Președintele SUA, despre omologul chinez Xi Jinping: ”Nu are nicio uncie de democrație în el”

Redactia | 07.02.2021

Preşedintele american Joe Biden a atenţionat că rivalitatea între SUA şi China va lua forma unei „competiţii extreme”, asigurând totodată că vrea să evite „un conflict” între primele două puteri mondiale,

Pe aceeași temă

Preşedintele american a explicat că nu a discutat deocamdată cu omologul său chinez Xi Jinping, dar a precizat că „nu există niciun motiv să nu-l contacteze”. „El este foarte dur. El nu are – şi nu spun asta ca o critică, aceasta este realitatea – el nu are nicio uncie de democraţie în el”, a adăugat Joe Biden, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat CBS difuzate duminică.

China este considerată în mod unanim la Washington adversarul strategic numărul 1 al SUA şi principala provocare pe scena internaţională. Cu toate acestea, noul preşedinte american a fost foarte vag asupra acestui dosar în timpul primului său discurs de politică externă susţinut joi. El a promis că se va opune avansării autoritarismului, „în special ambiţiilor crescânde ale Chinei”.

De asemenea, el s-a angajat, fără a spune cum, să „contreze abuzurile economice ale Chinei”, „acţiunile sale agresive”, şi să apere drepturile omului, conlucrând în acelaşi timp cu Beijingul „atunci când va fi în interesul Americii”.

Presat de CBS să spună puţin mai mult despre intenţiile sale, Biden a afirmat că vrea să se concentreze pe regulile internaţionale. „Nu vreau să gestionez aceasta precum Trump. Nu trebuie să avem un conflict. Însă va exista o competiţie extremă”, a spus Biden, subliniind că îl cunoaşte destul de bine pe Xi Jinping, pentru că a avut, în calitate de vicepreşedinte al lui Barack Obama în perioada 2009-2017, „24-25 de ore de discuţii cu el”.

Confruntarea între China şi SUA a căpătat accente de război rece în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, în pofida ambivalenţei lui, care şi-a concentrat iniţial atacurile pe frontul comercial afişând în acelaşi timp „prietenia” sa pentru Xi Jinping, pentru a se plasa mai târziu de partea liniei dure a secretarului său de stat Mike Pompeo.

Preşedintele chinez a atenţionat la sfârşitul lui ianuarie împotriva unui nou război rece, care ar duce, potrivit lui, la „un impas”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22