Președintele Autorității Palestiniene va cere Uniunii Europene să recunoască Palestina

Dora Vulcan | 22.01.2018

Preşedintele Autorităţii Palestiniene va cere oficial Uniunii Europene, în cursul vizitei pe care o efectuează luni la Bruxelles, să recunoască statul Palestina, a anunțat ministrul palestinian de externe, Riyad al-Malki.

Pe aceeași temă

 

 

Mahmoud Abbas "se aşteaptă ca miniştrii europeni de externe să recunoască în comun statul Palestina" ca răspuns la decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, a declarat Riyad al-Malki într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei France Presse, citat de Agerpres.

 

"Este cu adevărat important", a insistat el.

 

Preşedintele Autorităţii Palestiniene urmează să se întâlnească luni, în cursul unui dejun de lucru, cu şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, şi cu cei 28 de miniştri de externe, cu ocazia reuniunii lor lunare, cum a făcut premierul israelian, Benjamin Netanyahu, la 11 decembrie.

 

"Dacă europenii doresc să joace un rol, atunci ei trebuie să fie echitabili în modul în care tratează cele două părţi, iar asta trebuie să înceapă cu recunoaşterea statului Palestina", a pledat şeful diplomaţiei palestiniene.

 

El a mai subliniat că Mahmoud Abbas "rămâne angajat" în procesul de pace din Orientul Mijlociu, răspunzând temerilor manifestate de unele state membre după recentul discurs violent al liderului palestinian declarând "sfârşitul" Acordului de pace de la Oslo (1993).

 

"Le va spune (europenilor): 'Nu mă voi retrage din procesul de pace. Voi rămâne angajat, dar declar că exclusivitatea administraţiei americane de a fi singurul mediator al procesului de pace s-a încheiat'", a explicat Riyad al-Malki.

 

Vizita sa la Bruxelles coincide cu un turneu sub tensiune al vicepreşedintelui american, Mike Pence, în Orientul Mijlociu (Egipt, Iordania şi în Israel), boicotat de liderii palestinieni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22