Putin a decretează legea marțială în teritoriile ucrainene anexate ilegal

L. G. | 19.10.2022

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat introducerea legii marțiale în cele patru regiuni ucrainene anexate de Rusia, relatează CNN și The Guardian.

Pe aceeași temă

El a semnat un decret care introduce legea marțială în regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Declararea legii marțiale oferă Kremlinului un control mai strict asupra acestor zone.

„Am semnat un decret privind introducerea legii marțiale în aceste patru entități constitutive ale Federației Ruse [regiunile Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie]. Acesta va fi trimis imediat spre aprobare Consiliului Federației și Duma de Stat”, a declarat Putin.

„Au intrat în vigoare legile constituționale privind admiterea a patru noi regiuni în Federația Rusă. Regimul de la Kiev, după cum știți, a refuzat să recunoască voința și alegerea poporului, respinge orice propunere de negociere. Dimpotrivă, bombardamentele continuă. Mor civili”, susține președintele rus, citat de Interfax.

„Lucrăm la rezolvarea unor sarcini de anvergură foarte dificile pentru a asigura securitatea și viitorul sigur al Rusiei, pentru a ne proteja poporul. Cei care se află pe linia frontului sau care se antrenează în poligoanele de tragere și în centrele de pregătire ar trebui să simtă sprijinul nostru și să știe că au în spate țara noastră măreață și poporul nostru unit”, a afirmat Putin.

El a anunțat, de asemenea, puteri suplimentare de urgență pentru șefii tuturor regiunilor din Rusia, dar nu a oferit detalii.

„În situația actuală, consider că este necesar să acord puteri suplimentare șefilor tuturor regiunilor din Rusia”, a mai adăugat liderul rus.

El a pretins că în aceste teritorii „înainte de a se alătura Rusiei, a existat un regim de lege marțială”. „Acum trebuie să formalizăm acest regim deja în cadrul legislației rusești. Prin urmare, am semnat un decret privind introducerea legii marțiale în aceste patru subiecte ale Federației Ruse”, a explicat Putin.

Liderul de la Kremlin, amintind de aruncarea în aer a podului din Crimeea, a spus că serviciile speciale rusești „au reprimat atacuri teroriste în alte regiuni ale Rusiei, inclusiv arestări în masă de persoane, împotriva instalațiilor de transport și energetice”. „Aș dori să subliniez acest lucru în legătură cu instalațiile nucleare”, a adăugat el.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), cu 193 de membri, a adoptat o rezoluție prin care a condamnat anexările ilegale ale celor patru regiuni ucrainene de către Rusia, cu 143 de voturi pentru, cinci împotrivă și 35 de abțineri, printre care China, India, Pakistan și Africa de Sud, în ciuda eforturilor diplomatice ale SUA.

Ce presupune introducerea legii marțiale

Legislația rusă indică faptul că impunerea legii marțiale ar putea implica restricții privind călătoriile și adunările publice, o cenzură mai strictă și o autoritate mai mare pentru agențiile de aplicare a legii.

Kevin Rothrock, redactor la publicația de știri rusească independentă Meduza, explică modul în care declararea legii marțiale oferă Kremlinului un control mai strâns asupra zonelor ocupate.

„Ce presupune legea marțială? Stare de asediu, restricții de călătorie și de reședință, cenzură militară, mai multe date ascunse ca fiind clasificate, limitări și confiscări de arme și droguri, interdicții privind grevele muncitorești, muncă forțată de apărare și multe altele”, se arată în postarea jurnalistului rus.

„O pseudolegalizare a jafului”

De asemenea, jurnalistul Jake Cordell de la agenția de presă Reuters scrie pe Twitter că decretele actuale ale Kremlinului merg mult mai departe decât ceea ce a spus Vladimir Putin în timpul discursului său în fața Consiliului de Securitate al Rusiei.

„Decretele reale ale Kremlinului merg mult mai departe decât a lăsat să se înțeleagă Putin în discursul său (ca de obicei) privind legea marțială, prezentând noi măsuri de securitate radicale, restricții de circulație, controale ale vehiculelor și „mobilizare economică” în mare parte din vestul și sudul Rusiei”, explică Cordell.

Un consilier prezidenţial ucrainean a respins decretarea legii marţiale, de către Vladimir Putin, în patru regiuni ale Ucrainei ocupate de Rusia, calificând acest demers drept o "pseudolegalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor", scrie Rador.

"Implementarea legii marţiale de către Rusia în teritoriile ocupate ar trebui să fie considerată doar o pseudolegalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor printr-o altă «regrupare»", a scris pe Twitter Mihailo Podoliak.

"Acest lucru nu schimbă nimic pentru Ucraina. Noi continuăm eliberarea şi dezocuparea teritoriilor noastre", a adăugat consilierul prezidenţial.

Rusia a început evacuarea în Herson

Generalul Serghei Surovikin, noul comandant suprem al forțelor de invazie rusești, anunțase marți seară că Rusia va începe evacuarea civililor din această regiune din sudul Ucrainei.

„Situația din zona operațiunii militare speciale poate fi descrisă ca fiind tensionată. Inamicul nu renunță la încercările sale de a ataca pozițiile trupelor rusești", a declarat generalul Serghei Surovikin, responsabil de operațiunile din Ucraina în ultimele zece zile, la televiziunea rusă de stat Rossia 24.

Miercuri dimineața, Kirill Stremousov, cel mai cunoscut oficial instalat de forțele de ocupație rusești în Herson,  a avertizat că inclusiv orașul Herson, capitala regiunii, ar putea fi vizat în orice moment de un atac al armatei ucrainene.

Forțele ruse din Herson au fost împinse înapoi cu 20-30 km în ultimele săptămâni și riscă să fie blocate pe malul drept sau vestic al râului Nipru. Forțele ucrainene „vor începe în scurt timp o ofensivă împotriva orașului Herson”, a mai declarat Stremousov.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22