Pe aceeași temă
"Din când în când derulăm operațiuni în Siria cu scopul de a evita ca această țară să se transforme într-un front împotriva noastră", a declarat premierul israelian într-o conferință.
"Facem tot ceea ce este posibil pentru a evita livrările de arme, în special letale, din Siria spre Liban", a spus Netanyahu.
Potrivit unor surse concordante, Israelul a efectuat mai multe atacuri aeriene în Siria din 2013.
Cea mai mare parte a loviturilor au vizat transporturile de arme destinate Hezbollahului libanez. Organizația Hezbollah, un inamic al Israelului, luptă în Siria alături de forțele regimului lui Bashar al-Assad.
Israelul a anexat o parte a Platoului Golan în 1981, după ce l-a ocupat în urma războiului din iunie 1967. Israelul și Siria au rămas de atunci oficial în stare de război. În ceea ce privește conflictul actual din Siria, Israelul a rămas la distanță, dar apărându-și interesele, notează AFP.
***
Rusia și Israelul au deschis în luna octombrie linii speciale de comunicații, după ce avioane militare ale celor două țări au fost aproape de o confruntare, la frontiera dintre Liban şi Siria.
Forţele ruse care efectuează raiduri în Siria au depistat atunci pe radare avioane de vânătoare israeliene care se aflau în nordul Libanului şi se îndreptau spre sudul Siriei.
"Avioane de vânătoare ruse au fost trimise imediat pentru a bloca aeronavele israeliene, în zona Akkar (nordul Libanului). Ruşii au avertizat piloţii israelieni că, dacă vor intra în Siria, vor avea pretext pentru a deschide focul", declara un oficial militar libanez citat de cotidianul As Safir.
Avioanele militare israeliene s-au întors, pentru a evita confruntarea, iar Forţele Aeriene ruse au reiterat avertismentul privind evitarea, pe viitor, a spaţiului aerian sirian.
Aviaţia militară israeliană survolează cu regularitate Libanul şi sudul Siriei. "Au misiuni de observare a mişcărilor navelor în portul Tartus şi a traficului aerian spre Siria, pentru a se evita transferul de armament către mişcarea şiită libaneză Hezbollah", a explicat o altă sursă libaneză, citată de Mediafax.
După această situaţie, Rusia şi Israelul au anunţat pe 15 octombrie crearea unei linii speciale de comunicaţii despre operaţiunile din Siria, pentru a evita incidentele în spaţiul aerian sirian. "Schimbul reciproc de informaţii despre operaţiunile avioanelor militare va fi efectuat printr-o linie specială de comunicaţii", declara Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. În mod oficial, Israelul nu derulează operaţiuni militare pe teritoriul Siriei.