Președintele rus Vladimir Putin nu se va întâlni cu liderii G20 în Bali

L. G. | 10.11.2022

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa săptămâna viitoare la reuniunea liderilor G20 pe insula Bali, au declarat joi oficiali indonezieni și ruși.

SHARE 0

Pe aceeași temă

Rusia va fi reprezentată în schimb de ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a comunicat Ministerul rus de Externe.

Președintele rus urmează să participe prin videoconferință la una dintre întâlnirile de la summit, a declarat Jodi Mahardi, purtătorul de cuvânt al ministrului coordonator al Afacerilor maritime și de investiții din Indonezia.

În calitate de gazdă G20, Indonezia a rezistat presiunilor din partea țărilor occidentale și a Ucrainei de a-și retrage invitația lui Putin de la summit și de a expulza Rusia din grupul G20 din cauza războiului din Ucraina, susținând că nu are autoritatea să facă acest lucru fără o decizie unanimă a membrilor.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Rusiei din Indonezia a confirmat că Putin nu va participa la summit, dar nu a oferit explicații suplimentare.

Președintele indonezian Joko Widodo a încercat să medieze tensiunile geopolitice dintre țările membre G20. Întâlnirile din acest an au inclus amenințări de boicotare a summitului provocate de tensiunile provocate de invadarea Ucrainei, pe care Rusia o numește „operațiune specială”.

„(Președintele) a încercat să se asigure că toată lumea se calmează și asta pare să se întâmple acum”, a declarat ministrul coordonator al afacerilor maritime și de investiții, Luhut Pandjaitan, presei locale din Bali.

Președintele indonezian, care este cunoscut sub numele de Jokowi, într-un interviu recent acordat Financial Times, a declarat că Rusia este binevenită la summitul, despre care spunea că se teme că va fi umbrit de vreșterea „foarte îngrijorătoare” a tensiunilor internaționale.

"G20 nu este menit să fie un forum politic. Este menit să fie despre economie și dezvoltare", a spus el.

Indonezia l-a invitat, de asemenea, pe președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, care a spus că nu va participa dacă Putin o va face și este de așteptat să participe virtual.

O serie de alți lideri mondiali urmează să participe la summitul care începe pe 15 noiembrie, inclusiv președintele SUA Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22