Pe aceeași temă
Rusia susține că circa 1.000 de soldați ucraineni care se apărau la Azovstal s-au predat în ultimele două zile. Cei care erau răniți și aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost duși la spital în orașul Novoazovsk, în regiunea Donețk, controlată de separatiștii pro-ruși.
Din imaginile publicate de ministerul rus se văd condițiile în care sunt ținuți soldații ucraineni - în saloane modeste, cu paturi de campanie.
În clipul prezenat de ministerul rus al apărării, soldații ucraineni au spus că primesc mâncare și îngrijiri și, de asemena, că nu au fost supuși niciunei presiuni fizice sau psihice, potrivit Reuters.
Kievul vrea să-i elibereze pe soldații de la Azovstal printr-un schimb de prizonieri. Apărătorii Mariupolului, care au rezistat două luni în uriașa oțelărie Azovstal, au devenit simbolul rezistenței în fața invaziei pe care Rusia a lansat-o pe 24 februarie.
De partea cealaltă, autoritățile ruse au spus în repetate rânduri că nu îi consideră, cel puțin pe cei din regimentul Azov, soldați, ci combatanți neonaziști.
Un parlamentar rus care participă la negocierile de pace cu Ucraina a declarat chiar că militarii ucraineni care s-au aflat la Azovstal „nu merită să trăiască” și că Rusia ar trebui să ia în considerare pedeapsa cu moartea pentru „luptătorii naționaliști” din Batalionul Azov.
Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că militarii capturați „vor fi tratați conform normelor internaționale”.