Pe aceeași temă
Oprirea avansului trupelor ruse înspre capitala Kiev și importantul oraș Cernikov din nordul țării creează condițiile pentru continuarea negocierilor pentru semnarea unui acord de încetare a focului, remarcă mass-media preentă la Istanbul unde au loc noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina.
The New York Times sugerează că această posibilă deschidere a părții ruse vine în contextul în care forțele ruse se confruntă cu o rezistență strânsă în apropierea capitalei, deoarece, tot ieri, Ucraina a declarat că a recucerit principala suburbie din Kiev, Irpin. „Diplomații din Ucraina și Rusia discutau marți despre o posibilă încetare a focului, în cadrul discuțiilor din Turcia, un efort care vine în timp ce o contraofensivă ucraineană a respins forțele ruse într-o zonă greu încercată de lupte de lângă Kiev, capitală”, scrie NY Times.
„Datorită faptului că negocierile cu Ucraina trec într-un plan pragmatic, s-a luat decizia de a reduce semnificativ activitatea militară în direcțiile Kiev și Cernigov”, a declarat ministrul adjunct rus al Apărării, Alexander Fomin . Potrivit acestuia, partea rusă pleacă de la faptul că Kievul va lua decizii adecvate și va crea condiții pentru continuarea negocierilor de pace.
Ca urmare a rezultatelor negocierilor cu delegația ucraineană la Istanbul , Fomin a mai cerut Kievului să respecte cu strictețe Convențiile de la Geneva și să excludă tortura prizonierilor de război ruși.
Discuții constructive
Discuțiile au fost caracterizate drept „constructive” de către principalul negociator rus Vladimir Medinsky, care a spus că va prezenta propunerile Ucrainei de oprire a războiului direct lui Vladimir Putin, și că acestea se centrează în mod esențial pe un angajament de „neutralitate”. Întâlnirea, desfășurată la Istanbul, a durat patru ore.
„De asemenea, vom face doi pași pentru a detensiona conflictul”, a spus Medinsky. Potrivit acestuia, unul dintre pași vizează aspectul militar, iar al doilea - cel politic. „Una dintre funcții – pe partea militară – va fi anunțată de viceministrul apărării, iar pe partea politică o voi face eu mai târziu”, a mai spus șeful delegației.
„Cele două delegații au discutat și despre garanțiile de securitate internațională pentru Ucraina”, potrivit lui Mykhailo Podolyak, un consilier al președintelui Volodimir Zelenski. Negocierile vor continua probabil miercuri, potrivit NY Times: „Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri S. Peskov, a declarat reporterilor că discuțiile, despre care a spus că ar putea continua miercuri, ar putea ajunge la un rezultat important, fără a oferi detalii despre forma unui posibil acord de pace."
Principalul negociator al Ucrainei a spus că Ucraina este dispusă acum să discute problema Crimeei - și că s-ar putea ajunge la un acord substanțial cu privire la sfera negocierilor pentru a organiza o întâlnire directă Putin-Zelensky, lucru pe care Putin l-a respins în mod clar până acum.
De remarcat că pentru prima dată, Medinsky a spus că o astfel de întâlnire a președinților este acum „posibilă” - conform declarațiilor date agenției TASS, sugerând că discuțiile de marți par a fi cele mai substanțiale de până acum de la începutul invaziei și conflictului.
David Arakhamia, oficial ucrainean, a prezentat rezultatele intermediare ale negocierilor la un briefing de presă:
„Prima noastră victorie este transferul negocierilor din Belarus în Turcia. Vedem Turcia ca fiind una dintre garanțiile de securitate pentru Ucraina.
Marea Britanie, China, SUA, Turcia, Franța, Canada, Italia, Polonia și Israel pot să ofere garanții de securitate pentru Ucraina în urma negocierilor. Ei vor acționa ca parte a unui tratat internațional.
Puterile garante vor putea impune o zonă de interdicție a zborurilor la cererea Ucrainei.
Sistemul existent de garanți de securitate nu funcționează, asta vedem la Mariupol și Harkov.
Am convenit că toate țările garante de securitate nu numai că ar trebui să nu împiedice aderarea noastră la UE, ci să ajute în acest proces”.