Premierul David Cameron: Nu am niciun atașament romantic față de UE. Vom negocia dur

Paul Cristescu | 08.10.2015

David Cameron, premierul Marii Britanii, a declarat, într-un discurs susținut la congresul anual al Partidului Conservator, ca UE este "prea mare, prea autocrată și se amestecă prea mult" în problemele statelor membre, fapt pentru care tara sa isi va renegocia relațiile cu blocul comunitar.

Pe aceeași temă

 

'Nu ne ferim de luptă, ci o susținem și rezolvăm problemele. (...) Credeți-mă, nu am niciun atașament romantic față de Uniunea Europeană și instituțiile ei. Sunt interesat doar de două lucruri: prosperitatea Marii Britanii și influența Marii Britanii. De aceea voi lupta hotărât la această renegociere pentru a obține ceva mai bun', a indicat liderul conservatorilor britanici, conform Agerpres.

 

CITITI SI: Criza refugiatilor poate inclina balanta referendumului privind iesirea Londrei din UE

 

Cameron a promis dupa castigarea alegerilor că, în 2017 cel mai tarziu, va convoca un referendum la care britanicii vor fi chemați să decidă dacă mai vor să rămână în UE. Au fost inițiate de asemenea negocieri între Bruxelles și Londra pentru definirea noului loc pe care Marea Britanie îl va avea în cadrul blocului comunitar dacă votul la referendum va fi favorabil rămânerii în UE.

 

Cameron incearca sa obtina un transfer către guvernul de la Londra a multor atribuții ce revin în prezent instituțiilor europene, drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naționale britanice, cum ar fi cele care implică o aprofundare a integrării europene, și diminuarea fluxului imigranților est-europeni în Marea Britanie.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22