România și agenda europeană pentru cercetare și dezvoltare

Europa își recalibrează strategia pentru dezvoltare economică. A fost resuscitată ideea potrivit căreia cercetarea este motorul unei dezvoltări economice necesare pentru ca Europa să își păstreze poziția economică globală. Ca urmare, investiția în inovație, cunoscută sub numele Innovation Union, a intrat pe lista priorităților strategiei pentru dezvoltare europeană. Cât de potrivită este o asemenea agendă pentru stimularea cercetării într-o țară săracă precum România? Cât este de potrivită pentru a încuraja cercetarea în general și devoltarea economică promisă?

Cercetătorii români pot concura pentru ce­le 80 miliarde de euro pe care Uniunea Eu­­ropeană îi oferă ca sprijin financiar prin Orizont 2020, programul european de sus­ținere a inovației. Orizont 2020 se adre­sează tuturor domeniilor științifice, de la nanotehnologii la știinţele sociale și uma­ne. Programul cuprinde competiții de­ja bi­ne cunoscute, precum Marie Curie, pre­cum și platforma pilot lansată anul aces­ta, Fast Track to Innovation. Scopul este pro­movarea cooperării dintre mediul de cer­cetare și industrie, care să stimuleze creș­terea economică și crearea de noi locuri de muncă. Prin urmare, proiectele câș­ti­gătoare sunt în general cele care fac do­va­da capacităţii de a produce inovație prin publicarea în reviste științifice, obținerea de brevete și aplicații în economie.

Orizont 2020 este programul european de sus­ținere a inovației.

Conform evaluărilor Direcției Ge­nerale pentru Cercetare și Ino­vație (DGCI) a UE, România are indici scăzuți ai producerii de inovație și ponderii cunoașterii în economie. Acești indici o plasează la sfâr­șitul clasamentului european și mon­dial, alături de Portugalia, Spania, Grecia, Croația, Bulgaria, Țările Baltice, Polonia ori Turcia. Cauza principală pentru slaba performanță în inovație a României este lipsa de sprijin din partea mediilor public și privat.

Sistemul românesc de cercetare este în ma­joritate public. Resursele investite în cer­cetare și nivelul inovației depind astfel de viziunea unui stat cu resurse reduse. Pe de o parte, se constată semne în­cu­ra­jatoare, precum numărul mare de ab­sol­venți în domenii științifice și tehnologice. Există, de asemenea, domenii în care cer­cetarea românească a început să își facă prezența la nivel internațional: știinţa ma­terialelor, tehnologia informației, științele umane, nanotehnologiile, tehnologiile de construcție. Pe de altă parte, însă, con­clu­ziile cercetării din aceste domenii, cu foar­te puține excepții (tehnologia informației), nu s-au transpus la nivel de industrie și nu au condus la obținerea de brevete.

Situația din cercetare este cauzată, pe lân­gă lipsa de viziune a statului român pen­tru reformarea cercetării naționale, și de absența companiilor multinaționale ro­mâ­nești care să investească în cercetare. La ni­velul mediului privat, nicio firmă ro­mâ­nească nu se află printre primele 1.000 de companii europene care investesc în cer­ce­tare. Companiile mari românești au un pro­­fil low-tech, în industria alimen­ta­ră, agri­cultură sau construcții, și un in­te­res scă­zut de a investi în cercetarea high-tech, considerată esențială pentru creș­te­rea eco­nomică. Corporațiile multinaționale străi­ne care operează în România își de­sfășoară operațiile de cercetare în țara de origine.

Încercând să răspundă agendei europene și problemelor cercetării naționale, în oc­tombrie 2014 guvernul român a aprobat Stra­tegia Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, pregătită de Ministerul Edu­ca­ției împreună cu organizații din mediile academic și economic. Strategia aderă for­mal la programul european de susținere a inovației și se angajează să sprijine do­me­nii științifice cu relevanță economică, în care România are deja un avantaj com­pa­rativ, și pe cele cu relevanță publică. În pri­ma categorie guvernul enumeră bioe­co­nomia, tehnologia informației, securitate societală, energie și mediu și nano­teh­no­logii, iar în cea de a doua, sănătatea, pa­trimoniul și identitatea culturală și noile tehnologii.

Promițătoare teoretic, această strategie națională are numai cinci ani la dispoziție pentru a crea un eșafodaj instituțional și po­litic pentru cercetare și pentru a obține deja rezultate. În ciuda acestui termen li­mită, infrastructura românească pentru o asemenea strategie nu este finalizată nici la nivel de politici fiscale și de finanțare, nici la nivel legislativ, ca, de pildă, cu pri­vire la drepturile de proprietate intelec­tuală.

Profilul de țară redactat de DGCI nu semnalează însă faptul că România ar putea fi mai bine re­prezentată la nivelul formulării de politici pentru inovație, în spe­cial în cadrul grupurilor de experți ai programului Orizont 2020. Aceste grupuri participă nu numai la evaluarea de pro­iecte, ci și la pregătirea și implementarea de politici de cercetare. În prezent, șapte oameni de știință români sunt înregistrați în cele 18 grupuri consultative, iar dintre cei șapte numai patru sunt afiliați la ins­tituții de cercetare românești. România nu are experți în grupuri precum Europa în­tr-o lume în schimbare, Nano­tehno­logiile ori Societățile în siguranță. Aceste grupuri presupun expertiză în domenii pre­cum cele menționate ca prioritare în Stra­tegia Națională de Cercetare și în ca­re rata publicării de articole de către cer­cetătorii români este în creștere.

Chestiunea reprezentării intereselor unei țări și a unor domenii științifice în gru­pu­ri­le de experți și consultanți relevă pro­bleme de mai mare amploare ale stra­tegiei europene pentru inovație. În primul rând, inițiativa europeană ridică sus­pi­ci­uni pri­vind succesul racordării politicilor na­țio­nale și europene și al unei dezvoltări știin­țifice și economice constante în în­trea­ga Uniune. Cu alte cuvinte, programul Ori­zont 2020 perpetuează diviziunea din­tre țările sărace și cele bogate, dintre cele ca­re au avantaje comparative în high-tech sau în low-tech. Proiectele de cercetare pre­miate sunt, de regulă, cele care pre­zintă deja rezultate și dovada colaborării între cercetare și industrie. Așadar, pro­iectele care se califică pentru finanțare eu­ropeană și care obțin vizibilitate printre actorii economici sunt cele care au be­ne­ficiat deja de sprijin financiar public sau pri­vat și au putut produce rezultate. Aces­ta este cazul mai ales în țările bogate, pro­filate deja pe high-tech.

La nivel științific, organizarea programului Orizont 2020 în jurul unor teme cadru precum leadership industrial, sănătate, ener­gie, schimbare climatică ori societate inovatoare favorizează anumite subiecte și domenii și defavorizează altele. Or, cu­noașterea și cercetarea care propulsează dez­voltarea pe termen lung nu se bazează numai pe domeniile și tehnologiile cu re­levanță aparent imediată. Orizont 2020 adân­cește în plus diviziunea dintre știin­țele „reale“, care au o aplicabilitate vi­zi­bilă sau imediată în economie, și științele sociale ori umane, care dobândesc un loc secundar. Acestea pot obține resurse în mă­sura în care pot valida direcțiile eu­ropene de cercetare.

Orizont 2020 transformă, de ase­menea, organizarea cercetării de la un model administrativ la unul managerial care poate produce probleme în viitor. Formulat în contextul crizei economice, pro­gramul urmărește găsirea de soluții pentru performanță economică în de­tri­mentul altor priorități, precum dimi­nua­rea inegalităților globale. Ca urmare, mo­delul managerial pe care Orizont 2020 îl promovează în cercetare pune accentul pe competitivitate, eficiență și rezultate cuan­tificabile. Ceea ce neglijează acest nou mo­del de organizare este faptul că transferul criteriilor de evaluare și mecanismelor pie­ței libere în cercetare nu facilitează în mod automat inovația și dezvoltarea. Ana­liști ai cunoașterii au explicat, de altfel, faptul că piața poate elimina ori mar­gi­na­liza invențiile care amenință me­canis­mele existente pentru profit, deși aceste in­venții au potențialul de a stimula dez­vol­tarea.

Programul Orizont 2020 oferă resurse bi­nevenite pentru cercetarea europeană. To­tuși, accentul pe competitivitate și apli­ca­bilitate în economie și diviziunea între do­menii științifice care definesc acest pro­gram se pot dovedi contraproductive pe termen lung. România poate beneficia de resursele europene în măsura în care își ar­ticulează o viziune de lungă durată asu­pra cercetării. O viziune care să abordeze, dar să nu se limiteze la prioritățile oferite de Orizont 2020.

* Ștefania Costache (PhD) este istoric și cercetător extern la Universitatea Groningen.