Pe aceeași temă
Gazprom a încetat să mai cumpere gaz turkmen, cu o lună înaintea Summit-ului UE de la Praga, de la 7 mai, unde se va discuta şi despre proiectul Nabucco. În acest fel, exporturile de gaz ale Turkmenistanului, principala sursă de venit la buget, sunt suspendate. Preşedintele de la Aşhabad răspunde Moscovei cu declaraţii de iubire la adresa UE şi a proiectului Nabucco.
Cu greu ar fi putut Gazprom găsi un moment mai puţin potrivit pentru a declanşa o criză în relaţiile cu Turkmenistanul decât cel de acum. Şi totuşi, Gazprom n-avea de ales, devenind victima propriilor jocuri strategice pe care le face în Asia Centrală. Ucraina, pentru care Gazprom cumpăra gaz turkmen, şi-a redus la jumătate cererea din cauza crizei economice. În al doilea trimestru, preţul gazului vândut de Gazprom Ucrainei este de 270 de dolari mia de metri cubi.
Preţul plătit de Gazprom Turkmenistanului este secret. Premierul Vladimir Putin vorbea în ianuarie, în timpul războiului gazului cu Ucraina, de 340 de dolari. Însă, potrivit informaţiilor neoficiale, mia de metri cubi de gaz costă sub 300 de dolari. Chiar şi aşa, pentru Gazprom nu mai este rentabil să cumpere gaz din Turkmenistan şi să-l revândă Ucrainei, din cauza costurilor de tranzit. Din astfel de operaţiuni, Gazprom făcea, în trecut, profituri de miliarde de dolari pe an. Însă loialitatea Turkmenistanului a fost plătită prin creşterea preţului la gaz (pentru comparaţie: în 2006, după prima criză în relaţiile ruso–ucrainene, preţul a crescut de la 40 la 60 de dolari pentru mia de metri cubi).
Iar acum criza economică a dus la scăderea preţurilor la hidrocarburi şi la contractarea pieţei. Aşa că Rusia nu mai are ce să facă cu gazul turkmen. Dar nici nu vrea să lase Turkmenistanul să se alăture proiectului Nabucco, care ameninţă poziţia dominantă a Gazprom pe piaţa europeană.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe de la Aşhabad, în 2008 Turkmenistanul a extras 70,5 miliarde de metri cubi de gaz, din care mai mult de 47 de miliarde a exportat, vânzându-l către Gazprom. Pentru 2009 a planificat să crească extracţia la peste 75 de miliarde de metri cubi, din care peste 51 de miliarde sunt destinaţi exportului. Acum, însă, Turkmenistanul n-are cui să mai vândă gazul natural.
Cum Rusia are control deplin asupra exportului de gaz turkmen, pentru că este singurul traseu de tranzit pentru acesta, a făcut şi ea ceea ce acuză că a făcut Ucraina în ianuarie: a închis robinetul. Adică n-a mai vrut să primească gazul turkmen, cu care, de altfel, Gazprom nici nu are ce face, oricum nu la preţul de acum, care nu-i aduce niciun profit. Aşa că, la 8 aprilie, Gazprom a redus cu 90% importul de gaz turkmen. Turkmengaz n-a luat în seamă atenţionarea Gazprom şi a continuat să livreze volumul obişnuit de gaz.
Aceasta este cauza pentru care la ora 1.32, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, la km 487 al conductei Davletobat–Darealîk s-a produs o explozie care a avariat magistrala Asia Centrală–Centru–4, prin care gazul turkmen se exportă în Rusia prin Uzbekistan şi Kazahstan. Între timp, conducta a fost reparată, dar exportul gazului turkmen către Rusia tot n-a fost reluat. Aşhabadul este într-o situaţie imposibilă. Nu numai că pierde principala sursă de venit din export, dar nici nu are depozite subterane, fiind obligat să oprească extracţia la mai multe exploatări. Numai că la reluare s-ar putea ca parametrii optimi de extracţie să nu mai fie atinşi, iar unele zăcăminte să fie parţial compromise.
Ministerul de Externe de la Aşhabad a acuzat Gazprom că este vinovat de explozia produsă. Preşedintele Gurbanguli Berdîmuhamedov a invocat rezoluţia privind securitatea tranzitului resurselor energetice votată de 192 de state la Adunarea Generală a ONU şi a declarat că militează pentru diversificarea traseelor de livrare a gazului. În mare grabă, Turkmenistanul a semnat un acord de colaborare cu firma germană RWE şi, potrivit directorului East European Gas Analisys, Mihail Korcemkin, citat de Kommersant, acesta este doar începutul unei serii de contracte pe care Aşhabadul le va încheia cu parteneri occidentali.
Cu ocazia forumului desfăşurat la 23–24 aprilie în capitala turkmenă, privind securitatea tranzitului resurselor energetice, care a adunat miniştrii ai energiei din 50 de ţări, preşedintele Berdîmuhamedov a declarat că sprijină proiectul UE de construire a unor trasee alternative de livrare de gaz.
Dacă exportul gazului turkmen va fi reluat – potrivit vicepremierului Igor Secin, prezent şi el la forumul de la Aşhabad –, atunci când „vânzătorul şi cumpărătorul se vor pune de acord“, adică după ce Turkmenistanul va reduce preţul la gaz, în relaţiile dintre cele două ţări va mai rămâne o problemă, mult mai complicată, de rezolvat şi care a contribuit la izbucnirea acestei crize. Preşedintele Berdîmuhamedov a refuzat să atribuie Rusiei proiectul construcţiei gazoductului Orient–Occident, care va uni cele mai mari zăcăminte de gaz din Asia Centrală cu malul Mării Caspice, şi nici nu a garantat cuplarea lui la magistrala rusească. Ceea ce, se teme pe bună dreptate Moscova, ar putea deschide calea aderării Turkmenistanului la proiectul Nabucco. Gazul turkmen, alături de cel extras din Azerbaidjan, ar putea transforma Nabucco, dintr-un proiect utopic, într-unul realist.
Concesia pe care Parlamentul European s-a grăbit să i-o facă Aşhabadului, aprobând în mare grabă acordul comercial cu Turkmenistanul, acord blocat timp de 11 ani din cauza precarităţii respectării drepturilor omului în această fostă republică sovietică, indică intenţia UE de a specula tensiunile dintre Rusia şi Turkmenistan. Aşhabadul, astăzi într-o situaţie critică datorită dependenţei de traseul rusesc de tranzit, este, de fapt, pe termen mediu şi lung, datorită rezervelor de gaze naturale, într-o poziţie de invidiat, având ample spaţii de manevră între Rusia, UE şi China.
