Sancţiunile occidentale şi sentințele arbitrale împotriva Rusiei

Cea mai mare îngrijorare este că embargoul occidental tot mai eficace poate împinge Moscova către recursul la forța militară. S-a ajuns la o situaţie imprezivibilă, cu mize majore de securitate, economice şi strategice. De-escaladarea necesită responsabilitate, înțelepciune și pricepere diplomatică.

La 29 iulie, Consiliul European anunţa un nou val de sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la susținerea acordată se­pa­ra­tiș­tilor proruși din estul Ucrainei. După în­delungi ezitări, UE s-a ală­turat SUA în apli­carea unor măsuri de em­bargo: res­tric­ţii de acces la pieţele ves­ti­ce de capital pentru băncile ruseşti, care sunt peste 50% în pro­prie­tatea statului; in­terdicţia co­merţului cu echi­pament militar; restricţii de export în Rusia a anumitor teh­no­logii de petrol și gaze. Lista interdicțiilor își are pro­priile excepții greu de justificat, pre­cum cea a contractelor mi­litare deja exis­tente. Astfel, Franţa are per­misiunea să fi­na­lizeze afacerea port­eli­copterelor Mistral.

Restricţiile financiare s-au înăsprit odată cu includerea a încă trei bănci rusești pe lista neagră a Departamentului de Stat al SUA: Banca Moscovei, Banca Agricolă a Rusiei și VTB Bank. Companiile americane nu pot tranzacționa produse financiare cu maturitate de peste 90 de zile ale acestor instituții financiare.

Biroul de Industrie și Securitate al SUA a im­pus restricţii transferului de tehnologie „destinată explorării sau producţiei la o adâncime mai mare de 150 m în platoul continental arctic sau proiectelor de dez­voltare a argilelor gazifere cu potenţial de producţie de petrol și gaze în Rusia“. Dependenţa UE de gazul rusesc explică de ce Gazprom nu a fost vizat de sancţiuni.

Ţinând cont că Rusia este al doilea pro­du­cător de petrol din lume după Arabia Sau­dită şi al doilea producător de gaze după SUA, ideea de a izola Rusia de pieţele ener­ge­tice globale este nerealistă. În plus, per­cep­ția însăși de succes al unei astfel de strategii ar avea efecte perverse: preţul pe­tro­lu­lui ar creşte rapid cu zeci de dolari pe ba­ril, fapt ce ar determina o reintrare în recesiune a statelor industrializate, în vre­me ce Rusia și-ar recupera pierderile pe piețe al­ter­na­tive. În fapt, pieţele pe­tro­liere prezintă de­ja un anume grad de ner­vozitate: pe 4 au­gust, din cauza vio­len­țelor din Libia şi a lup­telor din Irak, țițe­iul West Texas Inter­me­diate (WTI) cu li­vra­re în septembrie a crescut cu 41 cenţi la 98,29 de dolari pe baril pe bursa new-yorkeză, în timp ce țițeiul Brent a crescut cu 57 cenţi la 105,41 de dolari pe baril pe bursa din Londra.

Sancţiunile împotriva Rosneft (cea mai mare companie rusească de petrol și gaze) şi Novatek (cea mai mare companie pri­vată de gaze) le-a blocat accesul la piețele americane de capital pe termen lung (mai mult de 90 zile). Acest fapt va exercita o presiune asupra proiectele în desfășurare, precum proiectul Yamal LNG al Novatek, parteneriatul Rosneft cu Exxon Mobil în Marea Kara sau dezvoltarea zăcământului pe­trolier Bazhenov în vestul Siberiei.

În afară de Exxon, BP, Total, Royal Dutch Shell, ENI şi Statoil au semnat sau încă negociază diverse contracte de petrol și gaze în Rusia. Total, deţinătorul a 18% din acţiunile Novatek, a renunţat la creşterea participaţiei la Novatek în ziua doborârii avionul malaezian, dar nu a oprit ope­ra­ţiunile la Yamal LNG.

Arbitrajele în cazul Yukos

La 28 iulie, Moscova a primit o nouă lo­vi­tură odată cu verdictul Curții Permanente de Arbitraj (CPA) de la Ha­ga. CPA a decis ca statul rus să plătească 50 miliarde dolari ca despăgubiri ac­ţionarilor Yukos. Decizia a fost luată unanim la 18 iu­lie de cei trei judecători, din­tre care unul a fost nu­mit de Rusia. Suma re­pre­zintă circa 10% din bugetul de stat al Rusiei.

Instanța a decis că au­to­ri­tăţile ruse au atacat Yukos din „motive po­litice“, iar „tribunalele din Rusia s-au supus voinței autorităților executive de a falimenta Yukos, de a-i trece activele la o companie controlată de stat și de a încarcera o persoană care se contura ca un competitor politic“.

În 2003, Yukos era cea mai mare com­pa­nie de petrol din Rusia, cu o producţie de aproape 2 milioane de barili pe zi. Mihail Hodorkovski, CEO-ul Yukos și cel mai bogat oligarh al Rusiei la acea dată, a fost arestat în octombrie 2003 (la câteva luni după ce l-a criticat public pe Putin) și a fost acuzat de fraudă fiscală. A fost con­damnat la nouă ani de închisoare în 2005 și și-a executat pedeapsa până în de­cem­brie 2013. Activele companiei au fost în­gheţate sub acuzația de evaziune fiscală, iar statul a cerut 27 de miliarde de dolari drept plată retroactivă. Întrucât suma nu a fost plătită, activele au fost confiscate şi scoase la licitaţie. Yuganskneftgas, cea mai profitabilă filială, a fost vândută în 2004 pentru 9 miliarde de dolari unei en­ti­tăţi obscure, ce a fost achiziționată la scurt timp de Rosneft.

Dar au și fost confirmate suspiciuni: ju­decătorii au constatat că Yukos nu a fost pe deplin transparentă în declararea obli­gațiilor fiscale: „drept rezultat al com­por­tamentului impropriu material și sem­ni­ficativ al reclamanţilor, ... au contribuit cu 25% la prejudiciul pe care l-au suferit drept rezultat al distrugerii Yukos de că­tre pârât“. Prin urmare, CPA a eliminat un sfert din valoarea atribuită companiei. Reclamantul este GML (Group Menatep Li­mited), fostul deținător al Yukos. Leonid Nevzlin e cel mai important acţionar (70%) al GML. Hodorkovski și-a cedat ac­ţiunile lui Nevzlin în 2005, înainte de a fi condamnat.

Moscova trebuie să plătească până la 15 ianuarie 2015. Decizia e finală şi nu poate fi atacată cu recurs. Totuşi, Rusia poate des­chide un nou caz în justiția civilă olan­deză, în încercarea de a anula sentința ar­bitrală.

Neplata compensațiilor ar deschide recla­manţilor posibilitatea legală de sechestrare a activelor ruseşti din străinătate. Ca re­acţie probabilă, proprietățile occidentale din Rusia vor fi confiscate. Dintre com­paniile petroliere internaţionale, cea mai expusă e BP, care deține 19,75% din Ros­neft.

O altă sentință privind Yukos a fost dată la 31 iulie de Curtea Europeană a Drep­tu­rilor Omului (CEDO). Decizia acordă ac­țio­narilor compensații de 1,9 miliarde de euro din cele 38 de miliarde cerute în 2004. Mărimea sumei e fără precedent în domeniul drepturilor omului. Curtea a considerat că guvernul rus a acţionat spre a diminua valoarea companiei prin im­pu­nerea unei poveri fiscale excesive şi prin aranjarea unei licitaţii trucate a Yu­gans­k­neftgas.

Cum era de aşteptat, guvernul rus a cri­ticat decizia de la CEDO. Potrivit Min­is­terului de Justiție, sentința nu este un exem­plu de „evaluare corectă și ne­părt­i­nitoare“ – iar critica nu e total lipsită de temei: în septembrie 2011, CEDO decisese că nu existau indicii de acţiune ilegală a guvernului împotriva Yukos. Curtea a statuat atunci că datoriile fiscale ale com­pa­niei fost stabilite ca urmare a „acțiunii legitime“ a guvernul rus de a combate eva­ziunea. Dar acea sentință nu s-a pro­nun­țat cu privire la compensațiile materiale solicitate de acționari.

Aceste decizii arbitrale pot constitui un pre­cedent pentru noi solicitări la adresa statul rus. Ministrul ucrainean al Energiei, Iurii Prodan, a declarat la 28 iulie că ane­xarea Crimeei de Rusia a cauzat pierderi de 300 de miliarde de dolari pentru Ucrai­na, „ţinând cont de toate activele ener­getice ucrainene din Crimeea“. Estimarea e grosieră și include 2 miliarde de metri cubi de gaze confiscate statului ucrainean prin sechestrarea companiei Chorno­mor­nonaftogaz, producţia de gaze din Cri­meea la momentul anexării, precum şi bo­nusurile de semnătură, promisiunile de investiţii şi producţia viitoare din off­shore-ul Mării Negre.

Reacţiile Rusiei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova nu intenţionează să impună măsuri de tip „ochi pentru ochi“ contra sancţiunilor occidentale. Totuși, embargoul a afectat serios economia Ru­siei. Rubla a căzut cu 9% în fața dolarului în acest an, bursa de la Moscova este în continuă scădere, fuga de capital de la începerea crizei ucrainene a atins zeci de miliarde de dolari, iar investiţiile străine directe aproape că au înghețat.

La 7 august, Moscova a anunțat măsuri de retorsiune, interzicând pentru un an importul de peşte, carne, legume, fructe, lapte, dar și de alte produse procesate din SUA, UE, Australia, Canada şi Norvegia. În condiţiile în care Rusia e cea mai mare pia­ţă de exporturi agricole pentru UE, ex­por­tatorii europeni vor fi, cu siguranță, afec­taţi. La rându-i, Rusia importă peste 40% din necesarul de alimente, astfel că eco­no­mia va trebui să suporte reajustări dure.

În alte sectoare, tactica „ochi pentru ochi“ s-a dovedit a avea o dinamică im­previzibilă: sub noile sancţiuni europene, acordul de leasing şi contractul de asi­gurare al operatorului low-cost Dobrolyot (filială a Aeroflot) au fost anulate. Do­brolyot, care avea zboruri de la Moscova la Simferopol, a anunţat suspendarea tu­turor zborurilor începând cu 4 august. Ca retorsiune, Cabinetul lui Dimitri Me­d­ve­dev are în vedere interdicţia de survol a aeronavelor americane şi europene pe ru­tele siberiene. Medvedev a adăugat că in­terdicţiile s-ar putea lărgi la industriile au­to, de aeronave şi de construcţii navale.

Totuşi, cea mai mare îngrijorare este că em­bargoul occidental tot mai eficace poa­te împinge Moscova către recursul la forța militară. În ultimele săptămâni, Rusia a con­centrat în jur de 20.000 de militari – in­fanterie, blindate, artilerie și dispozitive antiaeriene – lângă graniţa cu Ucraina. Ofi­cialii NATO sunt preocupați că, pe fon­dul recentelor incursiuni reușite ale Kie­vului împotriva separatiştilor, Kremlinul va decide o intervenţie directă în Ucraina sub forma unei operațiuni de „menținere a păcii“. Evident, s-a ajuns la o situaţie im­prezivibilă, cu mize majore de se­cu­ri­tate, economice şi strategice. De-esca­la­da­rea necesită responsabilitate, înțelepciune și pricepere diplomatică.

* Universitatea din București & Energy Policy Group