Pe aceeași temă
45.600.000 de voturi, adică 63,60%, a obţinut Vladimir Putin în primul tur. Nici cele mai optimiste sondaje de opinie nu indicau o victorie atât de categorică a premierului rus.
Pe următoarele locuri s-au clasat: comunistul Ghennadi Ziuganov (17,18%), Mihail Prohorov (7,98), Vladimir Jirinovski (6,22) şi Serghei Mironov (3,86). La Petersburg, Putin a obţinut 58,7%, în vreme ce în capitală, la Moscova, scorul a fost ceva mai modest, de doar 48,2% (miliardarul Prohorov s-a clasat pe locul următor cu 19,3%, iar comunistul Ziuganov a obţinut 18,9%). Recordul de participare s-a înregistrat, ca de fiecare dată, în nordul Caucazului, unde s-a votat masiv pentru Putin: în Daghestan şi Inguşetia peste 92%, iar în Cecenia aproape 100%. Miliardarul Prohorov a câştigat în câteva secţii de votare din afara Rusiei, în Marea Britanie şi la Washington, dar a pierdut categoric în Republica Moldova, unde peste 87% au votat pentru Putin.
Rata ridicată de participare la vot, de peste 62%, şi scorul neaşteptat de bun, 63,75%, ar trebui să-i determine pe contestatarii lui Putin să renunţe la orice manifestaţii. Cu astfel de cifre, legitimitatea lui Vladimir Putin este greu, dacă nu imposibil de contestat, în ciuda neregulilor importante consemnate de OSCE. Şi totuşi, pentru această săptămână, ca şi pentru următoarele, până la 8 mai, când este prevăzută inaugurarea celui de-al treilea mandat prezidenţial al lui Putin, sunt anunţate mitinguri de protest, la care vechea lozincă „pentru alegeri corecte“ a fost înlocuită cu „Rusia fără Putin“, după modelul marilor demonstraţii de la Kiev, ce au urmat asasinării ziaristului Gongadze, critic la adresa preşedintelui Leonid Kucima.
Nu e nicio îndoială că Putin este pregătit şi pentru scenariul violenţelor de stradă. În Moscova şi-au făcut apariţia mii, dacă nu cumva chiar zeci de mii, de tineri susţinători ai lui Putin, aduşi cu autocarul din toate colţurile Rusiei. Mitingul din Piaţa Manej, de lângă Kremlin, de duminică seară, de la anunţarea rezultatelor preliminare, la care ar fi participat peste 100.000 de oameni, confirmă determinarea regimului de a bloca orice posibil „scenariu portocaliu“.
De altfel, întrebarea la care experţii încearcă să răspundă se referă la posibilitatea unui „scenariu portocaliu“ în Rusia. Şi, în ciuda entuziasmului unor observatori, majoritatea este rezervată. În primul rând, în Rusia nu ai o opoziţie, ci multe grupări anti-Putin. Este opoziţia „din afara sistemului politic“, opoziţia „antisistem“, o opoziţie care nu este omologată, spre deosebire de comuniştii lui Ziuganov sau naţionaliştii lui Jirinovski, care reprezintă opoziţia din sistem. În rândurile opoziţiei din afara sistemului sunt şi foşti politicieni, precum Boris Nemţov, Vladimir Rîjkov sau ex-premierul Kasianov. Dar ei nu reuşesc să adune mai mult de câteva zeci de persoane la un miting. Nici fostul campion mondial de şah Garry Kasparov n-a avut mai mult succes. Cu ceva mai multă simpatie sunt salutate apariţiile la mitingurile opoziţiei ale realizatorului TV Leonid Parfionov sau ale scriitorului Boris Akunin. Însă vedeta ultimelor luni este blogerul Aleksei Navalnîi, activist anticorupţie. Notorietatea lui în Rusia este foarte redusă, fiind mai bine cunoscut în străinătate. Cei mai activi sunt şeful extremei stângi, Serghei Udalţov, sau liderii „noilor naţionalişti“ reuniţi în jurul lui Tor şi Krîlov, care cer evacuarea caucazienilor din Rusia şi închiderea graniţelor cu fostele republici sovietice din Asia Centrală. Şi totuşi, cel mai vocal lider din afara sistemului politic omologat rămâne naţional-comunistul Limonov, expert în mitinguri violente. Cu asemenea opozanţi, Putin este oricând preferat, ca politician capabil să asigure stabilitatea în ţară.
Chiar dacă transferul paşnic de putere, în urma unei competiţii cu adevărat deschise şi corecte, transfer care validează soliditatea fundamentului unei construcţii democratice se tot amână de două decenii, auspiciile mandatului de 6 ani al lui Putin nu sunt nici pe departe proaste. Preţurile mari la hidrocarburi alimentează bugetul rus federal, asigurând Kremlinului resursele pentru o ofensivă economică şi politică fără precedent în ultima jumătate de secol. Pe plan intern, Putin are capacitatea să continue reformele politice începute, prea târziu, de Dmitri Medvedev, să poarte un dialog onest cu o societate care se repolitizează şi să încheie cu ea un contract social, altul decât cel stabilit în anul 2000. Dacă amână la nesfârşit sau ratează acest din urmă obiectiv, fisura socială din Rusia va deveni o prăpastie şi, atunci, „scenariul portocaliu“ va fi nu doar posibil, ci chiar probabil. //
