Pe aceeași temă
Arestarea sa - care, la fel ca multe dintre reținerile decise de Robert Mueller, a avut loc vineri dimineață- nu este chiar o surpriză: Stone a spus de mult că se așteaptă să fie acuzat de jurații convocați de Mueller.
Roger Stoner a fost arestat în urma unui raid al FBI la locuința acestuia din Florida și urmează să fie adus în aceeași zi la o instanță din Fort Lauderdale, potrivit lui Peter Carr, un purtător de cuvânt al procurorului Mueller.
Stone este pus sub acuzare pentru sprijinul său pentru Trump în timpul campaniei prezidențiale din 2016, când acesta a sugerat că are date obținute de hackeri care i-ar putea face de rușine pe democrați, inclusiv pe rivala lui Trump la Casa Albă, Hillary Clinton.
Într-un text postat Aaron Blak de la Washington Post, Stone a fost acuzat că a mințit despre natura contactelor sale cu „intermediarul” de la Wikilease și despre ascunderea adevărului în legătură cu comunicările cu înalți responsabili ai campaniei electorale și Wikilease cu privire la prezentarea ulterioară a e-mailurilor furate. Stone a negat că în timpul campaniei ar fi „prezis” prezentarea e-mailurilor jenante pentru Hillary Clinton.
Procurorii americani spun, în rechizitoriu, că Stone ”a trimis și a primit numeroase emailuri și mesaje în timpul campaniei din 2016 în care a discutat Organizația 1” și ”posesia unor emailuri sparte”.
Organizația 1 nu era numită în documentele Curții, dar se potrivește cu descrierea Wikileaks, care este dedicată publicării informațiilor secrete și clasificate furnizate din surse anonime.
Stone era încă în posesia mai multor dintre aceste emailuri și mesaje atunci când a dat declarații false despre ele, spun procurorii.
Stone a vorbit de asemenea cu oficialii campaniei lui Trump despre organizație și ”informații care ar putea fi dăunătoare pentru campanie lui Clinton”, potrivit rechzitoriului.
De asemenea, acesta a fost ”contactat de către oficialii campaniei lui Trump să se intereseze de viitoarele informări” ale grupului.
Fostul consilier de campanie al lui Donald Trump, Roger Stone, a admis în iulie 2018 că el este ”probabil” asociatul președintelui SUA despre care anchetatorii spun că ar fi avut ”contact frecvent” cu agenții secreți ruși, în dosarul ingerinței Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.
Rechizitoriul spune că rușii, folosind personajul Guccifer 2.0, au scris unei persoane fără nume "care era în contact regulat cu membrii superiori ai campaniei prezidențiale a lui Donald J Trump".
Reamintim că Roger Stone, fost consultant politic pentru Trump, a recunoscut că a comunicat cu hackerul rus Guccifer 2.0 prin mesaje pe Twitter înaintea campaniei electorale prezidențiale din SUA. Guccifer 2.0, hacker-ul care susţine că a furnizat WikiLeaks emailurile furate de la Partidul Democrat din SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, ar fi agent al serviciului secret al armatei ruse , temutul GRU, scriu publicaţiile The Daily Beast şi SCmagazine. Guccifer 2.0 s-a prezentat în 2016, când a comunicat public în premieră, drept un hacker român.
Dovada apartenenţei la GRU ar fi fost găsită de serviciile secrete americane în momentul în care Guccifer 2.0 a omis sa activeze o măsură specifică de protecţie în timpul comunicării externe, scriu publicaţiile citate.
Roger Stone a vizitat și România în iunie 2017. La acel moment, HotNews.ro scria că Stone ar fi venit la București la invitația unui om de afaceri pe filiera PSD – Dragnea, iar consultantul politic n-ar fi avut întâlniri oficiale, vizita sa urmărind interese strict politice.