Războiul împotriva ISIS e abia la început

Atrocitățile comise de ISIS împotriva șiiților, creștinilor și yazidilor țin prima pagină a ziarelor. Chiar săptămâna trecută, Human Rights Watch prezenta dovezile unei execuții în masă a 600 de oameni. În același timp, este iluzoriu să credem că problema ISIS se poate rezolva peste noapte.

În multiplele sale luări de poziție, Barack Obama a vorbit despre obiectivul slăbirii și, în cele din urmă, al înfrângerii ISIS. Însă tot ceea ce vedem în prezent se li­mi­tează în principal la prima dimensiune – degradarea centrelor de comandă și con­trol, oprirea ofensivelor convenționale împotriva unor orașe cu populație ma­joritar kurdă (precum Erbil și Kobane), anihilarea temporară a surselor de venituri, precum plat­for­mele petroliere controlate de ISIS. În această fază de indiguire a ISIS în care ne aflăm în pre­zent contează enorm colaborarea dintre forțele locale kurde și umbrela aeriană ofe­rită de Statele Unite. Sau colaborarea ope­rațională dintre aviația americană și for­țele guvernamentale irakiene. Cu alte cu­vinte, US Air Force trebuie să acceseze ca­pacitățile senzoriale ale localnicilor pentru a naviga și a se orienta pe un câmp de lup­tă terestru dominat de ISIS.

Între timp, în teritoriul pe care îl con­tro­lează, forțele Statului Islamic măcelăresc și elimină tot ceea ce li se opune. Sunt căutați în mod preferențial inamicii sec­tari (șiiții), precum și celelalte minorități religioase (creștinii) sau kurzii. În egală mă­sură devine o prioritate sfărâmarea ace­lor insule de rezistență tribală sunnită ca­re, într-o bună zi, s-ar putea ridica îm­po­triva Statului Islamic după modelul „Deș­teptării Triburilor din Anbar“. Chiar săp­tămâna trecută au fost găsite corpurile a peste 300 dintre membrii tribului sunnit Al­­bu Nimr. În general, este vizat leader­shi­pul acelor triburi care au participat în re­volta anti-Al Qaeda din anii 2006-2007 și care au făcut posibilă atunci înfrângerea tac­tică a precursorului ISIS. De altfel, John Allen, proaspătul tri­mis special al ad­ministrației pentru coordonarea efor­tu­lui împotriva Statului Is­lamic, a fost numit de Oba­ma în această poziție la ini­țiativa celor mai importanți lideri ai comunității sun­nite, pre­cum Ahmed Abu Risha, una dintre per­so­na­litățile pivot ale rebeliunii tri­bale din 2007. O piesă esen­țială în strategia Washingtonului ține de reenergizarea și spri­jinirea elementelor tri­bale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Sta­tului Islamic. Este singura mo­dalitate de a duce ofensiva adânc în te­ri­toriul califatului. Însă, în cazul tribului Al­bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne în­că masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor co­mu­nități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a com­pleta veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția ame­ricană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa-numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foar­te probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, se­cre­tarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este ine­vitabil un proiect pe termen lung. Iar mul­te dintre armele necesare nu folosesc gloan­țe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei in­surgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima ju­mă­tate a anilor 2000) parcă recompun ra­diografia comportamentală a Statului Isla­mic. Oferă servicii, dispune de o in­fra­struc­tură de guvernare paralelă, acțio­nea­ză ca o gherilă, dar, în același timp, func­ționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține sus­ți­nerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât exis­tă între Damasc și Bagdad. Așadar, pentru a rostogoli în sens opus aceste progrese, e nevoie de mult mai mult decât de drone și bombe inteligente americane, pentru că vorbim esențialmente de o problemă de guvernare, de un altfel de proiect de so­cietate. Este și mesajul dat de generalul Mar­tin Dempsey, principalul consilier mi­litar al președintelui Obama, în timpul dis­cursului ținut sub cupola uneia dintre cele mai prestigioase școli de afaceri publice din Statele Unite (Maxwell School of Ci­ti­zen­ship and Public Affairs): „cheia în­frân­­gerii ISIS este un guvern irakian in­clusivist. Dacă reușește o reconciliere cu sunniții și kurzii, ISIS se dezintegrează. Va fi respins din interiorul populației“. //

CITIȚI ȘI

• Obama intră în coliziune cu regimul Orbán
• Flancul estic al NATO rămâne în pericol