Prigojin arborează drapelul Rusiei pe primăria din Bahmut, dar ucrainenii rezistă pe poziții

L. G. | 03.04.2023

Șeful mercenarilor din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, a transmis duminică noapte că orașul cheie din regiunea Donețk, Bahmut, este „al nostru”, dar numai într-un „sens legal”.

Pe aceeași temă

El a scris pe Telegram: „Comandanții unităților care au ocupat primăria și întregul centru se vor duce și vor pune acest drapel”, a spus el, referindu-se la arborarea unui drapel rusesc în videoclipul însoțitor. “2 aprilie, ora 23.00. În spatele meu este clădirea primăriei. Drapelul acesta rus este pentru Vladen Tatarsky. «În memoria sa», scrie pe drapel. Tehnic am capturat Bahmutul”, a spus Prigojin într-un mesaj video pe Telegram.

Vladlen Tatarsky, un cunoscut blogger rus susţinător al ofensivei militare din Ucraina şi care a relatat de pe linia frontului, a murit, duminică, într-o explozie la o cafenea din Sankt Petersburg.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Prigojin a susținut că mercenarii Wagner și forțele regulate ale Rusiei controlau 70% din orașul complet distrus, în timp ce ucrainenii își construiseră o apărare puternică în vest, întărită de rezerve proaspete sosite pe linia frontului.

Cu câteva ore înainte de videoclipul postat de Prigojin care arată ridicarea drapelului pe cerul întunecat al nopții, statul major ucrainean raporta că „inamicul nu și-a încetat atacul asupra Bahmut... Apărătorii ucraineni rezistă pe poziții cu curaj în timp ce resping numeroase atacuri inamice”.

🎥Wagner chief declares '#Bakhmut captured'.
"April 2, 2023, 23:00 (MSK time), the administrative center of the city. Commanders of storming groups of the PMC Wagner will raise the Russian flag and flag of the PMC 'Wagner' on the city administration of Bakhmut." pic.twitter.com/B60yzMhYqi
— Military Advisor (@miladvisor) April 2, 2023

Anunțul statului major al Armatei ucrainene arată că armata ucraineană încă deține controlul în Bahmut. Surse rusești relatează că luptătorii ucraineni sunt încă concentrați în carterele de la periferia vestică a orașului.

Duminică, președintele Zelenski se arăta optimist cu privire la soarta lui Bahmut: „Sunt recunoscător războinicilor noștri care luptă lângă Avdiivka, Marinka, în apropierea Bahmut... Mai ales Bahmut! Este deosebit de cald astăzi acolo!” a spus Zelenski în postarea de pe Telegram.

Lângă Bahmut, la aproximativ 27 de kilometri distanță în satul Kostyantynivka, un „atac masiv” cu rachete al forțelor ruse a făcut duminică 6 victime și 11 răniți, au declarat autoritățile ucrainene.

Zelenski a spus că zonele afectate sunt „doar zone rezidențiale”, unde au fost vizați „civili obișnuiți ai unui oraș obișnuit din Donbas”.

În ciuda arborării drapelului rus pe Primăria din Bahmut, armata rusă a eșuat efectiv în operațiunea ofensivă. În același timp, sunt mai preocupați de viitoarea contraofensivă ucraineană și de faptul că nu vor avea timp să obțină câștiguri teritoriale înainte de debutul acesteia. În plus, rezervele rusești vor fi suficiente pentru maximum o operațiune ofensivă, se arată în ultimul raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

„Bloggerii ruși sunt îngrijorați de faptul că forțele ruse trebuie să își finalizeze operațiunile ofensive în Bahmut și Avdiivka pentru a se pregăti pentru contraofensivele ucrainene pe care le așteaptă între Paștele ortodox - 16 aprilie și 9 mai - când sărbătoresc victoria împotriva Germaniei naziste. Bloggerii militari și-au exprimat dezamăgirea față de lipsa de bătălii decisive în timpul iernii și au remarcat că Rusia nu va putea continua o ofensivă la scară largă decât dacă va cuceri Bahmut și Avdiivka în următoarele săptămâni”, se arată în raportul ISW .

ISW consideră, de asemenea, că Rusia nu va avea puterea de luptă necesară pentru a sprijini mai mult de o operațiune ofensivă majoră în regiunile Donețk și Lugansk, iar campaniile de recrutare din Rusia și teritoriile ucrainene ocupate indică o lipsă de rezerve.

Oraş cu aproximativ 70.000 de locuitori înainte de război, Bahmut a fost teatrul unor lupte deosebit de violente în ultimele luni.

Din cauza lungimii Bătăliei de la Bahmut şi a pierderilor grele suferite de către cele două părţi, oraşul a devenit un simbol al luptei între ruși şi ucraineni asupra controlului regiunii industriale Donbas.

Trupe ruseşti au înaintat în ultimele luni în nordul şi sudul oraşului - întrerupând astfel mai multe rute ucrainene de aprovizionare - şi au cucerit partea de est a oraşului.

La 20 martie, Evgheni Prigojin anunţa că Wagner controla 70% din oraş.

A close-up map of the approximate situation around the city of Bakhmut.

🇷🇺 have advanced deeper into the centre of the city and taken control of what was the city council building. pic.twitter.com/NtiaaCNPGH
— War Mapper (@War_Mapper) April 3, 2023

Ucraina consideră că Bătălia de la Bahmut este esenţială în oprirra forţelor ruseşti pe întregul front de est, în pofida faptului că analiştii consideră că oraţul are o importanţă strategică limitată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut, în discursul său de duminică seara, că situaţia la Bahmut este dificilă penntru trupele ucrainene.

”Le sunt recunoscător răboinicilor noştri care se bat în apropiere de Avdiivka, de Mariinka şi Bahmut. Mai ales Bahmut. este extrem de fierbinte acolo, azi (duminică)”, a declarat Volodimir Zelenski.

Situaţia în regiune ”este în continuare foarte tensionată”, a subliniat la rândul său, duminică, adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar, înainte de anunţul şefului Wagner.

”Inamicul încearcă să angajeze nu doar combatanţi din Wagner, ci şi unităţi de paraşutişti profesionişti. Pierderi în oameni excesiv de mari nu opresc inamicul”, anunţa ea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22