Pe aceeași temă
Este al doilea mandat consecutiv câștigat de Steinmeier, în această funcţie reprezentativă, în care trebuie să întruchipeze o autoritate morală dincolo de liniile de partid şi pentru care s-a bucurat de sprijinul principalelor partide politice ale ţării, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Aflat în funcţie din martie 2017, fostul şef al diplomaţiei germane a fost ales cu o largă majoritate de către un colegiu electoral special constituit, care reuneşte deputaţi naţionali, un număr mare de aleşi locali, foşti lideri germani, precum şi câteva personalităţi din societatea civilă.
Potrivit DPA, preşedintele Bundestagului, Barbel Bas (SPD), a anunţat că Steinmeier a primit 1.045 de voturi din cele 1.437 exprimate în cadrul Convenţiei Federale de duminică.
Realegerea fostului ministru de externe era dată ca sigură după consensul pe care candidatura sa l-a primit din partea partidelor ce formează coaliţia care guvernează Germania şi care este prezidată de Olaf Scholz, tot social-democrat, comentează EFE.
În Germania, funcţia de preşedinte federal este în principal una ceremonială, dar titularul acestuia semnează proiecte de lege, se află frecvent pe scena publică în interiorul şi în afara ţării şi vorbeşte despre probleme politice actuale, scrie DPA.
Alegerile sunt un act festiv, în mare parte formal, fără dramă politică. În afara Alternativei pentru Germania, restul partidelor parlamentare au ajuns anterior la un acord privitor la realegerea sa. Prin urmare, surprizele par să fie excluse.
Șeful statului german nu e ales prin vot direct, de către popor, ci este numit de Adunarea Federală, așa cum se prevede în Legea Fundamentala a Germaniei. In istoria de aproape 75 de ani a acestei institutii a republicii, surprizele au fost rare. Dacă un președinte federal în exercițiu candidează pentru o noua preluare de mandat, realegerea sa este teoretic garantată.
Așa a fost cazul lui Theodor Heuss în 1954, Heinrich Lübke în 1964, Richard von Weizsäcker în 1989 și Horst Köhler în 2009. Cu toții au fost realeși la primul tur de scrutin. Politicianul CDU, Horst Köhler, nu a găsit ulterior aprobarea celui mai mare partid de opoziție, la acea vreme SPD, și a demisionat în 2010.
Știrea inițială
Duminica aceasta, 13 februarie, cea de-a 17-a Adunare Federală îl va realege probabil pe actualul actual Frank-Walter Steinmeier (SPD) cu voturile guvernamentale și ale opoziției din partea partidelor Uniunii. Liderii CDU și CSU și-au anunțat sprijinul pentru Steinmeier. Votul în Parlament este secret.
Există speculații cu privire la câți parlamentari ai Uniunii se vor abține sau chiar vor vota pentru contracandidatul lui Steinmeier din partea AfD, Max Otte. Economistul și managerul de fonduri, Max Otte, a fost, la finele lunii ianuarie, contestat ca opțiune prezidențiala, chiar în randurile propriului partid.
Frank-Walter Steinmeier și-a anunțat din nou candidatura, în mai 2021. Pandemia a constituit o conjunctură favorabilă pentru el, întărind nevoia de stabilitate a populației. Dar, în ciuda angajamentelor din partea FDP și, în parte, ale partidelor de stânga, Steinmeier nu putea fi sigur dacă va găsi o majoritate, după alegerile federale din septembrie 2021. Unul dintre predecesorii săi, Walter Scheel, a ieșit din jocul puterii într-o astfel de situație.
Primele alegeri la care Steinmeier a iesit in frunte, din 2017, câteva luni mai târziu au asigurat o continuare a coaliției Uniune/SPD, sub cancelarul Angela Merkel. Nou alesul de pe atunci președinte federal și-a folosit poziția pentru a-și conduce SPD-ul într-o nouă mare coaliție, chiar dacă mari părți ale partidului nu mai doreau asta.
Cu excepția lui Horst Köhler și Joachim Gauck, cei doisprezece președinți federali anteriori au fost în general politicieni cu experiență, exclusiv bărbați și, după cum puțini oameni știu, marea majoritate dintre ei protestanți. Doar doi catolici au ajuns la cea mai înaltă funcție de stat: Heinrich Lübke și Christian Wulff. În plus, nicio femeie nu a ocupat funcția de președinte federal.
În ciuda sobrietații lor, alegerile prezidențiale din Germania sunt întotdeauna un seismograf al climatului politic general din țară. Este vorba, cel mai adesea, despre o promisiune de stabilitate și nu, ca în SUA, despre speranțe îndrăznețe in ceva nou.
