Premierul Philippe cere încetarea dependenţei pentru cheltuielile publice din Franța

I.g. | 04.07.2017

Premierul Franţei, Edouard Philippe, le-a spus marţi după-amiază parlamentarilor că este vremea ca francezii să pună capăt dependenţei faţă de cheltuielile publice uşor accesibile, promiţând în schimb reducerea cheltuielilor bugetare în următorii cinci ani şi o gestionare mai bună a datoriilor externe, care au ajuns la un nivel inacceptabil, transmite Reuters.

Pe aceeași temă

 

Aceste declaraţii urmează politica iniţiată de către preşedintele Macron, care crede că o mai bună gestiune a cheltuielilor publice şi o reducere a deficitului bugetar sunt esenţiale pentru câştigarea încrederii Germaniei şi persuadarea guvernanţilor de la Berlin pentru a iniţia o reformă a Uniunii Europene.

 

Totuşi, declaraţiile premierului cu privire la austeritate vin în timp ce germanii, americanii şi britanicii semnalează o relaxare a politicilor fiscale, pentru a promova creşterea economică. Săptămâna trecută, instituţia franceză independentă de audit a anticipat un deficit de peste 8 miliarde de euro, peste cele 3% din PIB sugerate de UE.

 

”Francezii sunt dependenţi de cheltuieli publice. Ca toate dependenţele, aceasta nu rezolvă nicio problemă pe care ar trebui să o aline. Iar ca toate dependenţele, aceasta cere voinţă şi curaj pentru detoxifiere”, a declarat Philippe în aplauzele parlamentarilor din Adunarea Naţională. Premierul a explicat că germanii cheltuie 98 de euro, la fiecare 100 de euro strânşi din taxe, în vreme ce francezii cheltuie 125 de euro pentru fiecare 117 euro strânşi din taxe în Hexagon. ”Cine crede că această situaţie este durabilă?”, a declarat Philippe.

 

Premierul şi-a propus să reducă în acest an deficitul bugetar sub plafonul european şi vizează, în următorii cinci ani, tăieri de cheltuieli publice în valoare de până la 3% din PIB. Însă, acesta a promis o amânare cu un an a tăierilor de taxe promise din campania lui Emmanuel Macron.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22