Rusia încearcă marea cu degetul: carbon copy al Războiului Rece

La 15 noiembrie, relatează Bloomberg, avioane NATO de tip Typhoon Eurofighter au interceptat, la câţiva kilometri depărtare de apele teritoriale ale Letoniei, avioane de vânătoare Su-27 ale Federaţiei Ruse. Acesta este cel mai recent dintr-o lungă serie de incidente în care avioane sau bastimente militare ale Kremlinului acţionează într-o manieră ostilă şi vădit provocatoare, inclusiv ameninţând direct nave şi avioane occidentale sau violând spaţiul aerian al unor state vestice, mai ales membre ale NATO. Astfel de incidente amintesc inevitabil de confruntarea geostrategică din vremea Războiului Rece.

Săptămâna trecută, Business Insider relata că nave militare ruseşti se îndreaptă spre apele Australiei, cel mai probabil pentru a in­ter­cep­ta comunicaţiile summit-ului G20 de la Bris­bane. În acest context, Peter Jennings, director executiv al ASPI, Institutul Australian pen­tru Politică Strategică, afirma că acţiunile Rusiei nu sunt lipsite de precedent în termenii comportamentului militar, dar sunt „neo­biş­nu­i­te“, fiindcă „nu am văzut pâ­nă acum astfel de acţiuni ale Rusiei în preajma Australiei“. Agenţii de presă in­ter­na­ţio­na­le relatau, tot săptămâna trecută, că navele militare ruseşti aflate în marş spre Australia sunt patru la număr, una dintre ele fiind un cru­cişător înarmat cu rachete ghidate.

Raport recent al ELN

Cea mai completă imagine a acţiunilor agre­sive şi provocatoare ale Rusiei pe parcursul ultimelor luni este cea oferită de un raport pu­blicat, la începutul lui no­iembrie a.c., de către ELN – European Leadership Net­work. Textul în cauză, in­titulat Dangerous Brink­man­ship: Close Military Encoun­ters Between Russia and the West in 2014, este semnat de trei autori: Thomas Frear, Łu­kasz Kulesa şi Ian Kearns. Ei afirmă că „din momentul ane­xării Crimeei de către Rusia, intensitatea şi gravitatea incidentelor im­pli­când forţe militare şi de securitate ruseşti şi occidentale au crescut vizibil“. Raportul ELN descrie şi analizează „40 de incidente care s-au produs pe parcursul ultimelor opt luni“. Luate împreună, incidentele în cauză conturează „o imagine intens îngrijorătoare alcătuită din vio­lări ale spaţiului aerian naţional, decolări de urgenţă [în vederea interceptării unor avioane ruseşti], coliziuni aeriene evitate la mustaţă, incidente pe mări şi oceane, atacuri simulate [întreprinse de ruşi împotriva unor ţinte oc­cidentale], precum şi alte acţiuni pri­mej­di­oa­se, care au loc în mod regulat într-o regiune geografică extrem de largă“ (care cuprinde Europa, mările Baltică şi Neagră, precum şi por­ţiuni masive din Oceanele Atlantic şi Pa­cific).

Dintre incidentele îngrijorătoare petrecute în vecinătatea României amintim aici episodul de la 12 aprilie 2014, atunci când „un avion de vânătoare rusesc a survolat de două­spre­zece ori la rând distrugătorul american USS Cook, aflat în Marea Neagră“. Episodul care, în mod evident, este cel mai serios – atât prin dimensiuni, cât şi prin consecinţele po­tenţiale – este cel petrecut recent, la în­ce­putul lui septembrie, atunci când „bom­bardiere strategice ruseşti aflate în Marea La­brador, aproape de Canada, au efectuat exer­ciţii de lansare a unor rachete de croazieră împotriva Statelor Unite“. Raportul ELN afir­mă şi că episodul în cauză „a fost o acţiune provocatoare, având loc în timpul desfăşurării summit-ului NATO“, precum şi că „rachetele ce ar fi putut fi lansate atunci ar fi putut atin­ge oraşele Ottawa, New York, Washington, Chi­cago, precum şi baza navală de la Norfolk“.

Ce urmăreşte Rusia

Asemenea acţiuni sunt planificate cu grijă şi fac parte, cel mai probabil, dintr-o mare stra­tegie a Kremlinului, care urmăreşte atingerea unor obiective militare şi politice clare. Pe de o parte, afirmă studiul ELN, Rusia pune la în­cer­care „capacitatea Occidentului de a face fa­­ţă unor eventuale atacuri“, precum şi „ni­ve­lul de cooperare între NATO şi ţările par­te­nere“. În plan politic, astfel de incidente „de­monstrează capacitatea Rusiei de a folosi efi­cient forţa pentru a intimida şi a con­strânge“. În raport cu Finlanda şi Suedia, ţări non-NATO, acţiunile agresive şi provocatoare ale Rusiei „ar putea transmite mesajul că o adân­cire a in­tegrării lor în NATO va provoca noi reacţii din partea Rusiei“. Toate aceste ac­ţiuni agre­sive şi provocatoare ale Moscovei sunt menite şi să „convingă ţări NATO că Ali­anţa nu va fi ca­pabilă să le sprijine în caz de criză“.

* Florin Diaconu este conf. univ. dr. la FSPUB şi senior researcher la IDR