro­prie. Ai im­pre­sia ca jumatate din popu­latie a scris o carte, ca si cum islandezii ar fi inspirati de formidabilul patrimoniu cul­tural pe care tara lor l-a oferit pana acum restului lumii: saga vikinge din se­co­lul al XIII-lea, pe care Jorge Luis Bor­ges le considera pri­me­le romane, au fost scrise cu patru sute de ani inainte lui Cer­van­tès. Este ade­va­rat ca singurul lucru pe care islandezii au putut sa-l faca multa vre­me a fost sa ci­teas­ca. Multimea de li­bra­rii din Reykjavík este o dovada a aces­tei obisnuinte.

Haraldur Jónsson a studiat la Paris. Pic­tor abstract, sculptor si videast. In ce-l pri­veste, munca lui consta in "a face vi­zi­bi­la lumea invizibila", in a transforma emo­­tiile in obiecte pe care poti sa le vezi si sa le atingi. A avut expozitii cam peste tot, in­clu­siv la Londra, Barcelona, Berlin si Los Angeles. De ce exista atatia artisti in Is­lan­da? Ce anume ii motiveaza? "O fa­cem ca sa nu innebunim", raspunde Ha­­ral­­dur, inalt, subtire, nervos. Sa nu in­­ne­buneasca? "Da, ca sa tinem bestia la distanta". Bestia? "Bestia e Islanda, cu natura ei de o brutalitate teribila, cu clima ei neinduratoare si vesnic schim­­batoare. Este lumea sumbrelor cos­ma­re ale lui Goya, frumoasa si in­­spai­man­tatoare. Asta este bestia ne­mi­loa­sa, Is­landa. Nu putem sa ne eli­be­ram de ea. Si atunci gasim modalitati sa traim impreuna cu ea, sa o im­­blan­zim."

Daca Islanda este cel mai bun loc un­de poti trai, este pentru ca guvernele au com­­bi­nat politici inteligente cu materia pri­ma umana de la fata locului, inventiva si prag­ma­tica. "Acum o suta de ani eram cea mai saraca dintre natiuni, dar stiam cu totii sa citim, iar femeile noas­tre erau zdra­vene. Plecand de aici, ne-am dez­vol­tat politici puternice. Dupa parerea mea, unele lucruri sunt mai importante pentru sanatatea unei tari decat in­ter­zi­ce­rea fumatului sau man­carea in ex­ces. Noi punem ac­cen­tul pe egalitate, pace, democratie, cu­ra­tenia apei, edu­ca­tie, energie geo­ter­mi­ca, drepturile fe­mei­lor", declara Da­gur Eggertsson, fostul primar al capitalei.

Ca toti oamenii cu care am vorbit in Is­lan­da si care sunt mandri de tara lor, Da­gur este increzator (fara sa fie concesiv) si satisfacut, si ambitios, si deschis catre lu­me in toata diversitatea ei.

Cifre-cheie

Populatie: 296.000 locuitori

Suprafata: 103.000 km²

Rata de alfabetizare pentru cei de peste 15 ani: 99%

Nasteri in afara casatoriei la 100 de nasteri: 63,7 fata de 45,2 in Franta

Rata de fecunditate: 2,0

PIB pe cap de locuitor: 36.510 dolari

Rata de crestere: 2,6%

Populatie de peste 65 de ani: 11,7%

Cheltuieli cu educatia in % din PIB: 8,1%

Rata somajului: 3%

Surse: Raportul 2008 al UNDP, Eurostat

Traducere si adaptare dupa Courrier International (nr. 919/12 iunie 2008) de Luminita Braileanu