Rex Tillerson: o alegere inspirată?

Nominalizarea fostului CEO al ExxonMobil, Rex Tillerson - TRex - pentru Departamentul de Stat a fost primită cu scepticism în rândurile progresiștilor și a “șoimilor” republicani. Saturday Nigh Live îl arată pe Tillerson și un Putin la bustul gol cartografiind conducte de petrol din Rusia. Senatorii John McCain, Lindsey Graham și Marco Rubio și-au exprimat neliniștea față de nominalizare[1]. "Tillerson ar vinde NATO pentru petrolul din Sahalin și pentru amicul său, Vlad", spune pe Twitter fostul șef al staffului lui John McCain. Ca republican #NeverTrump de centru-dreapta (care l-a susținut pe donquijotescul candidat independent Evan McMullin[2]) am mai multe neliniști față de noua administrație. Dar Tillerson nu se află printre ele. Ca să îl citez pe senatorul de Texas, John Corbyn, Tillerson este "o alegere inspirată".

Pledoaria mea pentru Tillerson pornește de la cei care îl sprijină. Robert Gates, fostul secretar al Apărării în administrațiile Bush și Obama, l-a recomandat pe Tillerson lui Trump și a vorbit în numele său în timpul audierilor din fața Comisiei pentru Relații Externe a Senatului[3]. Tillerson este un vechi prieten al lui Brent Scowcroft, consilierul de securitate națională al lui George H.W. Bush. Iar secretarul de stat Jim Baker III a lăudat numinalizarea lui Tillerson. Alături de George Schultz, aceștia sunt, probabil, cei importanți practicticieni ai politicii externe, de la "înțelepții" - George C. Marshall, Dean Acheson sau George Kennan - care au construit ordinea liberală după al doilea război mondial. Mai mult decât atât, ei reprezintă o tradiție uitată, de realiști ai Partidul Republican. Membrii acestei școli, scrie Edward Luce în Financial Times, “au înțeles complexitatea lumii și au jucat în avantajul tuturor". Dată fiind "modestia lor ideologică", acești realiști au devenit alarmați de direcția de politică externă asumată în primul mandat al lui George W. Bush. Astăzi, această școală este destul de puțin influentă în GOP. Poate că acesti realiști republicani văd în Tillerson un spirit înrudit. Oare ar putea acest magnat al petrolului să reînvie o filozofie mai veche în cadrul GOP, dată fiind incoerența intelectuală a lui Trump în politica externă?

Europenii pot lua peste picior decizia de a oferi poziția de secretar de stat unui  om care nu este nici diplomat de carieră,  nici funcționar experimentat și nici legislator consacrat. Dar selecția lui Tillerson merge dincolo de atașamentul mistic al Americii pentru oamenii de afaceri de succes. Ca CEO al ExxonMobil, Tillerson a fost managerul unei companii al cărei portofoliu ar reprezenta cea de a 41 economie din lume daca ar fi fost țară. Interacțiunea sa cu Orientul Mijlociu și Rusia, l-au familiarizat pe Tillerson cu punctele geopolitice fierbinți. Foști asociați și observatori îl descriu drept “ruthless, hard-nosed and no-nonsense negotiator”[4].

Acordurile energetice încheiate de ExxonMobil cu statul rus și compania petrolieră Rosneft, dar și criticile aduse sancțiunilor americane au fost analizate în detaliu. Dar apropierea lui Tillerson de Rusia poate fi un avantaj. Trump și-a schimbat pozitia pe multe subiecte în timpul campaniei, dar dorința sa pentru o "resetare" cu Rusia a rămas consecventă. În acest context, este de preferat ca Tillerson sa fie cel care coordonează efortul de rapprochement, nu Trump sau consilierul său pe probleme de securitate națională, Michael Flynn. Ultimii doi ar putea calcula greșit dând șansa unor victorii umilitoare asupra Occidentului pentru Putin, iar apoi comportamentul lor haotic și mândria masculină ar putea declanșa confruntări periculoase cu Rusia. Dacă urmează o destindere, este mult mai bine ca ea să se întâmple sub Tillerson.

Iar discernamântul lui Tillerson pare să fie încurajator. El s-a opus desemnării lui John Bolton, cel mai nesăbuit dintre neoconservatori, ca adjunct al Secretarului de Stat (numărul doi în ierarhia Departamentului de Stat). În cadrul audierilor din Senat, Tillerson l-a invocat pe Reagan, nu pe Trump. El a reafirmat angajamentle Americii sub Articolul 5, a criticat anexarea Crimeii și a sugerat că Statele Unite ar fi trebui să furnizeze ajutor militar guvernului ucrainean în 2014. Mai mult, comentariile lui Tillerson privind China semnalează o continuare și chiar o consolidare a pivotului asiatic. Totodată, Tillerson și-a declarat sprijinul pentru acordurile climatice de la Paris și pentru Parteneriatul Trans-Pacific (TPP).

Presa s-a concentrat pe schimbul cu Rubio în care Tillerson a refuzat să îl numească pe Putin "criminal de război" pentru bombardarea Alep-ului[5]. Dar oricât ar fi justificată această etichetă, acesta nu este vocabularul potrivit pentru primul diplomat al Americii. Iar din expunerea făcută de Tillerson pe China și Rusia, reiese că acestea reprezintă amenințări clare asupra unor interese de bază. Dar a spus asta fără însă a folosi un limbaj moralist sau respinge perspectiva unor parteneriate limitate. Mai mult decât atât, am fost impresionat de comentariul lui Tillerson că "rușii nu gândesc la fel noi". Un semn că Tillerson ar putea evita perena neglijență americană a culturii și istoriei în diplomație.

Dumnezeu știe ce se va întâmpla atunci când Trump va intra în Biroul Oval. Dar știm ca în situation room se vor afla și Rex Tillerson și Mattis “Câinele Nebun”. Ei sunt susținătorii ordinii postbelice care a extins democrația, a ridicat miliarde de oameni din sărăcie și a îndiguit adevrsarii totalitari. "Cutia neagră" a psihicului lui Trump poate face inutile astfel de sfaturi. Dar sigur îi admiră pe cei doi. Establishmentul din Washington nu îl va convinge pe Trump să îmbrățișeze promovarea democrației, alianțele puternice sau piețele deschise. Dar poate că magnatul petrolului și "călugarul razboinic" vor reuși, iar președintele ales Trump va înțelege că leadership-ul global american nu este ceva de care alții abuzează jefuind Statele Unite, ci “the greatest deal” pe care țara sa îl poate negocia. O speranță palidă, știu. Dar există alta?

David Jimenez este Fulbright Scholar. Până în iunie 2017, el se află Universitatea Ovidius unde predă limba engleză și studii americane. Opiniile din acest articol sunt strict personale.