Rusia pregătește un atac masiv cu peste 500.000 de militari, susțin oficialii de la Kiev

L. G. | 03.02.2023

Oficiali ai armatei ucrainene avertizează că Vladimir Putin a ordonat o nouă ofensivă majoră pentru care a strâns forțe considerabile, atacul putând avea loc în următoarele săptămâni.

SHARE 3

Oficialii ucraineni spun că armata rusă se regrupează şi pregăteşte un atac iminent menit să schimbe cursul războiului în favoarea Moscovei, rândurile sale fiind întărite de sute de mii de recruţi mobilizaţi în toamna anului trecut, relatează NBC News.

„Ar trebui să înţelegem că ameninţarea unei noi ofensive va rămâne prezentă până când vom învinge Rusia", a declarat joi, într-un interviu pentru NBC News, Iuri Sak, oficial cu rang înalt al Ministerului ucrainean al Apărării.

O ofensivă de primăvară a fost prezisă de mult timp de oficialii şi analiştii occidentali, Kremlinul fiind dornic să preia iniţiativa după o iarnă grea, precedată de luni întregi de eşecuri pe câmpul de luptă şi de critici interne. Dar liderii de la Kiev spun acum că Rusia a adunat o forţă mare, pregătită să atace în curând, până la aniversarea din 24 februarie.

Miercuri, într-un interviu pentru presa franceză, ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov a declarat că Rusia are 500.000 de soldaţi pregătiţi pentru un asalt în următoarele săptămâni, aproape dublu faţă de numărul pe care Putin a anunţat că îl mobilizează în septembrie.

"Oficial, au anunţat 300.000, dar când vedem trupele la graniţe, conform evaluărilor noastre, este mult mai mult", a spus el.

Oficialii ucraineni au mai transmis avertismente, dar comentariile ministrului sunt cea mai detaliată descriere de până acum a ceea ce Kievul consideră a fi o ameninţare iminentă.

Reznikov - care se afla la Paris pentru a face presiuni asupra guvernului francez în vederea obţinerii de arme - a declarat că este probabil ca Rusia să atace fie dinspre est, fie dinspre sud.

În est, comandanţii ucraineni se confruntă cu o alegere dramatică: să se retragă din oraşul Bahmut sau să-şi menţină poziţiile, în ciuda unor pierderi grele şi a riscului tot mai mare de încercuire. Luptele au devenit acerbe aici şi au căpătat o importanţă simbolică, dar şi strategică.

"Întrucât forţele lor principale sunt concentrate în est, ne aşteptăm ca ei să înceapă o ofensivă acolo, poate în jurul Bahmutului", a declarat Sak.

În sud, forţele Rusiei sunt dispuse de-a lungul malului estic al râului Dnipro şi la mică distanţă de oraşul crucial Herson. Capitala regională a fost primul oraş important care a căzut în mâinile trupelor ruseşti în primele zile ale războiului, dar acestea au fost forţate să se retragă în mod jenant în noiembrie către poziţii mai uşor de apărat, peste râu.

Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Zelenski, a declarat joi că i-a informat pe Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate naţională, şi pe generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit, despre ameninţarea unei noi ofensive.

"A avut loc un schimb de opinii cu privire la posibilele acţiuni ale inamicului în viitorul apropiat", a declarat Iermak pe Twitter.

În săptămânile dinaintea invaziei ruse din urmă cu un an, SUA au declasificat şi au făcut publice informaţii care arătau amploarea consolidării militare a lui Putin la graniţele Ucrainei. Până în prezent, SUA nu au făcut publice informaţii despre o posibilă nouă ofensivă, notează NBC News.

Planurile militare ale Rusiei sunt un secret bine păzit. În schimb, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a anunţat joi că diplomaţii săi vor încerca să concureze şi să eclipseze evenimentele publice pro-Ucraina din oraşele occidentale cu ocazia marcării unui an de la începutul războiului.

"Diplomaţii noştri vor face totul pentru a se asigura că orice haos planificat pentru aniversarea operaţiunii militare speciale de la sfârşitul lunii februarie, la New York şi în alte locuri - Occidentul îl planifică acum în mod activ împreună cu regimul de la Kiev - să nu fie singurele evenimente care să atragă atenţia comunităţii internaţionale", a declarat Lavrov.

În mijlocul diferitelor scenarii pentru un atac rusesc, a apărut un consens: pare puţin probabil totuşi ca Rusia să atace din Belarus şi să facă o nouă încercare de a cuceri Kievul.

Institutul pentru Studiul Războiului, un grup de reflecţie cu sediul la Washington, a declarat la începutul acestei săptămâni că "o ofensivă rusă iminentă în lunile următoare este cea mai probabilă cale de acţiune", dar în ultima sa informare zilnică a apreciat "că o invazie rusă dinspre Belarus este extrem de improbabilă".

Comentarii 2

Ion - 02-05-2023

Timpul a confirmat tot ce-a concluzionat Darwin, castiga si supravietuieste cel mai puternic si evoluat, nu cel mai agresiv. Europa este senila inovativ, un Galapagos ce-si urmeaza panta coboratoare a clopotului lui Gauss.

Răspunde

bunul samaritean - 02-03-2023

À la guerre comme à la guerre . Cele doua combatante se afla acum, fata in fata , asezate frumusel in transee asteptind fiecare invazia celuilalt .Invazia (ofensiva)presupune existenta unor pierderi uriase .Cine face primul miscarea devine perdant .In cel mai rau caz vom vedea o contraofensiva pe o anume directia probail spre Crimeea si poate de partea cealalta in Donbas actiuni ce nu pot decide, in integralitate, soarta razboiului . Una peste alta si unii si altii se vor preface doar ca ataca .Putin nu poate spune in fata natiei cum ca au mai pierit inca citeva zeci de mii de militari fara sa aiba garantia succesului cum nici Zelenski nu poate face , din aceleasi motive , gestul .Isi vor scoate nadragii injurindu-se unii pe ceilalti dar fara sa porneasca la lupta .Ceea ce va decide rezultatul va fi doar instalarea panicii (nu stim la cine se va intimpla mai intii ) Loviturile ,de o parte si de alta,cele care vizeza aprovizionarea si distrugea posiblitatii de aprovizionare (o armata fara haleala sau fara gloante intra rapid in panica )iar reusita sau nereusita lor vor face diferenta .Capabilitatile Occidentului ce aduc in lupta sisteme performate de lovire de la distanta au in componenta tocmai distrugerea sau retragerea activelor militare rusesti ce pot aproviziona frontul .Tancurile , blindatele ,grupate frontal ,pe caracteristici similare de lovire, ce vor pune in mijloc tancurile ucrainienilor si polonezilor,foste sovietice, dar acum imbunatatite si pe laturi tancurile Abrams ,Challenger si partea mai sofistica a tancurilor Leopard impreuna cu aviatia si sitemele anti racheta si anti avioane , vor fi puse in ofensiva de abia cind panica se va instala in ridurile invadatorului .Atunci incepe bilciul .Rusia spune ca nu aduce tancuri si va distruge totul cu alte sisteme de lovire aducind si roboti de lupta cu caracteristici anti tanc ca si un fel ciudat de mina ce poate functiona ca un AG romanesc(ca si impact) lovind tancul aflat in actiune dar fara ca acesta mina sa fie controlata de un militar.Desigur este stiut cum Occidentul poseda si el sisteme ce pot fi trimise in spatele frontului si care isi regleaza sl aleg singure tintele aflate in miscare .Asa cum s-a zis deja momentul declansarii contraofensivei se suprapune obligatoriu peste instalarea panicii .Vulnerabilitatea consta tocmai in pregatirea militara .

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22