Războiul de apărare al Uniunii Europene

Uniunea Europeană trebuie să se mobilizeze militar, politic și moral într-un mod exemplar pentru a susține Ucraina, Moldova, Georgia și statele baltice în fața agresiunii Rusiei.

Zilele acestea, soarta a milioane de ce­tă­țeni ucraineni, moldoveni, georgieni, be­laruși și chiar din țările Asiei Centrale este jucată în Ucraina. Războiul ruso-ucrai­nean devine mai degrabă o chestiune de timp. El este deja o certitudine. Ma­jo­ri­tatea observatorilor spa­țiu­lui est-european afirmă că în următoarea săptămână vom fi probabil martorii in­vaziei rusești în estul și po­sibil sudul Ucrainei. Con­centrarea de trupe rusești, rapoartele deja publice din partea unor înalți militari SUA și NATO, numărul provocărilor din par­tea „omuleților verzi“ (soldați ruși de­ghizați în gărzi de „autoapărare“) și ten­tativele de justificare internațională or­chestrate de Rusia în Consiliul de Se­cu­ritate al ONU sau ultima adresare publică a lui Ianukovici de la Rostov indică nu nu­mai spre violenta și falsa culpabilizare a ma­jorității ucrainenilor, ci și spre bla­ma­rea SUA și UE pentru presupusa spon­so­ri­zare a inventatei acțiuni colective a Occi­dentului (sub forma Parteneriatului Estic) împotriva Rusiei. Astfel, vechiul clișeu iden­titar rusesc și „formulă de succes“ pen­tru strigarea din partea Kremlinului la mo­bilizarea pentru apărarea cetății ase­diate împotriva dușmanului care bate la poartă pare a fi mai prezentă ca niciodată.

Aventura lui Vladimir Putin are le­gi­ti­mi­tate în ochii majorității rușilor, însă puțini dintre ei realizează că în acest fel Rusia a declanșat propria lichidare, în forma și con­ținutul actuale. Războiul ruso-ucrai­nean are șanse foarte mici de a rămâne un conflict local și izolat, fie și datorită fap­tului că nici pașnica UE nu va mai putea tolera revizionismul rusesc, deoarece va­lo­rile elementare pe care este construită Eu­ropa și viziunea despre o lume pașnică sunt grav demantelate de către Rusia, ca re­zultat al proiectului UE numit Par­te­ne­riatul Estic. Anume acest proiect a declanșat războiul care începe în prezent, ce­ea ce este mai mult decât su­gestiv pentru natura an­tisistemică a Rusiei ca ac­tor al politicii inter­na­țio­nale, dar și principală ame­nințare la integritatea Eu­ropei. Astfel, dacă Rusia e gata să declanșeze un răz­boi de proporții con­ti­nen­tale pentru un proiect minimalist, de mo­dernizare a Europei de Est, așa cum s-a do­rit la Vilnius, atunci la ce trebuie să se aștepte UE în eventualitatea unei pro­mi­siuni de integrare la Summitul de la Riga din (probabil) mai 2015?

Actualul război va începe mai degrabă ca un „Afganistan european“ (cf. Războiul so­vieto-afgan, 1979-1989) care, până la final, va lua multe vieți și va pune cruce pe ultimul imperiu eurasiatic. Este, însă, greu de prevăzut dacă și când va fi invocat „argumentul nuclear“ și ce consecințe va avea acesta. În egală măsură, rămâne de vă­zut când și cum va începe Maidanul ru­sesc. O sută de ani de la „Marele Oc­tom­brie“ se conturează dramatic la orizont, la fel cum o sută de ani de la primul război mondial, în loc de recviem pentru secolul XX, devine un redivivus pentru secolul XIX. Dacă, în 1914, Europa își provoca autodistrugerea, atunci o sută de ani mai târziu se pune problema prezervării uni­fi­cării pașnice a continentului o dată și pen­tru totdeauna. În acest context, e greu de crezut că statele UE vor mai tolera alte provocări rusești. În caz contrar, proiectul de „sfârșit al istoriei“ numit Uniunea Eu­ropeană va fi un eșec survenit din gre­șeala de a nu fi dus proiectul până la lo­gicul său final – integrarea Europei Cen­trale și de Est.

Probabil, pe viitor, ne vom aminti despre sum­mitul Parteneriatul Estic de la Vil­nius ca despre evenimentul care a de­clan­șat un război între slavii de est. Va fi în același timp evenimentul de la care vom cronometra o nouă eră continentală și poa­te chiar globală. Însă nu se știe cu ce cos­turi va fi instituită noua eră globală și da­că UE va permite să fie deconstruită. În zilele acestea, ucrainenii nu își apără doar țara și viitorul, ci apără un întreg con­ti­nent de întunecimea „modelului lui Gin­ghis Han“. Or, acesta este exact modelul po­litic pe care este construită Rusia în­cepând cu Evul Mediu, model care, iată, du­pă jumătate de mileniu, își propune poa­te pentru ultima oară să transforme con­tinentul, din inițiator al civilizării, în receptor al barbarismului și retrogresiunii eurasiatice. Da, este un joc cu sumă nulă. Este un război pentru apărarea UE ca cel mai de succes proiect de pacificare între na­țiuni din istorie.

Ce înseamnă războiul ruso-ucrainean pen­tru continentul european? Înseamnă că, pentru UE, realul moment al adevărului a venit. Semnarea anunțată pentru iunie 2014 a celor trei Acorduri de Asociere și Acordul de Liber Schimb cu Moldova, Ucraina și Georgia aproape că nu mai are miză în acest moment. UE trebuie să se mobilizeze militar, politic și moral într-un mod exemplar pentru a susține Ucraina, Moldova, Georgia și statele baltice în fața agresiunii Rusiei. În caz contrar, ex^­tin­de­rea euro-atlantică din ultimele două de­ce­nii nu va mai avea sens, atunci când sute de mii sau poate chiar milioane de re­fugiați vor inunda continentul european. Va fi cel mai mare eșec de securitate al Occidentului. //