Rubla a urcat la cel mai ridicat nivel din 2015, susținută de exporturile energetice

L. G. | 20.05.2022

Analiștii pun întărirea rublei pe seama faptului că tot mai multe țări europene se pregătesc să plătească în moneda rusească pentru gaze.

Pe aceeași temă

Rubla a crescut vineri la cel mai ridicat nivel în raport cu euro și dolarul din iunie 2015.

La 08:07 GMT, rubla era cu peste 5% mai puternică față de euro, la 61,10 unități pentru un euro în tranzacțiile volatile de la Bursa din Moscova, după ce a atins 59,02, cel mai ridicat nivel din iunie 2015.

Față de dolar, rubla a urcat cu peste 4%, la 59,10, după ce a atins 57,0750, un nivel care nu a mai fost atins de la sfârșitul lunii martie 2018.

Cu o zi înainte, Rusia a anunțat că jumătate dintre cei 54 de clienți ai gigantului Gazprom și-au deschis conturi la Gazprombank, în timp ce companiile europene se apropie de termenele-limită pentru a-și plăti contractele pentru gaze.

Deschiderea unor astfel de conturi a devenit posibilă după ce UE a permis statelor membre să continue să cumpere gaz rusesc fără a încălca sancțiunile pe care le-au impus în mod colectiv Rusiei pentru ceea ce Moscova numește „operațiunea sa militară specială” în Ucraina, care a început pe 24 februarie.

În ciuda crizei economice din Rusia, rubla s-a întărit cu 30% față de dolar de la începutul anului, devenind cea mai performantă monedă, notează Reuters. Este însă susținută artificial de controale impuse la sfârșitul lunii februarie pentru a proteja sectorul financiar al Rusiei de sancțiunile Occidentului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22