Rezonanţe regionale ale evoluţiilor din Egipt

Răsturnarea situaţiei la Cairo pare să fi dat aripi preşedintelui Bashar al-Asad în Siria, producând în acelaşi timp un fel de perplexitate în rândurile opoziţiei siriene, în care Fraţii Musulmani (sirieni) au o pondere semnificativă.

Prinşi de dezbaterea care continuă să dezbine societatea egipteană în două, tabăra le­gi­ti­miş­tilor care invocă respectarea principiilor de­mocratice, pe de-o parte, şi cea a resta­ura­to­rilor valorilor revoluţiei, au­tori ai schimbării de regim de la Cairo sprijiniţi de voinţa stră­zii, pe de altă parte, am acordat poate mai puţină aten­ţie implicaţiilor regionale ale debarcării preşedintelui Mursī. Comentatorii arabi ur­mează şi ei principiul tabe­relor atunci când explică si­tuaţia de la Cairo, găsindu-i de o parte sau de alta a celor implicaţi în evenimente, însă, dacă ar fi să fa­cem o analiză a luărilor de poziţie, am vedea balanţa înclinată în favoarea principiului le­gitimităţii date de normele democratice şi, mai ales, a respectării acestora. Se discută cu ardoare şi se afirmă răspicat preexistenţa unui plan de înlăturare a preşedintelui egiptean, plan de care nu ar fi străine nici anumite puteri regionale.

Dincolo de dimensiunea internă a cazului în discuţie, a existat, în opinia celor mai mulţi analişti arabi, şi o componentă regională, nu neapărat internaţională, a situaţiei. Nu este greu să înţelegem din reacţiile la cald ale unor lideri regionali că în­lă­turarea preşedintelui Mursī, ales democratic în fruntea ţării în iunie 2012 cu 52% din voturile exprimate, a fost apre­ciată ca fiind în acord cu voinţa poporului, manifestată în stradă de milioane de egip­teni (bizar însă că acelaşi prin­cipiu – respectul faţă de voin­ţa poporului – nu pare să-i fo­losească şi preşedintelui de­barcat). Teama faţă de creşterea influenţei is­lamului politic (moderat) a creat, se pare, re­acţii destul de conturate şi de pragmatice la nivel regional, angrenând statele arabe din re­giune într-o nouă întrecere pentru menţi­ne­rea sau redesenarea echilibrului zonal. Din­co­lo de reacţia Arabiei Saudite sau a Emiratelor Arabe şi felicitările adresate poporului egip­tean cu ocazia debarcării lui Mursī, reacţie pre­vizibilă altfel în contextul vechilor şi cu­noscutelor dispute regionale, răsturnarea si­tu­a­ţiei la Cairo pare să fi dat aripi preşedintelui Bashar al-Asad în Siria, producând în acelaşi timp un fel de perplexitate în rândurile opo­ziţiei siriene, în care Fraţii Musulmani (sirieni) au o pondere semnificativă.

De câteva săptămâni se vorbeşte în de­cla­raţiile oficialilor occidentali despre necesitatea reechilibrării situaţiei în conflictul sirian, re­cunoscându-se astfel indirect avansul pe te­ren al forţelor regimului al-Asad în detri­men­tul opoziţiei, aflată cu sau fără voia ei în aşteptarea soluţiei unei dileme morale legate de ajutorul militar occidental şi de opor­tu­ni­tatea acordării acestuia. Însă, cum s-a văzut, nu toată lumea se împiedică în dileme mo­rale, mai ales în Orientul Mijlociu, pe acest fond agenţiile de ştiri continuând să raporteze cu zecile numărul morţilor în Siria şi cu sutele de mii numărul refugiaţilor, ca să nu mai vor­bim de dezastrul distrugerii complete a unei ţări-monument istoric. În acest context, con­ferinţa de pace de la Geneva pare un soi de fata morgana, atâta vreme cât forţele re­gi­mului vor fi tot mai puţin dispuse să ne­go­cieze sau să accepte ideea negocierii, spri­ji­nite fiind de un avans tot mai confortabil pe teren.

Pe de altă parte, voci din spaţiul arab afirmă cu claritate că nu există niciun interes în re­giune pentru tranşarea situaţiei siriene. Sta­tele arabe din blocul moderaţilor (duwal al-ictidal), cele care au o relaţie bună cu Oc­ci­dentul, par să fie mulţumite de faptul că ad­versarii lor şiiţi sunt prinşi în chestiunea si­riană şi doresc o prelungire a stării de fapt. Ca­nalizarea efortului şiit în direcţia siriană, în susţinerea lui al-Asad, nu poate să deranjeze pe niciuna dintre ţările arabe din regiune, în ciuda retoricii oficiale. Singurele ţări din re­giune care par să dorească o rezolvare cât mai rapidă a conflictului nu traversează cele mai bune momente, remarcă analiştii arabi. Astfel, Turcia se confruntă ea însăşi cu o miş­care de contestare a guvernării de orientare islamistă, în vreme ce Qatarul tocmai a rea­lizat un transfer lin de putere, lucru în sine dificil şi unic pentru monarhiile Golfului.

* Laura Sitaru este lector dr. la secţia de limba arabă a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul Diplomatic Român.