Pe aceeași temă
„Prin proclamarea în Constituţie, acum 21 de ani, a statutului de neutralitate, am decis să nu facem parte din alianţe şi organizaţii internaţionale cu caracter militar, şi să ne abţinem de la alte acţiuni de natură similară.
(...)
În Republica Moldova suntem preocupaţi de situaţia din regiunea secesionistă transnistreană. Dorim să identificăm o soluţie politică cuprinzătoare şi de durată pentru acest conflict care să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova.
În context, doresc să mulţumesc tuturor participanţilor la acest for internaţional pentru susţinerea neobosită a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Am fost nevoiţi să constatăm că statutul nostru de neutralitate nu a fost şi nu este respectat de către Federaţia Rusă, care îşi menţine trupele militare în regiunea transnistreană, deşi la Reuniunea OSCE de la Istanbul, în 1999, s-a angajat să-şi retragă de acolo trupele militare şi stocurile de muniţii.
Reiterez pe această cale poziţia Republicii Moldova cu privire la necesitatea finalizării retragerii stocurilor de muniţii şi forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, pledăm pentru transformarea operaţiunii de pacificare din zonă de securitate în una civilă cu mandat internaţional.
Ca urmare a refuzului Federaţiei Ruse de a-şi retrage trupele militare, forţe politice de la Chişinău au sesizat la Curtea Constituţională dispoziţiile privind neutralitatea, stipulate în articolul 11 din Legea Supremă.
Autorii sesizării arată că dislocarea unor trupe militare străine în regiunea estică a Republicii Moldova aduce atingere statutului de neutralitate, determină nerealizarea de facto a acestei prevederi constituţionale, şi de aceea această prevedere trebuie lovită de nulitate juridică, atât timp cât trupe militare străine se află pe teritoriul ţării noastre”, a spus președintele Tinofti în discursul său, potrivit comunicatului președinției moldovene.
Rusia menține din anul 1992 soldați în regiunea transnistreană, contrar voinței guvernului de la Chișinău și în pofida angajamentului de retragere a trupelor ruse din zona respectivă, asumat în 1999.