Pe aceeași temă
1848, Gandhi, 1989? Fotografie neretuşată despre acum.
„Anul revoluţiilor a început în ianuarie, într-o ţară de importanţă redusă. Apoi protestele s-au răspândit în cel mai mare stat al regiunii, răsturnând un regim care părea ferm înrădăcinat. Efectul a fost răsunător. Atmosfera era încărcată de discursuri entuziaste despre libertate. Proteste de stradă au izbucnit peste tot, contestând domnia autocraţilor care priveau înspăimântaţi din palatele lor.“ Astfel sunt descrise evenimentele care au tulburat liniştea „vechiului regim“, într-un editorial din săptămânalul Times. Succesul „Revoluţiei Iasomiei“ din Tunisia, apoi alungarea faraonului etern, Hosni Mubarak, par să fi deschis o cutie a Pandorei. Statu quo-ul se zgâlţâie serios din toate încheieturile. Istoria a ieşit din matcă. Unda de şoc tunisiană a lovit în plin poarta lumii arabe - Cairo –, doborând-o. A fost o chestiune de zile până când, rând pe rând, Bahreinul, Yemenul, Iordania, Libia, până şi Iranul au fost cuprinse într-un veritabil vortex. Patternul este mereu acelaşi: tineri furioşi se revoltă împotriva unor regimuri autocrate care au pierdut orice legătură cu propriile popoare. Parcă un fir nevăzut îi conectează şi îi reuneşte într-o conştiinţă comună... a rebeliunii. „To be or not to be... likeminded?“ Iată întrebarea.
Săptămâna trecută, în Bucureşti, s-a aflat simbolul mişcării Solidarność, Adam Michnik. Nu poţi, chiar involuntar, să nu suprapui imaginea acestui luptător împotriva dictaturii comuniste peste revoltele transmise live din Orient. Şi să îţi pui întrebarea: oare ce îi aduce împreună pe tinerii furioşi din Orient? Oare nu găsim şi în cazul lor aceeaşi „memorie comună“ care odinioară
i-a reunit pe Michnik, Havel şi Konrad în lupta împotriva colosului totalitar comunist? Cu ani în urmă, într-o lume fără net, Twitter sau Facebook, Timothy Garton Ash a coborât în „subsolul comun“ al Europei Centrale pentru a descoperi că „intelectualii independenţi din această parte a lumii împărtăşesc un set distinctiv de atitudini, idei şi valori, un set de atitudini pe care îl au în comun... şi care provine din istoria lor specific central-europeană“. La fel se întâmplă astăzi în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord: Internetul conectează generaţiile digitale ale regiunii într-un autentic „polis online“, ajutându-i să înţeleagă că toţi respiră aerul autocraţiilor (anchilozate parcă în lumea „dinozaurilor“ din vremea Războiului Rece) şi că, până la un punct, problemele lor sunt similare. Toţi se confruntă cu absenţa „şanselor existenţiale“ de tot felul (politice sau economice). În plus, se uită o realitate demografică greu de contestat, cu efecte tectonice asupra texturii statu quo-ului: peste 60% din populaţia regiunii are sub 30 de ani. Milioane de oameni ale căror aspiraţii şi nevoi nu au un răspuns, iată materia primă a situaţiilor revoluţionare. O combinaţie explozivă.
Doar teorie? Pentru a afla răspunsul trebuie să coborâm la firul ierbii, în măruntaiele acestei revoluţii online. Dacă disidenţii Europei Centrale au fost uniţi prin filosofia vieţii în adevăr care le dădea „putere celor fără de putere“, „disidenţii“ Orientului au inventat şi ei propriul limbaj. Unul simbolic, dar în acelaşi timp accesibil tuturor. „Vă scriu din închisoarea mea. Care închisoare? Închisoarea construită special pentru mine, din cauza pasiunii mele pentru adevăr şi dreptate. Propaganda este închisoarea mea.“ Michnik? Havel? Nici unul, nici altul. Ci un grup de rapperi egipteni (Arabian Knightz) care îşi cântă suferinţa în ritm de hip-hop. „Cuvântul“ lor s-a răspândit peste tot cu viteza Internetului. Melodia intitulată Nu sunt prizonierul tău a devenit un adevărat imn al Pieţii Tahrir şi a fost cântată live, acolo, în acea veritabilă Piaţa a Universităţii lumii arabe. Refrenul - „Nu mă poţi ţine aici pentru totdeauna“ – a devenit peste noapte un avertisment pentru toţi autocraţii regiunii. Ritmul este spasmodic, supărat, scrâşnit, furios, demascând minciuna „oficială“: „microfonul şi pixul sunt arme de distrugere în masă, domnule Preşedinte”; „domnule Politician, am o mică întrebare - cum se face că dumneavoastră aveţi ce să mâncaţi, iar poporul nu?“. O altă melodie a grupului instigă şi mobilizează repetând obsesiv câteva cuvinte: „Eşti mulţumit? Revoltă-te“; „Tot ce am de spus este - revoltă-te, revoltă-te, revoltă-te; „Trezeşte-te şi revoltă-te“. Ambele melodii fac parte din albumul de debut, simbolic intitulat Uknighted State of Arabia. Ascultat la pachet, acesta transmite ascultătorului de oriunde aparenţa unui fond de memorie comună - o regiune „prăbuşită“ care se confruntă cu aceleaşi probleme. Grupul de rapperi crede cu tărie în ceva ce l-ar face mândru chiar şi pe Havel: „Adevărul este muniţia noastră“; „ai o voce: foloseşte-o!“; „mesajul nostru este să ne revoltăm împotriva ignoranţei poporului“. În acelaşi timp, este foarte interesant cum sunt definite protestele antiguvernamentale. Reprezintă mult mai mult decât un simplu protest: „Este un război al minţilor între guvern şi popor“. Este o nuanţă care aminteşte de un fragment scris cândva de Michnik, în timpul propriei sale bătălii: „Războiul este continuarea politicii cu alte mijloace. De data aceasta, era un război contra unei societăţi organizate, lansat de către stat“. Iată esenţa a ceea ce vedem acum în Orientul Mijlociu.
De Rush, Sphinx & E-Money, componenţii trupei Arabian Knightz am aflat de pe un site din Bahrain, mideastunes.com - un adevărat bazar regional clandestin, un spaţiu alternativ, independent, smuls de sub tutela atotputernică a statului, care găzduieşte rap iranian, punk iordanian, R&B local sau hip-hop kurd. Ascultând poveştile din spatele versurilor nu poţi să nu constaţi că de fapt toate aceste audienţe sunt de facto conectate... în suferinţă. „Sigur că oameni precum Gandhi îmi dau speranţă, dar ceea ce mă face să ies în piaţă şi să doresc schimbarea sunt poveştile oamenilor, iar ele vin prin muzică“, spune Esraa Al Shafei, de 24 de ani, creatoarea site-ului.
Ne confruntăm oare cu revoluţii autentice? Revoluţia presupune schimbarea din temelii a vechiului regim. Dar vechiul regim se află încă la butoane. Probabil că mult mai potrivit este termenul lui Timothy Garton Ash de „refoluţie“ - reforme dictate de sus la presiuni exercitate de jos. //
* * *
Whos next?
Regimul lui Ali Abudullah Saleh din Yemen (la conducere din 1978) sau cel al colonelului libian Muammar al-Gaddafi, aflat în cel de-al 42-lea an de domnie? Nici Bahrainul, Iordania sau Iranul nu stau foarte comod. Dintre toate, regimul libian se clatină cel mai zdravăn.
În regiune circulă şi un banc: Zine al-Abidine Ben Ali a căzut într-o vineri, la fel şi Hosni Mubarak. Se spune că, de frică, colonelul Gaddafi ar fi interzis ziua de vineri. Săptămâna trecută, în Benghazi şi Tripoli au izbucnit mitinguri antiguvernamentale. Forţele loiale regimului au intervenit în încerarea de a reprima revoltele. Bilanţul este tragic - cel puţin 230 de morţi în rândul protestatarilor, anunţă organizaţiile umanitare. Autoritatea regimului pare să se fisureze în toate direcţiile: triburile sunt pe cale să se revolte, iar poliţia îşi pierde tot mai mult respectul comunităţilor (doi politişti au fost spânzuraţi de către manifestanţi în Al-Baida, oraş situat la 1.200 de km de Tripoli). Ministrul libian al Justiţiei, Mustafa Abdel Jalil a demisionat în semn de protest faţă de folosirea excesivă a forţei. Mai multe oraşe printre care şi Benghazi ar fi căzut în mâinile manifestanţilor.
În Yemen, cel puţin 4 demonstranţi au murit şi câteva zeci au fost răniţi în mitingurile care paralizează ţara pentru a 8-a zi consecutiv. În oraşul Taizz, până la 10.000 de protestatari au luat cu asalt piaţa centrală. În Sana, cel puţin 2.000 de furioşi cu megafoane şi înarmaţi cu pietre s-au ciocnit cu câteva sute de susţinători ai guvernului.
În Bahrain, mii de protestatari şi-au petrecut sfârşitul săptămânii trecute în piaţa centrală din Manama. Se estimează că şase manifestanţi şiiţi au fost ucişi în Bahrain de la începutul mişcării de protest, după ce forţele guvernului au deschis focul. În timp ce în piaţă continuă protestele, reprezentanţii monarhiei au acceptat să negocieze.
Şi în Iran mii de persoane au manifestat, în centrul Teheranului, în semn de solidaritate cu revoltele populare din Egipt şi Tunisia. Mobilizarea protestatarilor a venit în urma unui apel lansat de liderii opoziţiei - fostul premier Hossein Moussavi şi fostul preşedinte al Parlamentului, Mehdi Karoubi - în ciuda interdicţiilor. Câteva zeci de oameni au fost reţinuţi, iar liderii opoziţiei au fost puşi sub arest la domiciliu. //
* * *
Midleastyouth.com
„Pentru orice dictatură, momentul critic e acela când reapar autonomia şi legăturile sociale care nu acceptă sancţiunile oficiale“ (Michnik). Este şi ceea ce îşi propune Esraa Al Shafei prin site-ul mideastyouth.com - o încercare de a restabili legăturile între oameni. Promovează toleranţa, drepturile omului, libertatea de exprimare, democraţia. „Sunt probleme care nu aparţin unei singure ţări, ci ne afectează pe toţi. Vreau să construiesc conexiuni între activiştii din întreaga regiune.“
Sfidarea
„Vă scriu din închisoarea mea. Închisoarea construită pentru mine, din cauza pasiunii mele pentru pentru adevăr şi dreptate. Propaganda este închisoarea mea. Şi i-am scris Lui, precum Iosif i-a vorbit faraonului. Din afara închisorii. Ştiu că acest faraon nu are probleme numai în vise, el are probleme în lumea reală... Nu mă poţi ţine aici pentru totdeauna.“ Este mesajul simbolic transmis de Piaţa Tahrir, pe ritmuri de hip-hop, faraonului Hosni Mubarak.
Citeste si despre: revolutia araba, hip-hop, dictatura, refolutii, ritm.
