Revenirea lui Putin la Kremlin în 2012

La sfârşitul lunii septembrie, premierul Vladimir Putin şi-a anunţat candidatura la preşedinţia rusă în faţa a 11.000 de militanţi ai Partidului Rusia Unită.

Respectând prevederile constituţionale, după ce a completat două mandate de preşedinte al Federaţiei Ruse între 2000 şi 2008, Vladimir Putin a transferat responsabilităţile de şef de stat unui locţiilor temporar, protejatul său, Dmitri Medvedev. Formal, în noua sa funcţie de prim-ministru, Putin devenise subalternul noului preşedinte Medvedev. Neoficial, ca premier şi lider al partidului majoritar din parlament, Putin a continuat să menţină autoritatea supremă în Rusia.

Declaraţiile preşedintelui Medvedev din ultimii trei ani au dat impresia că el este mai liberal, mai receptiv la dialog deschis şi mai înclinat să reformeze Rusia spre democraţie decât predecesorul său. Medvedev a criticat corupţia din Rusia, a încurajat respectarea legilor şi a recomandat crearea unui sistem juridic independent. Deşi nu a realizat mai nimic din ce a sugerat, preşedintele Medvedev a fost primit cu deosebită consideraţie în cancelariile occidentale, a fost sprijinit cu entuziasm de cercurile liberale din Rusia şi din străinătate şi a fost încurajat de susţinătorii lui să candideze pentru un al doilea mandat la Kremlin. Putin a declarat în mod repetat că el şi Medvedev vor decide împreună la finele anului 2011 cine va prelua preşedinţia în 2012.

Cu ocazia congresului Partidului Rusia Unită, din septembrie 2011, Medvedev a anunţat că el şi Putin deciseseră încă din 2007 că Putin va redeveni preşedinte după alegerile din martie 2012 şi că Medvedev îşi va relua funcţia de premier. Pentru mulţi, aroganţa lor a fost şocantă: doi indivizi au decis în secret, cu mulţi ani înainte cum îşi vor aroga funcţiile de preşedinte şi de prim-ministru în Federaţia Rusa pentru următorii 16 ani! Evident, pentru ei, obedientul partid majoritar din Dumă nu contează, parlamentul nu îşi permite să conteste deciziile lui Putin şi preferinţele electoratului rus nici nu au fost luate în consideraţie. Toate discuţiile, controversele şi predicţiile cu privire la succesiunea pentru funcţiile cele mai importante din stat, la care au participat cetăţeni, reporteri, analişti, intelectuali şi oficiali din Rusia şi din străinătate, nu au fost decât speculaţii sterile. Fără îndoială, consilierii şi asociaţii lui Medvedev, care l-au încurajat public să candideze pentru al doilea mandat de preşedinte, vor fi marginalizaţi de Putin după „alegerile“ din martie 2012.

Când Duma a adoptat un amendament constituţional prin care s-au extins mandatele de preşedinte de la 4 la 6 ani, unii observatori au dedus că Putin a decis să revină la Kremlin în 2012. Devenise clar că el nu putea să mai aştepte „în culise“ încă alţi 6 ani, până după un al doilea mandat pentru Medvedev. Între timp, ar fi putut interveni evenimente adverse, care să-i frustreze ambiţiile de conducător suprem. Putin şi-a pierdut o parte din popularitatea acumulată în perioada relativ prosperă şi „stabilă“ din 2000-2008, când preţurile ridicate ale ţiţeiului şi gazelor naturale exportate de Rusia au pus la dispoziţia autorităţilor venituri considerabile. Între timp, economia Rusiei a devenit din ce în ce mai dependentă de exporturile de hidrocarburi şi alte zăcăminte naturale. Acum 5 ani, ca să-şi acopere cheltuielile bugetare, Rusia avea nevoie de un preţ de 50 dolari / barilul de ţiţei exportat. În 2012, preţul respectiv va trebui să fie de 120 dolari / baril. În loc să investească veniturile de la export ca să modernizeze industria energetică, să dezvolte infrastructura şi să îmbunătăţească condiţiile din şcoli şi spitale, guvernanţii de la Moscova au irosit sume imense în subvenţionarea întreprinderilor ineficiente, perimate şi necompetitive.

În Rusia, investiţiile interne şi din străinătate sunt descurajate de corupţie, de birocraţia de stat haină şi rapace şi de circumstanţe defavorabile pentru întreprinzători. Corupţia degradează perspectivele indivizilor întreprinzători. Birocraţii, oficialii care controlează activitatea financiară şi organele de represiune denaturează concurenţa, pretinzând „recompense“ substanţiale. Mulţi din elita economică şi politică, în mare parte foşti ofiţeri de securitate, au tendinţa de a confisca, de a jefui şi de a controla.

Un sondaj de opinie recent a indicat că 22% din populaţia Rusiei, mai ales antreprenori, profesionişti şi studenţi, preferă să emigreaze permanent în străinătate. Cei care au plecat sau intenţionează să plece din Rusia, deşi relativ înstăriţi acasă, aspiră să obţină recunoaşterea valorii şi realizărilor lor, securitate personală, respectarea proprietăţii, acces la un sistem de sănătate performant şi o educaţie de calitate pentru copii lor.

Revenirea lui Putin la Kremlin, demiterea umilitoare a respectatului ministru de Finanţe Alexei Kudrin şi absenţa protecţiei legale i-au alarmat pe investitorii şi antreprenorii interni şi străini. Acţiunile de la bursa din Rusia şi-au pierdut din valoare. Cursul rublei a scăzut faţă de dolar. În jur de 70 miliarde dolari vor părăsi Rusia în 2011, de două ori mai mult decât în 2010.

În cei 8 ani ca preşedinte şi aproape patru ca premier, Putin nu a dovedit că intenţionează să liberalizeze economia, să încurajeze sectorul privat, să combată corupţia sau să permită pluralism politic. Parlamentul şi justiţia, în loc să participe la împărţirea puterii în stat, sunt subordonate în mod abject liderilor politici. Este probabil că regimul scelerat existent va continua relativ neschimbat după revenirea lui Putin la Kremlin. Redistribuirea vastă a proprietăţilor din perioada de dinaintea preşedinţiei lui Putin nu va permite liberalizarea politică. Putin şi silovikii din anturajul  său vor împiedica ascendenţa opoziţiei şi vor face orice că să-şi consolideze avuţiile acaparate.

Modul netransparent în care Putin şi-a asigurat revenirea la preşedinţie relevă lipsă de responsabilitate faţă de public, secretomanie şi intoleranţă faţă de oponenţi. De la moartea lui Stalin, niciun alt lider din Rusia nu a avut atâta putere politică personală ca Putin. În literatura de specialitate, regimul creat de el este considerat un fel de sultanat neopaternalistic. Modelul politic şi economic al comuniştilor chinezi, în care partidul unic este forul suprem, nu a fost aplicabil în Rusia. Partidul de guvernământ, Rusia Unită, nerespectat de populaţie, nu face decât să-l aplaude pe Putin. În trecut, la Kremlin s-au perindat mulţi autocraţi şi dictatori brutali. Ţarii îşi arogau legitimitatea prin dinastie şi religie. Secretarii generali ai PCUS îşi justificau puterea prin ideologie şi prin apartenenţa la Biroul Politic al partidului unic. Acum, puterea politică este concentrată fără aparentă justificare în mâna „liderului suprem“ Putin, considerat „indispensabil“.

Cu toate acestea, Putin nu este un dictator. Mulţi cetăţeni, mai ales cei mai puţin şcoliţi, consideră că Putin este un lider puternic, bine intenţionat şi capabil să dirijeze Rusia spre bunăstare, modernitate şi prestigiu internaţional. Adică un conducător aşa cum îi trebuie Rusiei în stadiul actual dezvoltare. El nu este perceput de majoritatea publicului ca un tiran opresiv, lacom şi ahtiat după putere.

Dezamăgirea populaţiei faţă de „democraţia“ sălbatică din perioada preşedintelui Elţîn a fost profundă. Controlând televiziunea, radioul şi publicaţiile importante, autorităţile proiectează imagini de armonie consensuală, stabilitate confortabilă şi colaborare cu regimul de „democraţie dirijată“ instaurat de Putin. Pentru clasa mijlocie şi pentru cetăţenii mai educaţi, propaganda oficială nu este convingătoare.

Evoluţia viitoare a Federaţiei Ruse după revenirea oficială a lui Putin la Kremlin rămâne o nebuloasă. S-ar putea ca Putin să adopte unele reforme economice şi să încerce să combată corupţia. Dar puţini speră ca el să conducă Rusia spre o democraţie cu pluralism politic competitiv, cu alegeri libere şi cu justiţie independentă. O mare parte dintre cei educaţi cred că revenirea lui Putin la preşedinţie va amâna progresul spre normalitate. Ca preşedinte, Putin a exploatat nostalgia publicului pentru „stabilitatea“ şi „măreţia“ trecutului sovietic, a instigat la naţionalism agresiv şi a rămas convins că Rusia nu poate fi guvernată prin metode democrate.

Probabil că preşedintele Putin va fi mai intransigent, mai abrupt şi mai puţin dispus să coopereze cu democraţiile occidentale decât a fost Medvedev. În urma „resetării“ relaţiilor ruso-americane, Moscova a colaborat diplomatic cu America în conflictul SUA cu Iran şi în războiul anti-Gaddafi din Libia, a acceptat un nou acord cu privire la reducerea armamentului nuclear şi a acordat asistenţă logistică forţelor militare americane din Afganistan. Ostilitatea Kremlinului faţă de construcţia unui scut antirachetă în Europa s-a atenuat. În schimb, oficialii americani au evitat să mai critice regimul din Rusia pentru nerespectarea drepturilor civice, alegerile profund inechitabile, maltratarea oponenţilor politici şi eliminarea jurnaliştilor incomozi. Se pare că Washingtonul a „iertat“ agresiunea Moscovei în Georgia şi a acordat „discret“ Rusiei mai multă libertate pentru afirmarea ambiţiilor proprii în „vecinătate“.

Dacă Putin nu reformează structural regimul, el ar putea conduce Rusia spre o perioadă îndelungată de stagnare, frustrare şi cinism, ca în perioada de dinaintea imploziei Uniunii Sovietice. Fostul colonel KGB Vladimir Putin ar putea rămâne oficial la putere până în 2024. O perspectivă dezolantă pentru soarta democraţiei în Rusia, pentru ţările vecine şi pentru relaţiile Rusiei cu democraţiile occidentale. //