Pe aceeași temă
Liderul de la Kremlin joacă diverse variante tactice, în funcție de rezultatul operațiunilor, obiectivul strategic fiind același: menținerea Ucrainei în afara blocului politico-militar al Occidentului, dominat de SUA.
Ocupați cu odiseea convoiului umanitar rusesc plimbat de Moscova la granița de est a Ucrainei, experții care urmăresc încordați evoluțiile de pe frontul din Donbass n-au acordat atenție desfășurărilor tactice ale insurgenților, care au pregătit de la mijlocul lunii august un clește în care au prins o parte a trupelor ucrainene care participă la așa-numita „operațiune antiteroristă“. De altfel, cacofonia generată de războiul informațional din jurul conflictului din sud-estul Ucrainei i-a împiedicat pe mulți să înțeleagă ce s-a întâmplat pe teren. Știrea cea mai importantă este că insurgenții proruși au încercuit mari unități ale armatei ucrainene la Ilovaisk, în regiunea Donețk, și nu prezența sau numărul militarilor ruși care au trecut granița în Ucraina pentru a participa direct la lupte.
În planul tactic al Kievului, armata ucraineană urma să-i alunge pe insurgenți din regiunile Donețk și Lugansk, până la 24 august, când se sărbătoreau 23 de ani de la declararea independenței țării. Înfrângerea de pe front marchează eșecul planului președintelui Petro Poroșenko de rezolvare militară a crizei. Ceea ce nu înseamnă că Ucraina va renunța la soluția militară, cel puțin până la alegerile parlamentare anticipate. Ca să continue operațiunile, Kievul are nevoie de armament și muniție, pe care le-ar putea obține din Occident. Mai are nevoie de militari care să nu dezerteze pe drumul spre front. Și mai speră președinele Poroșenko că sancțiunile împotriva Rusiei îl vor obliga pe președintele Putin să renunțe la a-i mai sprijini masiv pe insurgenții proruși.
Rebel pro-rus inspectează daunele în urma unui bombardament la Doneţk |
De cealaltă parte, liderul de la Kremlin joacă diverse variante tactice, în funcție de rezultatul operațiunilor, obiectivul strategic fiind același: menținerea Ucrainei în afara blocului politico-militar al Occidentului, dominat de SUA. Pe termen mediu și lung, ca să atingă acest obiectiv, Moscova trebuie să creeze instrumentele necesare. În fostul spațiu sovietic, regiunile separatiste au jucat un astfel de rol.
În cazul Ucrainei, o astfel de regiune ar fi putut fi Novorossiia, entitate administrativă înființată în secolul al XVIII, în care intrau teritoriile anexate de pe litoralul nordic al Mării Negre, în urma războaielor ruso-otomane. Tot sudul și estul Ucrainei de azi, de la Tiraspol, în Transnistria, nordul gurilor Dunării și până Donețk, trecând prin Odessa, a făcut parte din Novorossiia. Cele câteva tentative de a destabiliza sudul Ucrainei, în lunile aprilie-mai, au eșuat, astfel că insurecția anti-Kiev a avut succes doar în regiunile Donețk și Lugansk, locuite majoritar de entici ruși.
Termenul Novorossiia a revenit surprinzător în circulație, odată ce președintele Putin, la 17 aprilie, l-a utilizat pentru a denumi sud-estul Ucrainei. Recent, la 29 august, el este menționat chiar în titlul unui comunicat al Kremlinului. S-a speculat că repunerea în circulație a termenului anunță noi planuri anexioniste ale președintelui Putin. Concluzie pripită, dacă Putin ar fi vrut să anexeze estul Ucrainei, probabil că ar fi făcut-o deja, imediat după consumarea episodului Crimeea. Obiectul principal al Rusiei nu este să anexeze bucăți din estul Ucrainei, ci să țină întreaga Ucraină ostatică, iar dacă nu reușește s-o facă membră a deja înființatei Uniuni Economice Euro-asiatice, s-o mențină măcar într-o zonă gri.
Eșuând în încercarea de a pune bazele unei mari regiuni separatiste, Novorossiia, Moscova a trebuit să se mulțumească cu Donbassul, care are însă suficiente resurse pentru a interpreta partitura scrisă de Kremlin. Cu condiția ca Donețk și Lugansk să rămână în componența unei Ucraine federalizate, în care fiecare regiune să aibă dreptul de a organiza referendumuri prin care vor putea bloca orientarea spre Vest a Kievului, aderarea la NATO sau la UE. Deci, un fel de plan Kozak ajustat pentru Ucraina, prin care Moscova păstrează controlul asupra opțiunilor politice majore ale Kievului. Ca acest proiect să poată fi pus în practică, ofensiva armatei ucrainene lansată în iunie trebuia să eșueze, ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Tot de acest registru ține îndepărtarea liderilor de la Donețk care promovau independența și anexarea la Rusia, precum și dispariția termenului de separatist din relatările despre Donbass. Sub presiunea ultimelor evoluții de pe front, așa cum decripta consilierul prezidențial Vladimir Lukin planurile Kremlinului, Poroșenko trebuie să înțeleagă că nu poate rezolva militar criza, pentru că Putin o să trimită atâtea trupe cât este nevoie pentru ca armata ucraineană să nu-i învingă pe insurgenți. Obiectivul de etapă al Moscovei este ca Poroșenko să accepte să negocieze cu cine decide Putin. Ceea ce se și întâmplă. Însă, pentru reglementarea durabilă a crizei ucrainene, Putin vrea să negocieze un nou aranjament de securitate cu Angela Merkel și Barack Obama. //
