Pe aceeași temă
Pe 3 decembrie 2008 Comisia Europeana a prezentat Comunicatul cu privire la Partneriatul Estic, chemat sa consolideze politica de vecinatate a UE fata de statele post-sovietice. Aceasta tentativa de a redimensiona relatiile UE cu vecinii vizeaza Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova si Ucraina. Deoarece cinci dintre cele sase tari sunt localizate geografic in Regiunea Extinsa a Marii Negre, Parteneriatul Estic inseamna o prezenta mai pronuntata a UE intr-o zona de interes economic si politico-diplomatic declarat si asumat pe termen lung de Romania. Din aceasta perspectiva, initiativa Comisiei Europene, promovata la insistenta cuplului diplomatic polonezo-suedez, este in armonie cu dezideratele Romaniei anuntate chiar inainte de aderarea la UE in 2007, o comunitate transatlantica activa in Zona Marii Negre, in care statele post-sovietice din regiune sa fie ancorate in sistemul economic si de securitate ale Occidentului institutionalizat. In ciuda acestei compatibilitati vizibile intre obiectivele nationale si transatlantice, Romania a trimis semnale mixte si a adoptat o pozitie rezervata fata de Parteneriatul Estic. Cel putin trei factori au determinat aceasta atitudine.
"Nu am fost consultati"
O prima explicatie deriva din simplul fapt ca Bucurestiul nu a fost consultat de coautorul proiectului - Polonia, care e putin probabil sa nu fi fost constienta de interesele Romaniei in vecinatatea estica. Romania, insa, nu este singura tara neplacut surprinsa de modul in care Polonia a promovat acest proiect. Cehia, in calitate de stat membru care a preluat presedintia UE in ianuarie 2009, a mizat pe lansarea Parteneriatului Estic in duet cu Polonia. Se pare ca Varsovia a incercat sa evite posibila perceptie conform careia Parteneriatul este promovat de "esticii frustrati" si a preferat sa coopteze un membru cu greutate in UE - o Suedie neutra. Asadar, introducerea Suediei din start trebuia sa neutralizeze posibila opozitie in interiorul UE din partea celor care sunt mai sensibili la interesele Rusiei in zona. Supararea cehilor nu a durat mult, in prezent trioul Praga-Varsovia-Stockholm avand o cooperare stransa pentru a da continuitate impulsului estic in a doua jumatate a anului 2009, atunci cand Suedia va prelua presedintia UE. Si vecinii de dincolo de Dunare s-au aratat deranjati de lipsa comunicarii pe acest subiect cu Polonia. Insa supararea este ponderata de autocritica diplomatiei bulgare, care in culise isi asuma partial responsabilitatea pentru lipsa dialogului cu Varsovia pe Parteneriatul Estic. Sofia recunoaste ca, fiind la curent cu initiativa Poloniei si avand interese in regiune, trebuia sa fie mult mai proactiva pentru a avea contributii in faza de elaborare a proiectului.
Manifestarea unei suparari poate fi o tactica eficienta pentru a capta atentia partenerului, un obiectiv pe care diplomatia romana l-a atins in raporturile cu Polonia. Insa aceasta masura imediata nu poate substitui o strategie coerenta a Romaniei in vecinatatea estica. Canalele de comunicare deschise la nivelul comunitatii de experti, cat si recenta intensificare a dialogului politic romano-polonez trebuie sustinute si convertite printr-o contributie substantiala a Romaniei in sprijinul Parteneriatului Estic. O pozitie ezitanta a Romaniei pe acest dosar risca sa usureze sarcina celor care incearca sa ridice bariere in fata acestei initiative in interiorul UE sau cel putin sa reduca din amplitudinea acesteia. Dupa razboiul ruso-georgian, UE ramane divizata in privinta profunzimii si intensitatii raporturilor cu statele post-sovietice. O alta fragmentare, de aceasta data in interiorul taberei care militeaza pentru un rol sporit al UE in vecinatatea estica, va intarzia substantial realizarea obiectivelor de interes major ale Romaniei in Regiunea Extinsa a Marii Negre. Fara o atentie sporita din partea UE, vecinii estici vor fi mult mai vulnerabili in fata presiunilor exercitate de o Rusie mai ambitioasa si dornica sa capitalizeze de pe urma avantajelor create in urma razboiului din Georgia prin trasarea noilor linii de demarcare in Europa.
Parteneriatul Estic versus Sinergia Marii Negre?
La Bucuresti, exista o preocupare fireasca pentru destinul Sinergiei Marii Negre, in care diplomatia romana a investit multa energie. Din cauza suprapunerii geografice aproape integrale intre cele doua initiative ale UE, exista o oarecare suspiciune ca Parteneriatul Estic va marginaliza Sinergia Marii Negre pe dimensiunea politicii estice de vecinatate. Insa daca aruncam o privire asupra comunicatului Comisiei Europene, vom constata ca cele doua initiative nu se exclud reciproc, existand o proiectie asupra "diviziunii muncii". Parteneriatul Estic isi propune intensificarea relatiilor bilaterale intre UE si statele vizate. De asemenea, parteneriatul doreste sa dinamizeze cooperarea multilaterala care ar crea mai multe interconexiuni pozitive intre statele post-sovietice. Din aceasta perspectiva, Sinergia Marii Negre poate oferi o astfel de platforma multilaterala (fara a exclude si altele) care se bucura de un avantaj comparativ datorita caracterului sau inclusiv. UE, spre deosebire de Rusia, nu doreste polarizarea continentului si persista in a identifica cele mai eficiente modalitati de cooperare cu Moscova in vecinatatea comuna. Nu in ultimul rand, Bruxellesul cauta o angajare durabila a Turciei si apropierea graduala a acesteia de agenda UE (in special in domeniul energetic).
"Batalia" pentru o Moldova europeana
Pozitia mai precauta a Romaniei fata de Parteneriatul Estic se pare ca a fost determinata si de agenda bilaterala moldo-romana. Dorinta de a "smulge" o perspectiva de aderare clara pentru Republica Moldova, similara celei oferite Balcanilor de Vest, a influentat optica Romaniei asupra Parteneriatului Estic, care ofera acorduri de asociere, insa fara a promite integrarea statelor vizate. Insistenta sincera a Romaniei este intarita de mesajele UE (din culisele Comisiei Europene, dar si incurajarile publice ale unor lideri, de exemplu, N. Sarkozy) care s-au multiplicat recent si potrivit carora Moldova este creditata cu prima sansa de aderare din grupul celor sase republici exsovietice, intr-o perspectiva previzibila (intre 10 si 15 ani). Desi eforturile Romaniei in favoarea Republicii Moldova sunt laudabile, diplomatia romana omite elemente importante si oportunitati noi oferite de Parteneriatul Estic.
Insistenta Romaniei pentru o perspectiva clara de aderare se poate dovedi contraproductiva (statele cu greutate care sprijina extinderea UE resping posibilitatea "strecurarii" Moldovei in grupul statelor din Balcanii de Vest), determinand Republica Moldova sa adopte o pozitie intransigenta fata de recenta initiativa a Comisiei Europene, atitudine ce nu ar fi sprijinita de performantele Chisinaului in cadrul PAUERM. Exista un pericol real ca, fiind absorbita complet de acest joc diplomatic, Republica Moldova sa neglijeze implementarea reformelor necesare. Romania stie foarte bine din propria experienta ca drumul catre o aderarea incepe in interiorul tarii, prin realizarea consensului transpartinic si munca serioasa care sa faca schimbarile structurale initiate ireversibile. O convergenta reglementara si legislativa a Republicii Moldova cu UE va permite Chisinaului sa beneficieze de diferentiere in cadrul Parteneriatului Estic si va spori in mod real perspectivele de integrare. In acest sens, orice demers al Romaniei prin care Republica Moldova va fi incurajata sa continue sau sa accelereze ritmul reformelor se poate dovedi a fi cea mai mare contributie pentru suplimentarea criteriului geografic (art. 49 din Tratat) cu cele functionale (criteriile de la Copenhaga) necesare aderarii Moldovei la UE. Un efort romanesc in aceasta directie ar fi in consonanta cu asteptarile populatiei de dincolo de Prut, care, in proportie de 41% (sondaj IPP - octombrie 2008), percepe Romania drept partener decisiv in vederea aderarii Republicii Moldova la UE.
