Putin pune în alertă forțele nucleare

Redactia | 27.02.2022

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ceea ce el a acuzat ca fiind „declarații agresive din partea țărilor NATO”.

Pe aceeași temă

Președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, transmit Reuters și AFP.

Decizia a fost luată din cauza „poziției agresive” a țărilor NATO, susține liderul de la Kremlin.

În aceste momente, Putin are o întâlnire televizată cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful marelui stat major, Valeri Gherasimov. 

"Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă", a declarat Putin.

„Dragi colegi, vedeți acțiunile neprietenoase ale țărilor din Vest în ceea ce privește partea economică, despre care știm cu toții, dar înalții oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federației Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării și șefului marelui stat major să treacă forțele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă”, a spus Putin. 

Decuplarea de la SWIFT

Într-un anunț de sâmbătă după-amiază târziu, Casa Albă a anunțat printr-o declarație comună cu Comisia Europeană, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit și Canada, că SUA că sprijină expulzarea anumitor bănci rusești din SWIFT, rețeaua de înaltă securitate. care conectează mii de instituții financiare din întreaga lume și a promis eforturi pentru „a se asigura în mod colectiv că acest război este un eșec strategic pentru Putin”.

„Acest lucru va asigura că aceste bănci sunt deconectate de la sistemul financiar internațional și le va afecta capacitatea de a opera la nivel global”, au scris într-o declarație comună, promițând, de asemenea, „măsuri restrictive care vor împiedica Banca Centrală a Rusiei să-și desfășoare rezervele internaționale în moduri care subminează impactul sancțiunilor noastre” și restricționând vânzarea „pașapoartelor de aur” care le permit oligarhilor ruși să evite greul sancțiunilor deja aplicate.

Ursula von der Leyen a anunțat că ”un număr de banci ruse vor fi excluse din SWIFT” și că o parte din activele Băncii Centrale Ruse vor fi înghețate.

Ne angajăm să ne asigurăm că băncile rusești selectate sunt eliminate din sistemul de mesagerie SWIFT. Acest lucru va asigura că aceste bănci sunt deconectate de sistemul financiar internațional și le va afecta capacitatea de a opera la nivel global.

În al doilea rând, ne angajăm să impunem măsuri restrictive care să împiedice Banca Centrală Rusă să-și desfășoare rezervele internaționale în moduri care să submineze impactul sancțiunilor noastre".

Arsenalul nuclear al Rusiei

Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.

O treime dintre armele nucleare al Uniunii Sovietice erau amplasate pe teritoriul Ucrainei, însă aceasta a renunțat la ele după ruperea URSS, primind în schimb garanții scrise de independență și suveranitate de la Rusia, SUA și Marea Britanie.

De menționat că Belarusul organizează, duminică, un referendum pentru a adopta o nouă constituție care ar renunța la statutul de țară non-nucleară, într-un moment în care țara a devenit o rampă de lansare pentru trupele rusești care invadează Ucraina.

De asemenea, trebuie amintit și că rușii au acuzat în ultimele zile Ucraina că vrea să fabrice o bombă nucleară ”murdară”, iar fosta centrală Cernobîl a fost unul dintre primele obiective ale invaziei, fiind și acum sub controlul forțelor trimise de Putin.

În plus, trupele rusești s-au apropiat sâmbătă de centrala nucleară ucraineană din Zaporizhzhia și și-au îndreptat rachetele spre ea, a declarat Vadym Denysenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne.

Rusia se află în ultimele stadii ale unui proces de modernizare a forțelor sale nucleare strategice și non-strategice, demarat în urmă cu mai multe decenii pentru a moderniza armele din perioada Uniunii Sovietice cu sisteme mai noi.

În luna decembrie a anului trecut ministrul apărării Serghei Șoigu raporta că armele și echipamentul modern constituie acum 89,1% din arsenalul nuclear al Rusiei.

Buletinul Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, organizația care ține faimosul „Ceas al Apocalipsei”, nota într-un raport publicat în data de 23 februarie a acestui an că până la momentul respectiv că unele din vehiculele de lansare desfășurate de Rusia la granița cu Ucraina au capabilitate duală, însemnând că ele pot fi folosite pentru a lansa atât focoase convenționale, cât și nucleare.

Aceeași organizație estima că la începutul lui 2022 arsenalul nuclear al Rusiei număra aproximativ 4.477 de focoase nucleare care erau desemnate unor bombardiere strategice cu rază lungă și unor forțe nucleare cu rază mai scurtă.

Dintre acestea, în jur de 1.588 de focoase strategice sunt desfășurate: în jur de 812 unor rachete balistice lansate de la sol, aproximativ 576 se află pe submarine nucleare și posibil alte 200 la baze aeriene ale unor bombardiere grele.

Arsenalul nuclear al Rusiei (FOTO: Bulletin of the Atomic Scientists)

Rachetele balistice intercontinentale ale Rusiei

Forțele Rachetelor Strategice ale Rusiei folosesc în prezent mai multe tipuri de rachete balistice intercontinentale (ICBM), ținute atât în silozuri nucleare, cât și desemnate unor platforme de lansare mobile.

Valeri Gherasimov, comandantul Statului Major rus, declara în luna decembrie a anului trecut că 95% din Forțele Rachetelor Stragice rusești sunt permanent pregătite de luptă.

Tot la sfârșitul anului trecut, generalul-colonel Valeri Gherasimov, afirma într-un interviu acordat Krasnay Zvezda („Steaua Roșie”), ziarul oficial al ministerului apărării de la Moscova, că procentul dintre lansatoarele mobile și cele aflate în silozuri este „aproximativ egal”.

Însă el a precizat că numărul focoaselor desemnate fiecărui siloz „este în prezent ceva mai mare” decât cele alocate platformelor de lansare mobile

În total, ICBM-urile sunt înarmate cu aproximativ 60% din focoasele nucleare desfășurate în prezent de Rusia.

Pe baza imaginilor din satelit și a informațiilor publicate în baza noului tratat START, acordul bilateral între Statele Unite și Rusia privind reducerea și limitarea armelor nucleare, se pare că Rusia are aproximativ 400 de ICBM-uri înarmate cu focoase nucleare, acestea putând transporta la destinație până la 1.185 de focoase.

ICBM-urile sunt organizate în trei armate de rachete care au în total 12 divizii alcătuite din aproximativ 40 de regimente.

Câte arme nucleare poate lansa Rusia de pe submarine?

Marina Militară Rusă operează 10 submarine cu propulsie nucleară ce poate lansa rachete balistice cu focoase nucleare. Jumătate sunt submarine din clasa Delta IV, lansată la începutul anilor 1980, în timp ce celelalte 5 fac parte din clasa Borei, intrată în serviciul marinei ruse în 2010.

Fiecare submarin poate să transporte 16 rachete balistice nucleare cu un număr total de 800 de focoase. Însă nu toate aceste submarine sunt pe deplin operaționale iar numărul de focoase încărcate în unele rachete ar fi trebuit să fie redus în conformitate cu noul tratat START.

Analiștii de la Buletinul Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic estimează că submarinele nucleare ale Rusiei ar dispune de aproximativ 608 focoase.

Bombardierele strategice pe care le are Rusia

Forțele Aeriene Ruse operează două tipuri de bombardiere grele capabile să lanseze rachete armate cu focoase nucleare: Tu-160 „Blackjack” și Tu-95MS „Bear-H”. Analiștii estimează că Rusia are în jur de 60-70 de astfel de bombardiere, dintre care doar 50 sunt considerate desfășurate prin prevederile acordului START.

Ambele tipuri de bombardiere pot transporta rachete de croazieră aer-sol Kh-55 (denumite „AS-15” de NATO) armate nuclear și versiunile modernizate pot transporta și noua rachetă de croazieră Kh-102 („AS-23B”).

Se crede că există două versiuni ale Tu-95: Tu-95H6, care poate transporta intern până la 6 rachete, și Tu-95H16, care a fost proiectat pentru a transporta rachete atât intern, cât și pe piloni montați pe aripile sale. Tu-95H16 poate transporta în total 16 rachete.

În ceea ce privește Tu-160 „Blackjack”, fiecare avion poate transporta o cantitate totală de bombe ce poate ajunge până la 40.000 de kilograme, inclusiv 12 rachete de croazieră nucleare AS-15B.

În total, bombardierele strategice ale Rusiei au potențialul de a transporta peste 800 de arme nucleare, dar estimările plasează numărul lor real la aproximativ 580.

Armele nucleare non-strategice ale Rusiei

Forțele armate ruse au început să își modernizeze și multe din armele nucleare cu rază mai scurtă, numite „non-strategice”, și să introducă noi tipuri.

Aceste eforturi sunt mai puțin clare și ample decât programul de modernizare a forțelor strategice, dar implică de asemenea renunțarea treptată la armele din perioada sovietică și înlocuirea lor cu arme mai puține, dar mai noi.

Noile sisteme adăugate de Rusia capabilităților sale nucleare au făcut administrația Trump să acuze în 2018 Moscova de „creșterea numărului total de arme [non-strategice] din arsenalul său, simultan cu îmbunătățirea semnificativă a capabilităților de lansare ale acestora”.

Statul major de la Moscova continuă să atribuie o importanță ridicată armelor nucleare non-strategice aflate în serviciul forțelor sale navale, aeriene, tactice și de apărare cu rachete, precum și rachetelor balistice cu rază scurtă, considerând că acestea sunt necesare pentru a contrabalansa superioritatea Statelor Unite și a NATO în ceea ce privește forțele convenționale.

Analiștii estimează că în prezent Rusia are 1.912 focoase nucleare non-strategice care pot fi lansate din aer, de pe mare și de la sol. Deși există numeroase zvonuri că Rusia are de fapt mai multe astfel de arme, deocamdată nu există date de încredere disponibile public care să ateste acest lucru.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22